Inundaţiile din ultimele zile din județul Galați au pus în pericol atât viețile oamenilor, cât și pe cele ale animalelor de companie. În acest context critic, echipele de intervenție, formate din polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari, au acționat rapid pentru a sprijini comunitățile afectate.
Alături de aceștia, s-au aflat polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Galați, care au intervenit pentru a salva animalele aflate în pericol, după ce au fost surprinse de viituri. În colaborare cu o asociație locală pentru protecția animalelor, polițiștii au intervenit în zonele afectate, oferind asistență medicală animalelor rănite și distribuind hrană pentru câini și pisici. Aceste intervenții nu doar că au asigurat protecția animalelor, ci și liniștea proprietarilor, care și-au văzut companionii în siguranță. Unul dintre cele mai importante momente a fost salvarea din calea apelor dezlănțuite a 12 animale, care au fost ulterior transportate în adăposturi sigure, unde vor fi îngrijite până când situația va reveni la normal.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor vor rămâne în teren pentru a oferi sprijin constant comunităților cât timp va fi nevoie. Aceștia monitorizează situația și continuă să intervină acolo unde este necesar.
Polițiștii salută inițiativa asociațiilor pentru protecția animalelor care și-au oferit sprijinul în această perioadă dificilă și îndeamnă și alte organizații să se alăture misiunilor de salvare. De la asistență medicală pentru animalele rănite, la donații de hrană sau facilități de adăpost, fiecare contribuție ajută la restabilirea normalității în zonele afectate de inundații.