Un gălățean în vârstă de 50 de ani a fost vizitat de poliție după ce în privința lui au apărut informații că s-ar ocupa cu pescuitul ilegal și că ar deține, la domiciliu, fără documente legale, cantități mari de pește.
Cei care au descins la locuința bărbatului au fost polițiștii de la Transporturi, care susțin că au găsit la control peste o sută de kilograme de pește, de diverse specii, și aproape 30 de kilograme de icre. Printre ”trofeele” congelate, un somn care cântărește peste 20 de kilograme.
”În urma acestei percheziții domiciliare au fost ridicate mai multe produse din pește, respectiv, zece kilograme somn și 11,7 kilograme șalău în stare proaspătă, respectiv 29 kilograme scrumbie, un exemplar somn de 25 kilograme congelat, 17,5 kilograme tacâmuri somn și crap, 20 kilograme tacâmuri sturion, crap și somn în amestec, două exemplare păstrugă în greutate de 8,4 kilograme, zece kilograme file secționat din specia somn, toate aceste cantități de pește fiind în stare congelată. De asemenea, au fost ridicate 10,5 kilograme icre din specia știucă și 17,7 kilograme icre din specia crap”, au detaliat anchetatorii la finalul percheziției.
Valoarea estimată a peștelui precum și a icrelor ridicate este de 16.000 de lei.
Pescarul este cercetat pentru braconaj piscicol, anchetatorii făcând verificări pentru a dovedi dacă peștele a fost prins în prohibiție, prin mijloace interzise ori fără autotizațiile legale. Cercetările se fac sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.