Instituţii publice şi 29 de blocuri fără agent termic

Instituţii publice şi 29 de blocuri fără agent termic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cea de-a cincea avarie a Electrocentrale din această lună a apărut azi dimineaţă în zona centrală a oraşului, motiv pentru care a fost întreruptă alimentarea cu agent termic (apă caldă şi căldură) a 29 blocuri şi 19 sedii de instituţii publice şi/sau agenţi economici de pe străzile Eroilor, N. Bălcescu, Domnească, Gării, Mihail Bravu şi Vulturi.  

Avaria, la reparaţia căreia lucrează echipele de intervenţie, în intersecţia străzilor Domnească cu Gării, a apărut la una din gurile de canalizare din care ies aburi fierbinţi de cel puţin o săptămână şi jumătate. Potrivit reprezentanţilor biroului de relaţii publice al Electrocentrale, se încearcă finalizarea cât mai repede a lucrărilor de remediere.        

Cele şapte puncte termice afectate de avaria CET alimentează nu doar 29 de blocuri, ci şi următoarele instituţii publice: Prefectura, Facultate de Medicină, Şcoala Generală 25, Casa Armatei, sediul PRM, sediul ATOP, al Cartel Alfa, Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Blocul Cristal (cu toate birourile şi serviciile publice), SC Drumuri şi poduri, Direcţia Agricolă, Policlinica cu plată, Centrul Militar, Transurb, Hotel Sportiv etc.

Citit 1211 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Martie 2012 14:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.