Intervenţie cu elicopterul SMURD Galaţi la Tulcea
Foto: Foto ”Viața liberă”, Remus Basalic

Intervenţie cu elicopterul SMURD Galaţi la Tulcea
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Elicopterul SMURD Galaţi a fost solicitat pentru a prelua un pacient de 57 de ani, din localitatea Uzlina, judeţul Tulcea. Bărbatul suferea de o colică renală, dar nu s-a putut ajunge la el cu ambulanţa, din cauză că drumurile din Tulcea sunt impracticabile în urma ninsorilor. „Colegii mei au preluat de la Tulcea un pacient cu colică renală, la care nu s-a putut ajunge din cauza zăpezii. Când s-a putut interveni, a fost solicitat elicopterul de la Galaţi. Pacientul a fost transportat la Spitalul Judeţean într-o stare stabilă”, ne-a declarat medicul Angel Trifan, şef UPU-SMURD Galaţi.

Din păcate, medicul care era de serviciu pe elicopter a suferit şi un accident. Acesta a alunecat la Tulcea şi, în urma căzăturii, şi-a fracturat antebraţul drept. Medicul a fost înlocuit de o colegă, care a fost chemată din concediu.

Citit 2969 ori Ultima modificare Luni, 09 Ianuarie 2017 19:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.