Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
14 comentarii

În paşi de dans popular, cântat de fanfara de la Bârlad, şi-au primit sătenii din Oancea noul buldoexcavator, în valoare de nu mai puţin de 125.000 de euro! Primarul comunei, Victor Chiriloaie, spune că preţul utilajului - momentan suportat de bugetul local - va fi rambursat de europeni. Cum se poate, deci, să nu te bucuri şi să nu joci când primeşti un aşa „frumos mărţişor”, spune edilul! Mai ales când ne gândim că aceiaşi europeni au făcut cinste comunei, acum doi ani, şi cu o autospecială de stins incendii. Era şi firesc să se găsească vreo câţiva bărbaţi care să încingă un dans în faţa utilajului! Că aşa-i românul, când se veseleşte!
„Prin intermediul Gal Covurlui, fiecare comună şi-a putut cumpăra câte un utilaj. Noi l-am ales pe acesta, deoarece suntem la mare distanţă de reşedinţa de judeţ, iar pe teritoriul comunei se petrec destule evenimente naturale ce necesită intervenţii. L-am cumpărat din start şi cu lamă de deszăpezire. Prin cumul de funcţii, un angajat al primăriei îl va acţiona. E o mare bucurie, deoarece acum doi ani, tot din fonduri europene, am primit o autospecială de stins incendii, deosebit de utilă nouă şi celor din jur”, a precizat primarul Victor Chiriloaie.

Citit 5093 ori Ultima modificare Marți, 11 Martie 2014 11:08

14 comentarii

  • postat de crystal Joi, 13 Martie 2014 11:11 89.137.136.*** Link la comentariu
    0
    0

    E bun ca se misca ceva si in Slobozia ,un sat bun cu oameni saritori si nu ingheata in timp. Ca e agroturism cu fonduri private sau de la primarie - UE totusi e ceva.Mai bine sa fie "de stat" ca mai intra niste bani la bugetul local .
    Si in plus se creeaza cateva locuri de munca care acest lucru da tare bine pe langa imaginea oricarui edil. Nu mai ramane decat publicitatea turistica care e cheia sucesului.Strangeti/cumparati niste costume populare,fuioare de tors,razboaie de tesut de pe la batrani si le afisati pe hol si faceti niste poze la ele pentru pliante.
    Si asta are cautare la strain, Datini, Traditii, Obiceiurile populare ale romanilor.
    Noi nu apreciem asta cum trebuie din cauza ca e la noi "in curte" sau din cauza saraciei, dar strainii se dau in vant sa vada asa ceva.
    In plus un turist strain daca s-ar caza in Slobozia ar exista sansa ca sa cumpere niste branza buna de vaca sau de oi de la cineva asa cum s-a intamplat intr-un caz publicat de TVR1 cu ceva ani in urma in Ardeal unde o familie de tarani si-au amenajat casa si a inscris-o in agroturism. Aveau si stana. S-a cazat o pereche olandeza sau germana si cand au vazut cum erau crescute animalele , cum se face branza si cat de buna e, au cumparat la plecare 15 kg.
    Multumesc pentru raspunsuri si pentru timpul acordat.Mult succes si sanatate sa realizati ceea ce v-ati propus si chiar mai mult decat atat

    Raportează
  • postat de jojo Miercuri, 12 Martie 2014 12:32 118.35.144.*** Link la comentariu
    0
    2

    INCREDIBIL !
    Cata prostie este in tara asta !
    Lumea civilizata este la mii de ani lumina in fata...

    Raportează
  • postat de primarul Miercuri, 12 Martie 2014 12:03 89.122.188.*** Link la comentariu
    0
    2

    Revin ptr dl Crystal - in curand veti vedea un motel-pensiune agroturism la Slobozia-Oancea.

    Ptr. cel cu firma intermediara - nu este firma intermediara este doar furnizorul direct al marcii JCB, iar in pret intra si echipamentele auxiliare (lama deszapezire, burghiu mare piloni, cupa sapat santuri trapezoidala, picon, A.C.) si spre stiinta matale, se plateste si TVA-ul de 24%, ceea ce ridica pretul.

    Raportează
  • postat de oncean de gasca Miercuri, 12 Martie 2014 08:27 89.122.188.*** Link la comentariu
    0
    0

    nu va dam nici un primar si mai mult daca ai gasit strada aia de zici dinspre dispensar catre cimitir ..... asfaltarile continua!!!!! la anul si la cat mai multi primari ca al nostru

    Raportează
  • postat de crystal Miercuri, 12 Martie 2014 05:24 89.137.136.*** Link la comentariu
    0
    3

    nu ne imprumutati primarul vostru ? Stii cum se intampla de obicei cand vrei sa faci o treaba ? Cand ai cu ce nu ai cu cine..si.. cand ai cu cine nu ai cu ce !
    De asta sunt multi primari esuati prin tara . Ca se impotmolesc din prima si nu cauta solutii sa umple golul lipsa.
    In ce priveste asfaltul si apa curenta , oncean de gasca , la dispensar cand intri in Oancea, faci la stanga si o tii stanga pana dai de cimitir ,, si strada aia e asfaltata ? ca era teroare cand urcai cu caruta la deal pe drumul ala cand ploua.

    Raportează
  • postat de oncean de gasca Miercuri, 12 Martie 2014 04:58 5.13.171.*** Link la comentariu
    0
    3

    ptr Crystal, avem apa curenta in comuna - ghici cine a muncit pt asta??????????- primarul si angajatii din primarie si avem si drumuri asfaltate in sat.

    Raportează
  • postat de crystal Miercuri, 12 Martie 2014 01:49 89.137.136.*** Link la comentariu
    0
    2

    este bine ca se atrage un fond european si se face ceva cu el fie el mult, putin, bun , rau dar e bine ca se bate fierul cat e cald si denota ca primarul se implica si daca cumva vine neamtul de la UE si cere un control atunci se poate dovedi cu acte . Ca 75% din orasele si comunele tarii o lalaie, se fofileaza sau reusesc chiar sa faca pierdute sume mari ,, facandu-le pierdute in cel mai intortocheat mod al vreunei firme capusa ,strica imaginea si celorlalte 25% localitati care vor sa faca ceva totusi.
    Trebuie sa va gangiti sa creati si alte surse de venit alternative la bugetul local nu numai din fonduri europene pana nu e prea tarziu, ca minunea asta cu fondurile UE nu o sa tina o vesnicie, mai ales pe fundalul unei vieti politice internationale foarte agitate.Romania vrea sa treaca la euro in 2015 (http://www.bnro.ro/Trecerea-la-euro-1251.aspx ) , unele orase din Spania,Italia au reusit sau intentioneaza sa paraseasca zona Euro, Anglia incepe sa aiba cosmaruri si intentioneaza sa se retraga din spatiul Euro, multi cetateni din Europa nu sunt multumiti si nu vad o imbunatatire prin aderarea la UE.China incepe sa profite de o destabilizare a spatiului Euro, (a saraciei din Romania unde expira salamurile in vitrine si atunci vin si ne cumpara vitele si porcii - asta nu se cheama investitie ci doar comert,ceea ce stiu sa faca chinezii de milenii) si cate si mai cate.
    Localizarea sau generarea de surse de fonduri autohtone pe langa cele europene e reflectata si in acest exemplu unde o primarie din Italia ca sa nu lase o zona de la o piata, libera peste weekend o transforma in parcare cu plata.
    Exista parcare mare langa vama ? scoateti un profit din ea.E prea putin ? Folositi piata de rusi . Aduce prea putin din taxe ? Nici o problema. Folositi teren aferent primariei si cultivati levantica sau catina.Levantica e cautata de francezi si platesc aia pana la 6.000 euro pe levantica scoasa de pe un hectar.E prea putin ? Cultivati catina.
    Catina e foarte cautata de germani si asigura chiar si 10.000 euro/ha . Levantica e mai rapida dar aduce mai putin profit. Catina abia din anul 4 amortizeaza investitia si aduce profit destul de consistent.N-are cine s-o munceasca sau s-o culeaga ? Sunt destui in comuna care ar vrea sa mearga cu ziua sa scoata un ban.Si se plateste bine in acest domeniu.
    Industria florilor cum ar fi trandafirul,levantica, fructelor de padure, mierii de albine e foarte profitabila si incepe sa castige teren in romania.
    Asa veti avea bani chiar si de publicitate turistica. Trebuie sa admit ,Prutul vazut dintre Slobozia-Oancea si Oancea de sus e extraordinar.Un minihotel nou construit sau vreo 2 case noi in regim de agroturism in subordinea primariei ar aduce un plus de banisori, in buzunarele primariei , sper, nu al altor primari care vor veni numai sa ia salariul de 3300-4000 lei pe zambete.
    Asa ar fi bani sa trageti apa in comuna, din cate stiu cu ceva timp in urma s-a pus problema apei dar nu sunt fonduri.
    Si asa ati fi mai aproape cu un pas spre statutul de oras.
    Va doresc succes si sa faceti ceea ce e corect si bine si fara frica de cateii de la alte partide care incearca sa muste sau altii numai latra dar nu pot musca atat timp cat se poarta armura corectitudinii.

    Raportează
  • postat de Poate ar fi bine de stiut ce firma e intermediara Miercuri, 12 Martie 2014 00:19 79.116.97.*** Link la comentariu
    2
    3

    Oare cum o fi costand 125 de mii de euro cand cel mai scump model de buldoexcavator JCB, 4CX ECO, costa 90 de mii de euro CU TOT CU TVA, la mama lui, JCB Wola - Lubni, in Polonia?? Mai ales ca institutiile statului nici nu platesc TVA...

    Raportează
  • postat de primarul Marți, 11 Martie 2014 20:22 89.137.228.*** Link la comentariu
    0
    5

    Ptr. Crystal - din vama nu se mai incaseaza fonduri din aprilie 2003.Taxa de ecologizare se ridica intre 500 de milioane si un miliard pe luna in vechii lei. Acum baza bugetului o constituie fondurile europene.Ieri am castigat un proiect de 125 mii euro, peste 2-3 luni vom mai castiga 3 proiecte de 25, 30 si respectiv 50 de mii de euro. Amanunte la momentul oficializarii. Daca e mult sau putin sa aduci la bugetul unei comune suma de 200 mii euro in acelasi an, ramane sa apreciati. Sa mai auzim de bine. primar Victor Chiriloaie

    Raportează
  • postat de oncean de gasca Marți, 11 Martie 2014 19:18 5.13.153.*** Link la comentariu
    0
    6

    SA traiasca Primarul CARE PE BANII LUI A ALERGAT SA VADA CEVA AGONISEALA IN COMUNA: fie ca e buldo sau camin de batrani sau primarie noua............ Cati mai fac asa ceva??? E cu o suta de pasi inaintea multor primari......... cand tu te intorci pe partea ailalta sa mai tragi un pui de somn dumnealui este in mijlocul comunei la treaba!!!!!!!!!!!!!!!sa fie sanatos!!!!!! mai rar ca el.

    Raportează
  • postat de Bravo Marți, 11 Martie 2014 16:42 89.122.191.*** Link la comentariu
    0
    10

    Mare prosti mai sunteti astia cu capra vecinului. Bine ca ia excavator, altii cheltuie 100.000 de euro pe 10 braduti si un gard de plastic. Cristal daca tot cunosti Oancea, poti sa le spui si celorlalti care ar fi diferentele intre Oancea de acum si cea de acum 10 ani?

    Sa fie sanatosi si sa mai ia inca 100, atata timp cat sunt pe fonduri europene inseamna ca NU COSTA comuna si oncenii nimic. Un mare bravo lor si as vrea sa vad in fiecare zi ca un primar a achizionat nu stiu ce pe fonduri europene pentru comuna/satul lor nu ca l-a chemat procuratura la declaratii sau ca a facut ceva inutil in satul lor, gen bloc ANL. In loc sa apreciem munca unor oameni, ne dam cu parerea si cu balega din gura, ca o sa se sape fosa septica sau altceva.

    La fel si in Galati, daca asfalteaza de ce asfalteaza ca are interese, daca darama garaje, de ce o face. Pentru ca voi sunteti obisnuiti sa faceti pe domeniul PUBLIC lucruri PRIVATE. Incet incet o sa ne obisnuim si cu legea si respectarea ei si cu normalul lucrurilor, iar primarii si oamenii din primarii care muncesc o sa fie apreciati nu numai in comunitatile lor, desi acolo conteaza in primul rand.

    Raportează
  • postat de @Crystal Marți, 11 Martie 2014 16:18 86.124.203.*** Link la comentariu
    0
    1

    Comuna Oancea este formata din doua sate: Oancea si Slobozia Oancea! In rest e ok ce spui!

    Raportează
  • postat de crystal Marți, 11 Martie 2014 13:22 89.137.136.*** Link la comentariu
    2
    9

    1. numai daca sunt bani europeni se face ceva in tara asta ? dar daca nu erau ei si pana cand or sa ne ajute?
    2. cunosc Oancea foarte bine,am rude acolo, nu ma ratacesc daca m-as duce acolo din nou,primarul ar putea sa faca mult mai multe, are vama acolo si de acolo intra bani frumosi la buget.
    3. @ Vali : Oancea nu e sat , e comuna.Are chiar si un bloc in centru vis-a-vis de crasma din intersectie..
    4. Sa-l folositi sanatosi , dar sa-l folositi cand e nevoie ,nu sa ruginesca intr-o hala si sa pape cineva motorina si nici sa trageti de el in scopuri particulare sa va faceti gropi de tescovina sau WC-uri cu el la rude :)

    Raportează
  • postat de Vali Marți, 11 Martie 2014 11:36 86.124.203.*** Link la comentariu
    3
    11

    Sincere felicitari primarului! Chiar se cunoaste mana de gospodar in satul asta si cam toate sunt facute din bani europeni ceea ce inseamna ca se poate!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.