- Nivelul scăzut al fluviului a scos la iveală vechiul mal de lemn, folosit de nave în Evul Mediu
Seceta are la Galaţi şi efecte pozitive. Datorită nivelului scăzut al Dunării, pe Faleză, chiar în dreptul Elicei, a ieşit la iveală schela veche a portului Galaţi. Este vorba despre vechiul chei de lemn, menţionat în cele mai vechi documente scrise, aparţinând călătorilor străini care au trecut prin portul Galaţi.
Schele vechi de peste patru secole
"Despre aceste vestigii putem afla doar din scrieri de arhivă şi în perioadele în care nivelul fluviului este unul foarte scăzut. Este vorba despre schela care se folosea încă din secolul al XVI-lea, până prin anii 1850, când pârcălabul Costache Negri a demarat lucrările de modernizare a cheiului. Schela este o construcţie de bârne dispuse transversal şi susţinute de piloni adânc înfipţi în pământ. Acestea formau un chei la care trăgeau direct corăbii din toată lumea. Pe atunci, adâncimea Dunării la mal era foarte mare", a explicat consilierul Marius Mitrof, de la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Galaţi.
Practic, Dunărea se află acum la nivelul la care era în urmă cu patru secole. Explicaţia ţine de faptul că, până în urmă cu câteva zeci de ani, fluviul avea, inclusiv în zona Galaţiului, nenumărate zone inundabile. Pentru că avea aceste debuşee, nivelul era unul mult mai redus decât în zilele noastre. După procesul comunist de sistematizare, când multe dintre maluri au fost îndiguite, Dunărea s-a ridicat foarte mult în zona Galaţiului şi nu numai, astfel că aceste urme ale trecutului sunt vizibile doar în perioadele de secetă accentuată.
Cheiuri de piatră ca în Londra sau Paris
Tot datorită nivelului foarte redus al fluviului, câteva sute de metri în aval, spre port, se pot vedea în toată splendoarea lor spectaculoasele cheiuri de piatră ale Dunării, construite la sfârşitul secolului al XIX-lea. "Sunt la fel de frumoase ca şi cheiurile de pe Sena sau de pe Tamisa. Avem aici câţiva metri care rivalizează ca imagine cu Parisul sau cu Londra", spune consilierul Marius Mitrof.
Din păcate, toate acest vestigii, vizibile doar la câţiva ani, nu pot fi puse în valoare decât prin investiţii foarte costisitoare. Care, după cum se ştie, nu sunt deloc caracteristice vremurilor în care trăim.
