Moare Combinatul Siderurgic din Galaţi şi nu moare singur. Mor oamenii care l-au construit, care i-au dus faima, care şi-au lăsat pe platforma de la Smârdan tinereţea, visele şi certitudinile. Nu ştiu ce cuvinte ar trebui folosite pentru a ilustra drama care se petrece acum cu acest combinat şi cu oamenii lui.
Fostul director general adjunct Ene Sterică, un siderurgist pur-sânge, un om care a mâncat oţelul pe toate feliile sufletului, a murit într-un mod anonim. Cu zece ani în urmă, chiar el spunea: „Sunt un anonim şi vreau cruce de salcâm!”. Ene Sterică a fost anonim atât timp cât nu mai ştim să ne respectăm valorile, să le ridicăm pe postamentul unde le e locul, să ne înclinăm în faţa lor într-un salut respectuos.
Omul acesta, venit din localitatea gălăţeană Vameşu, cheltuia mai mult din jumătatea zilei pe platforma siderurgică. Era plin de viaţă. Era recunoscut pentru zâmbetul său foarte larg, pentru gluma de bun gust găsită în momente grele, pentru generozitatea sa. Şi pentru profesionalismul său fără cusur, cu care nu s-a împăunat niciodată.
Mă gândesc la ce-a spus un alt mare director al combinatului, Velnicov, în preajma morţii: „Cât am muncit! Şi n-a meritat”.
Ene Sterică şi-a pierdut şi ziua şi noaptea să dea ţării cât mai mult oţel. Nu i-a ridicat nimeni statuie, nu l-a făcut nimeni cetăţean de onoare şi astăzi, la căpătâiul lui, se poate pune aceeaşi întrebare: „A meritat?”
Nu ştiu să răspund, ştiu doar că un om de excepţie moare anonim, pentru că astea sunt timpurile prezente.
Crucea de salcâm a lui Ene Sterică e mai tare ca oţelul. Dumnezeu să-l odihnească!
