Afacerile fantomă ale clanului Boldea (II): Bani cu „dedicaţie”, prin Colegiul „Paul Dimo”
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Afacerile fantomă ale clanului Boldea (II): Bani cu „dedicaţie”, prin Colegiul „Paul Dimo”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Acelaşi scenariu: firma ţepuitoare a primit întreaga sumă şi a subcontractat unei alte societăţi la un preţ mult mai mic, iar restul banilor au fost acoperiţi cu facturi false


Fostul deputat Mihail Boldea a obţinut 50.000 de lei de la Guvern şi pentru Colegiul Tehnic „Paul Dimo”. Inspectoratul a anunţat conducerea colegiului că s-au primit banii în decembrie 2010. La foarte scurt timp, Mircea Bivol s-a prezentat la directoarea şcolii, Mirela Carmen Niţă, pe care a informat-o că fondurile au fost obţinute de Mihail Boldea. Bivol era cunoscut în instituţia de învăţământ, acesta participând alături de Boldea la deschiderea anului şcolar. Directoarea a aflat cu această ocazie şi faptul că Mircea Bivol are o firmă „serioasă”, care se va ocupa de montarea camerelor de supraveghere din şcoală.

Unul dintre apropiaţii lui Boldea, Eugen Roşu, administratorul firmei Red Office Clean, a fost trimis la Colegiul „Paul Dimo” pentru a studia terenul în vederea montării camerelor video. Directoarea Niţă i-a cerut lui Eugen Roşu şi alte oferte pentru a putea alege cel mai mic preţ. Roşu era însă pregătit pentru cerinţă, oferindu-i directoarei şi alte oferte. Dar cum era de aşteptat, oferta lui era cea mai bună, motiv pentru care i-a dat directoarei şi contractul pentru semnat.

Şi aici a urmat acelaşi scenariu ca la toate cele nouă unităţi de învăţământ prin care Boldea a „sifonat” banii primiţi prin hotărâri de guvern. Lucrarea a fost subcontractată, iar camerele video au fost montate de o altă firmă. La final, Colegiul Tehnic „Paul Dimo” a primit din partea firmei Red Office Clea o factură, emisă pe 28 decembrie 2010, pentru suma de 49.000,08 lei. În urma anchetei efectuate de Garda Financiară, la cererea procurorilor DIICOT, în contabilitatea firmei Red Office Clean au fost descoperite facturi fictive care acopereau diferenţa de bani rămasă în urma efectuării lucrărilor de la „Paul Dimo”. Acesta este şi motivul pentru care Eugen Roşu este cercetat alături de Mircea Bivol şi Mihail Boldea, fiind acuzat de înşelăciune şi evaziune fiscală.

„Am reuşit să nu facem şi teren de fotbal la suprapreţ!”

Pe larg, cum s-au petrecut lucrurile, astfel încât conducerea şcolii să nu poată obiecta, ne-a povestit directoarea Mirela Niţă: „Mihai Boldea a venit la noi la liceu şi ne-a întrebat ce ne mai trebuie. Bineînţeles că am făcut o listă lungă şi că m-am plâns că nimeni nu mai investeşte în şcoli. Aşa că m-am bucurat foarte mult când, la sfârşitul lui decembrie 2010, am fost anunţată că a obţinut o finanţare pentru a monta sistem de supraveghere. Ştiam că banii veniţi aşa târziu trebuie cheltuiţi până la finalul anului, ca să nu se întoarcă înapoi la stat, aşa că am acceptat cele trei oferte pe care mi le-a adus Mircea Bivol şi am ales-o pe cea mai ieftină. Dar ei aranjaseră şi gândiseră în amănunt toate lucrurile şi repeziciunea cu care s-a făcut totul nu mi-a lăsat timp să devin suspicioasă, mai ales că aveam şi avizul ISJ-ului”, îşi aminteşte managerul de la „Paul Dimo”.

Mirela Niţă ne-a mai declarat că Mircea Bivol şi Mihai Boldea au mai vizitat liceul şi cu o altă ofertă, aceea de a construi un teren de sport artificial: „Cum ştiam că la unele unităţi de învăţământ s-a pus gazon artificial la preţ dublu şi cum nu mi se părea normal să găzduiesc pe teritoriul şcolii o firmă privată care să închirieze şi să dispună de teren după bunul ei plac, am tergiversat lucrurile. Aşa nu s-a ajuns la presiuni politice pe faţă, cum am auzit că s-ar fi întâmplat în alte locuri”, mai spune directoarea de la Energetic.

Cum s-a procedat la celelalte unităţi de învăţământ şi ce sume au intrat în contul fostul deputat pentru lucrările subcontractate aflaţi din numerele viitoare ale ziarului "Viaţa liberă".

(Teodora Miron, Roxana Artene Penciu)

Citit 5768 ori Ultima modificare Duminică, 28 Octombrie 2012 16:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.