PARADĂ fastuoasă pe străzile Galațiului. Mii de oameni au mărșăluit pe ritmuri muzicale (Foto)
Foto: ”Viața liberă”, Teodora Miron

PARADĂ fastuoasă pe străzile Galațiului. Mii de oameni au mărșăluit pe ritmuri muzicale (Foto)
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
Manifestările dedicate ”Zilele Dunării” au continuat și vineri, 30 iunie, cu o paradă specială, intitulată ”Summer Parade”, eveniment care a atras mii de gălățeni. Atmosfera a fost încinsă de carele alegorice, dar și de muzică antrenantă. Parada, cea mai mare de până acum din orașul nostru, a adus laolaltă dansatori de toate tipurile, sportivi, personae cu dizabilități, bicicliști, motocicliști, dar și oameni simpli veniți cu aminalele de companie sau cu copiii. Coloana, care a plecat de la ”Nespălata” a parcurs strada Domnească până la Grădina Publică, ocazie bună pentru animatorul evenimentului care a putut prezenta date istorice despre toate obiectivele din centrul orașului.
 
Cei care au deschis parada au fost motocicliștii, care ne-au mărturisit că, pentru acest eveniment, și-au permis să renunțe la echipamentele de protecție, îndurând astfel mai ușor temperaturile ridicate.
 
De la paradă nu a lipsit nici drapelul României, mai mulți tineri defilând cu un steag de aproximativ 500 de metri pătrați. Întreaga paradă s-a încheiat în Grădina Publică, unde a avut loc și un fflashmob pe ritmuri populare, la care au participat aproximativ 600 de persoane.
 
Summer Parade este la prima ediție, dar nu va fi ultima și asta pentru că organizatorii promit multe surprize și anul viitor.
 
Acțiunile ”Zilelel Dunării” vor continua și sâmbătă, dar și duminică. Astăzi, începând cu ora 19,30, pe esplanada din fața Hotelului Danube Stars (fost Dunărea) va fi organizat  un spectacol de gală pentru toți gălățenii iubitori de muzică. Seria de evenimente se va încheia în 2 Iulie 2017, când veți putea asista în Valea Țiglinei, începând cu ora 10,00, la un concurs de ciclism “montan” urban.
 
Citit 8676 ori Ultima modificare Sâmbătă, 01 Iulie 2017 16:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.