Amplu exerciţiu de simulare pentru inundaţii, la Munteni

Amplu exerciţiu de simulare pentru inundaţii, la Munteni
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În perioada 12-14 iulie, Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad a desfăşurat un amplu exerciţiu interbazinal de simulare a inundaţiilor, în comuna Munteni. Exerciţiul s-a desfăşurat cu logistică proprie, dar şi cu suport din partea Administraţiilor de Apă Siret şi Dobrogea Litoral.

"Exerciţiul aplicativ presupune executarea unor tipuri de intervenţie având ca scop apărarea împotriva deversării şi avarierii unui tronson de dig (linie continuă de apărare), cât şi prezentarea unor metode de limitare/stopare a infiltraţiilor prin diguri", se arată în comunicatul ABA Prut-Bârlad, remis redacţiei.

"Scopul exerciţiului a fost de a verifica modul de conlucrare a tuturor structurilor implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, a modului în care administraţia publică locală cunoaşte procedurile elaborate pentru managementul riscului la inundaţii, precum şi a modului de reacţie şi intervenţie operativă coordonată a Centrelor de Intervenţie Rapidă (CIR)", mai este menţionat în comunicat.

În exerciţiu, au fost implicaţi peste 80 de angajaţi ai administraţiei bazinale.

Citit 1210 ori Ultima modificare Vineri, 14 Iulie 2017 18:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.