INCENDIU la o hală industrială aflată în zona Atlas

INCENDIU la o hală industrială aflată în zona Atlas
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Miercuri seara, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a fost informat despre declanşarea unui incendiu la o hală de producţie industrială, din strada Smârdan, în zona Atlas.

"La faţa locului s-au deplasat de urgenţă patru autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD, care au constatat că incendiul se manifesta cu violenţă la o parte din acoperişul halei din panouri tip sandviş", ne-a explicat maiorul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. După aproximativ 15 minute, pompierii au reuşit să localizeze incendiul, constatând că acesta se manifesta la o amenajare de vestiare, la un depozit şi un birou din interiorul halei.

Misiunea salvatorilor s-a dovedit foarte dificilă pentru că, din cauza  materialelor combustibile şi a vopselurilor, exista pericolul de extindere a incendiului la întreaga hală. Pompierii gălăţeni s-au luptat cu flăcările timp de aproximativ două ore şi au lichidat incendiul în limitele găsite, fiind salvate o mare parte din hală. "În ciuda eforturilor depuse de pompierii ajunşi la locul evenimentului, au ars două vestiare, un frigider, un cuptor cu microunde, echipament electric constând într-un aparat de sudură, generatoare electrice şi alte aparate", a conchis Eugen Chiriţă.

Pompierii au stabilit şi o cauză probabilă a incendiului, fiind vorba despre un scurtcircuit la frigiderul lăsat sub tensiune.

Citeşte şi: TRAGEDIE într-un sat gălăţean: Două persoane AU MURIT CARBONIZATE într-un INCENDIU

Citit 1198 ori Ultima modificare Joi, 12 Martie 2015 18:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.