Electrocentrale Galaţi are un nou director
Foto: Sursă foto: gorjnews.ro

Electrocentrale Galaţi are un nou director
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Laurenţiu Octavian Graure este, începând de astăzi, noul director al SC Electrocentrale SA Galaţi. Deşi, deocamdată, nu s-a făcut niciun anunţ oficial pe această temă, site-urile de ştiri din Oltenia, acolo unde a activat până acum Graure, susţin că mutarea a fost deja perfectată.

"Octavian Graure a fost numit astăzi director la Electrocentrale Galaţi, sucursală a Termoelectrica, pentru o perioadă de şase luni. Graure a fost director general la Complexul Energetic Turceni, în guvernarea PD-L", scrie pandurul.ro.

"Octavian Graure a fost numit director la Electrocentrale Galaţi, acesta fiind prezentat oficialilor companiei drept un „tehnocrat”, sarcina lui fiind aceea de a rezolva un conflict între autorităţile locale, Romgaz şi sucursala Termoelectrica", notează şi gorjexclusiv.ro.

Directorul de până acum al Electrocentrale, Tudor Petre, a demisionat la începutul acestei săptămâni de la conducerea instituţiei, declarând că nu mai face faţă conflictului cu adminsitraţia locală, cu principalul furnizor, ROMGAZ, şi cu angajaţii, cărora trebuia să li se plătească salariul încă de acum două săptămâni.

 

Citit 4126 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Septembrie 2013 16:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.