Stare de avarie la Electrocentrale / Pericol pentru apa caldă a oraşului şi pentru ArcelorMittal
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Stare de avarie la Electrocentrale / Pericol pentru apa caldă a oraşului şi pentru ArcelorMittal
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Electrocentrale funcţionează pe păcură de ieri dimineaţă şi e o chestiune de zile până când se va sista furnizarea de apă caldă către Galaţi * Dacă Electrocentrale îşi suspendă activitatea, ArcelorMittal ar putea opri Oţelăria şi Furnalul 5


Galaţiul riscă să rămână fără apă caldă, iar combinatul ArcelorMittal Galaţi ar putea să oprească fluxul cald dacă autorităţile locale şi cele centrale nu vor găsi o soluţie la problema CET Electrocentrale Galaţi. Surse din administraţia locală afirmă că, de luni dimineaţă, Electrocentrale nu mai primeşte gaz de la Romgaz din cauza datoriilor, care au determinat "încetarea relaţiilor contractuale" dintre cele două societăţi de la 1 septembrie. În aceste condiţii, centrala gălăţeană funcţionează în regim de avarie, pe un stoc limitat de păcură. Din câte se pare, păcura va mai ajunge doar pentru câteva zile, timp în care se speră într-o deblocare a situaţiei. De altfel, o astfel de întâlnire a avut loc ieri la Ministerul Economiei, însă şedinţa s-a prelungit mult după ora închiderii ediţiei noastre.

Electrocentrale funcţionează pe păcură de ieri dimineaţă

Deşi, până acum, nimeni nu a făcut nicio declaraţie oficială pe această temă, se ştie că Electrocentrale a rămas fără gaz metan încă de luni dimineaţă. Prin două adrese, ambele transmise vineri, CET Galaţi a fost informată de Romgaz şi de Transgaz că nu va mai primi materie primă începând de luni, 2 septembrie. Asta după ce, cu doar o zi înainte, Transgaz anunţase Electrocentrale că va opri furnizarea de gaze naturale dacă, până pe data de 30 august, nu se va achita suma de 1,4 milioane lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de transport prestate în lunile mai (parţial) şi iunie. În mod evident, aceste plăţi nu s-au efectuat, astfel că, sâmbătă, Electrocentrale a revenit cu o notificare către Primărie şi Apaterm, în care directorul Tudor Petre vorbea despre "încetarea relaţiilor contractuale" dintre Romgaz şi Transgaz pe de o parte şi Electrocentrale pe de altă parte.

În schimb, conducerea Electrocentrale nu a vorbit nicio secundă despre încetarea furnizării de agent termic către oraş, prin Apaterm. Ceea ce, teoretic, înseamnă, că, rămasă fără gaz metan, Electrocentrale a apelat la soluţia de avarie pentru a continua să livreze agent termic către Apaterm şi oxigen către ArcelorMittal, prin Linde Gaz. Numai că, potrivit unor surse din administraţia locală, păcura pe care o are Electrocentrale la acest moment poate suplini absenţa gazului doar pentru câteva zile.

Consecinţe devastatoare pentru gălăţeni

Prima consecinţă a acestui război interminabil al datoriilor înlănţuite este, evident, că în câteva zile Galaţiul va rămâne din nou fără apă caldă. Iar de data aceasta nu mai este vorba despre o decizie locală, aşa cum s-a întâmplat acum câteva săptămâni. Spre deosebire de sistarea din urmă cu o lună, când Electrocentrale beneficia de gaz metan dar a decis să oprească apa caldă doar ca o "hârjoană" cu Apaterm, de data aceasta vana a fost închisă de Romgaz şi Transgaz. Şi, lucru extrem de grav, este vorba, din câte se pare, despre o "încetare a relaţiilor contractuale" dintre furnizorii de gaz metan şi Electrocentrale. Asta înseamnă că furnizorul de agent termic al Galaţiului va putea funcţiona doar pe păcură, în funcţie de stocuri. Până când? Rămâne de văzut.

Scenariu de groază: se opresc Oţelăria şi Furnalul 5

Dar acestea sunt doar consecinţele pe care le vor resimţi direct gălăţenii. Dincolo de acestea, este vorba despre efecte economice şi sociale pe care directorul Electrocentrale, Tudor Petre, le-a catalogat în repetate rânduri ca fiind "dezastruoase la nivel local şi destul de grave la nivel naţional".

Surse de pe platforma siderurgică afirmă că, dacă Electrocentrale îşi încetează activitatea, în foarte scurt timp ArcelorMittal va opri Oţelăria 1 şi Furnalul 5, singurele care mai funcţionează în acest moment. "Deocamdată, nu comentăm situaţia", a declarat ieri purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu. Conducerea Combinatului a recunoscut, însă, în nenumărate rânduri, că este dependentă de funcţionarea Electrocentrale. Practic, Electrocentrale furnizează, direct sau indirect, două subproduse către Combinat: abur (prin Linde Gaz, care îl transformă în oxigen) şi apă demineralizată. Dacă absenţa celui de-al doilea produs nu ar avea consecinţe grave, în ceea ce priveşte oxigenul lucrurile se complică, deoarece acesta este neapărat necesar la Oţelărie. Dacă Oţelăria ar fi oprită, şi Furnalul 5 ar fi oprit. Un asemenea scenariu ar avea consecinţe nu doar economice, ci şi sociale dintre cele mai grave.

"Subprodusele" Electrocentrale creează cele mai mari probleme

Paradoxul face ca problemele majore de ordin social şi economic să fie determinate de absenţa aşa-ziselor "produse de rang doi" care rezultă din activitatea Electrocentrale. Principala menire a centralei este cea de producere a energiei electrice. Agentul termic necesar oraşului, aburul transformat în oxigen şi apa demineralizată pentru Combinat sunt trei "subproduse" ale Electrocentrale, rezultate în urma procesului tehnologic principal, cel de producere a energiei electrice. Şi dacă nimeni nu se plânge că va fi mai puţină energie electrică în sistemul naţional, nu acelaşi lucru se poate spune despre absenţa "subproduselor": apa caldă pentru oraş (şi căldura, pe timp de iarnă) şi aburul / oxigenul pentru ArcelorMittal.

 

 

Citit 3257 ori Ultima modificare Marți, 03 Septembrie 2013 01:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.