A murit şi cel de-al doilea bărbat incendiat

A murit şi cel de-al doilea bărbat incendiat
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Cazul oamenilor străzii incendiaţi pe 21 octombrie pe o stradă din Galaţi revine din nou în atenţia publică. Şi asta din cauză că, după ce unul dintre oamenii străzii şi-a pierdut viaţa pe un pat de spital la Bucureşti, şi cel de-al doilea bărbat incendiat a decedat.

În vârstă de 59 de ani, bărbatul avea arsuri pe aproximativ 20 la sută din corp. Din păcate, însă, în timpul spitalizării, au apărut complicaţii. Conform medicilor, bărbatul avea o imunitate foarte scăzută, din cauza mediului social în care trăia. "În ciuda tuturor eforturilor depuse de cadrele medicale din Spitalul Judeţean, pacientul în vârstă de 59 de ani a decedat. Din păcate, era un pacient care prezenta multiple comorbidităţi cu un status imun precar, atât din cauza comorbitidăţilor, cât şi a condiţiei sociale pe care o avea înainte de producerea acestui cumplit accident. În cazul acestui pacient, vorbim de arsuri care s-au suprapus pe o imunitate proastă. Pacienţii cu un status imun precar nu au nici manifestări clinice ale unor posibile complicaţii, precum cei cu un status imun normal”, ne-a explicat medicul Lucica Grigorică, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”.

După înregistrarea decesului bărbatului, conducerea spitalului a anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, acolo unde este în desfăşurare ancheta penală. "A survenit decesul şi în cazul celui de-al doilea bărbat. În cauză s-a dispus efectuarea necropsiei, iar pe baza raportului de la Medicină Legală se va dispune sau nu schimbarea încadrării faptei. Până în acest moment, inculpatul este acuzat de săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la omor şi a unei infracţiuni de omor calificat", ne-a declarat procurorul Oana Hâncu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Bărbatul acuzat că i-a incendiat pe cei doi oameni ai străzii, Alexandru Ştefan, a fost arestat preventiv pentru o dublă tentativă la omor. La o săptămână după săvârşirea faptei, unul dintre bărbaţi, cel în vârstă de 49 de ani, transferat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, a decedat din cauza arsurilor. Atunci anchetatorii au schimbat încadrarea juridică şi au decis să îl acuze pe Alexandru Ştefan de omor şi tentativă la omor.

Citit 2067 ori Ultima modificare Joi, 24 Noiembrie 2016 17:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.