România scrâşneşte. De prea multe ori; surd. Este deja sau vine recesiunea!? Faptul se dă în vileag în fiecare zi ca o descotorosire de realitate.
Pentru unii această descoperire este doar… o chestiune la modă. Ultima modă! Nu au soluţii, nu deţin adevăruri salvatoare, dar au ocazia perfectă ca să aşeze pe ecranul televizoarelor o figură mâhnită şi, cu o solemnitate găunoasă, să cultive punctul de vedere al uluitului, al raţiunii faţă cu absurdul imoral.
În loc de o tălmăcire, o dare în vileag, o mângâiere, o aducere la suprafaţă a unor idei ferice, orice, cât de cât pulsând de viaţă, personajele acestea, ferecate şi aroganţa suficienţei, lovesc - cu freamăt şi nesaţ - din toate poziţiile. Exclusiv în Guvern. Şi, în primul rând, în premierul Emil Boc!
Ceea ce i se întâmplă premierului pare un act rupt dintr-o piesă de teatru absurd. Încă din prima clipă, după ce a fost uns în fruntea Guvernului, s-a „bucurat” de o pornire vrăjmaşă şi aparent inexplicabilă din partea clasei politice a analiştilor de geniu, a cârâitorilor de profesie fără de care nu funcţionează nici un televizor. Cu siguranţă, există şi oameni bine intenţionaţi, dar cum pot fi ei oare recunoscuţi?
Recesiunea nu a venit în România doar pe culmea valului crizei mondiale. Am pregătit-o şi noi, cu multă vioiciune - …ca să mă exprim elegant!
A privatizat Emil Boc industria ca pe un morman de fier vechi? A înstrăinat premierul băncile, dispreţuind parcă mediul de afaceri autohton? A făcut prim-ministrul cadou Sidexul şi Petromul, aducând atingere siguranţei naţionale? Iar lista poate continua ca într-un film de groază. Şi atunci, de ce atâta înverşunare împotriva unui singur om?
Dincolo de mizeria politică petrecută într-un nefericit an al alegerilor, ar trebui căutat – atât cât mai avem mintea acasă! – omul. Omul care nu sare calul; omul care, jignit în direct, rabdă; omul care face politică numai cu mănuşi şi, mai ales, omul care a reuşit să ţină Guvernul pe şenile. Omul care nu se împacă cu inteligenţele strict legate de certitudini şi încearcă soluţii raţionale, cum ar fi mult hulitul program „Prima casă”.
Neacreala, curajul, eleganţa fac din premier un om viu, nu un cavaler utopic. Logic şi firesc, fiind la vârful carierei politice, nu poate fi cruţat de critică. Dar una este critica – inclusiv cea răutăcioasă! – şi alta este samavolnicia de toate felurile.
