Tânăr agresiv, împuşcat în timpul unei intervenţii de către un jandarm (UPDATE)

Tânăr agresiv, împuşcat în timpul unei intervenţii de către un jandarm (UPDATE)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un bărbat de 23 de ani, din comuna gălăţeană Pechea, a fost împuşcat luni seara de către un jandarm, în timpul unei intervenţii. Bărbatul respectiv devenise agresiv, iar mama sa a sunat la 112 şi a cerut sprijinul oamenilor legii.

La faţa locului a sosit o echipă mixtă formată dintr-un jandarm şi un poliţist. Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi, Costin Barbu, la vederea oamenilor legii, tânărul s-a îndreptat cu un cuţit către jandarm. Acesta a tras foc de avertisment, dar pentru că persoana respectivă a continuat să fie agresivă, jandarmul a tras asupra lui, glonţul lovindu-l în zona abdomenului.

 

"Luni, 26 decembrie 2011, în jurul orei 19:00, o persoană a sunat la apelul unic de urgenţă 112 unde a anunţat că fiul acestuia, cunoscut ca având probleme psihice, face scandal, sparge geamuri şi îşi bate mama. Un echipaj mixt aflat pe raza Secţiei 2 Rurale Smârdan s-a deplasat la adresa menţionată din localitatea Pechea pentru a interveni la faţa locului şi a aplana conflictul.

La vederea echipajului tânărul de 23 de ani a având un cuţit în mână a început să ameninţe patrula de ordine publică, atacând cu cuţitul jandarmul din patrulă. Jandarmul a efectuat somaţiile legale verbale (conform procedurilor legale), urmate de un foc de avertisment în plan vertical şi, deoarece acţiunea agresivă nu a încetat, a fost executat foc asupra tânărului rănindu-l în zona abdomenului. La ora actuală persoana rănită se află la Spitalul de Urgenţă „Sf. Andrei” Galaţi unde a primit îngrijiri medicale şi se află în afara oricărui pericol.

În momentul când mama tânărului a sunat la 112, i s-a spus că la faţa locului se va deplasa inclusiv o ambulanţă, avându-se în vedere problemele psihice ale persoanei rănite declarate în telefon de către mamă. Din primele declaraţii reiese că tânărul nu mai urma tratamentul medicamentos de două săptămâni şi cu o seară înainte consumase băuturi alcoolice, lucru ce a dus la starea de violenţă", searată într-un comunicat de presă al IJJ Galaţi.

"După producerea incidentului a fost sesizat Parchetul Militar, în acest caz fiind făcute deja audierile. Urmează să fie comunicate deciziile legale în acest caz la finalul cercetărilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi

Tânărul, care se pare că este surdo-mut, a fost internat la secţia de chirurgie a Spitalului de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi, a fost operat, iar starea lui este stabilă în acest moment.

Citit 2409 ori Ultima modificare Marți, 27 Decembrie 2011 13:40

10 comentarii

  • postat de galatean
    Miercuri, 28 Decembrie 2011 11:23
    din cate stiu eu acesti oameni ai legii "jandarmii" sunt antrenati sa se descurce in fata unui agresor cu arma alba fara a folosii arma din dotare (pistolu,etc) si totusi felicitari jandarmului ca si-a pastrat cumpatul si a tras in zona indicata de lege
    0
    1
    Raportează
  • postat de Galatean
    Miercuri, 28 Decembrie 2011 08:06
    Ptr.Vali: Invata sa scrii romaneste !!!!!!!!!!!!!!!
    0
    0
    Raportează
  • postat de Alex
    Miercuri, 28 Decembrie 2011 01:50
    Pentru aurel si vali, daca ati cunoaste legea nu ati mai face posturi de toata jena. Daca e handicapat asta ii da dreptul sa faca ce vrea, sa omoare sa puna in pericol viata si sanatatea altei persoane sau alte ilegalitati? Puneti mana si mai studiati legile tari si pe urma comentati, nu mai irositi vorbele ca niste babe satule de telenovele si barfesc si ele din auzite.
    P.S.: ziceti si mie daca sunteti voi asa cunoscatori cu ati fi apalanat voi conflictul cand ala nu intelege ce spuneti voi si in plus va mai si ataca cu o arma? Mai ganditiva un pic inainte sa judecati actiunile oamenilor care aplica legea si pe urma comentati.
    0
    0
    Raportează
  • postat de chrysti
    Marți, 27 Decembrie 2011 21:37
    in sfarsit face jandarmeria ceva bun,impuscati toti care au arme asupra lor dar incercati sa treceti si pe la clanuri nu doar la retardati si poate luati uzi si tancuri sa ai daramati
    0
    0
    Raportează
  • postat de crudu
    Marți, 27 Decembrie 2011 19:39
    Decat sa planga mama ........... mai bine plange mata ! Asta e moto-ul meu! Vorbiti toti de parca a-ti fost acolo! De regula Fosilele care stau prin biro-uri sau Nepotii nu stiu cui de pe la Bucuresti latra-ti ca si cum a-ti fi niste profesionisti nascuti dar voi nu aveti nici o gara cu ordinea publica!!! Va uitati prea mult la filmele cu Van Dame si aveti pretentia ca subordonatii sa fie la fel! Cu sechele au ramas amandoi........ Mai rau e de Jandarmul ala care are totusi o familie si se chinuie din greu sa si-o intretina! Pe cand handicapatu ala nu are nimic........ cat traieste o sa creeze probleme oamenilor normali! Oricum abia astept sa vin in Romania si sa ma plimb pe strazi cu un cutit de vreo 2 m........ Sunt sigur ca Jandarmul ala nu va mai aparea la cat de mult i-l stresati! :)))))))))))))))))))))
    0
    0
    Raportează
  • postat de Gigi
    Marți, 27 Decembrie 2011 17:21
    Auzi la jandarmul ala, cum isi permite sa traga in cineva care il ataca cu un cutit, trebuia sa riste si sa fie injunghiat ca doar el este vinovat nu nebunul ala care isi batea mama. Nu stia ca doar americanii au voie sa impuste atacatorii iar romanii trebuie sa le cante "Nani nani nebunul mamei" iar daca asta nu da rezultate sa ia un cutit in stomac ?!

    PS: Se vede ca nu ati avut de-a face cu oameni cu probleme psihice vreodata, de unde credeti ca vine vorba "Sa nu te pui cu nebunul"...
    0
    0
    Raportează
  • postat de VALI
    Marți, 27 Decembrie 2011 16:31
    PENTRU CA CEI DOI OAMENI AI LEGII NAU PUTUT APLANA UN CONFLICT DE NIMIC,ACUM NOI CEILALTI TRE SA MAI SUPORTAM SI TOATE CHELTUIELILE PUBLICE CE SA FACUT DE LA RANIRE,INTERVENTIA ECHIPAJULUI DE PE AMBULANTA ,INTERVENTIA CHIRURGICALA ,INTERNAREA ACESTUIA PANA CINE STIE CAND .........SI MULTE ALTELE,IAR TOATE ASTEA LE SUPORTAM NOI CA DE CEILALTI DOI OAMENI AI LEGII,PE CARE TOT NOI II PLATIM ,NAU FOST IN STARE SAL APLANEZE CA LA CARTE ,TINAND CONT DE FAPTUL CA E O PRSOANA CU PROBLEME PSIHICE,CONFORM ARTICOLULUI.
    0
    0
    Raportează
  • postat de flo
    Marți, 27 Decembrie 2011 12:10
    @aurel: tu probabil esti unul dintre cei care se trezesc cu un hot in casa si intai il intrebi daca are vreun handicap, daca vrea sa faca ceva rau, si daca vine asupra ta cu un cutit, il intrebi daca e de jucarie!
    poate esti un pacifist convins, dar scoti doar aberatii din gura!
    0
    0
    Raportează
  • postat de Aurel
    Marți, 27 Decembrie 2011 11:58
    Cu siguranta se putea evita acest incident...mai ales ca era o persoana cu handicap...iar tu mai ,,nene'' care ai facut 6 comentarii la fel unul dupa altul gandestete ca persoana impuscata (ranita) nu era golan era persoana cu handicap...nu se stie ce it va oferi si tie viitorul in materie de copii, asa ca nu te grabi sa afirmi ceva (bun, rau) in necunostinta de cauza...iar jandarmul, cu siguranta nu cunoaste lupta corp la corp (le tremura izmenele pe ei cand sunt intr-o situati ca asta, noroc de arma) si in final va fi sanctionat...ca asa sunt legile noastre in romanica...pacat !
    0
    0
    Raportează
  • postat de Un nene
    Marți, 27 Decembrie 2011 11:35
    Bravo voua baieti. Incercati sa folositi mai des armamentul si impotriva golanilor din Galati si Tecuci ca ne mananca zilele. Daca numai asa merge atunci sa trageti dupa ei in mama lor de nenoriciti pana o sa mai ramana cati am botezat eu, adica 1 (unu). Felicitari jandarmului pentru curajul lui de a folosi arma ca doar de aia o poarta la el nu sa faca figuratie cu ea.
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.