* Dubla comemorare a unei tragedii * La Bibliotecă, apoi la Grindu, se va lansa volumul „Mogoşoaia”, al lui Petre Rău *
Miercuri, 9 septembrie, Salonul Literar al Bibliotecii „V.A. Urechia”, salon săptămânal, se deschide pentru prima oară. Începând cu ora 17,00, aici va fi lansată o carte de excepţie, un best-seller la prima sa ediţie, între timp revăzută şi adăugită: "Mogoşoaia - istoria unei tragedii" de Petre Rău, despre cea mai mare catastrofă navală din istoria României.
Evenimentul literar şi documentar se întâmplă la comemorarea, joi, a 20 de ani de la tragicul accident petrecut pe Dunăre, la Galaţi, pe 10 septembrie 1989, când şi-au pierdut viaţa în jur de 215 pasageri (nu se ştie exact câţi au murit, nici câţi au supravieţuit - vreo 16) din Galaţi, dar cei mai mulţi din satul Grindu (Pisica), judeţul Tulcea. Joi, aici va fi prezentată noua ediţie a cărţii, odată cu inaugurarea Grupului Monumental dedicat victimelor din satul în care fiecare familie a avut cel puţin o victimă!
Documentarea: o muncă de ocnaş!
Metri cubi de dosare de la Tribunal, hârtii obţinute de la Parchet, scotocirea de arhive de primării şi biserici, cercetarea ziarelor, un chestionar pentru martori, vreo 60 de ore de interviuri… Rezultatul: cartea de 357 de pagini uluitoare de reportaj, documentare, fotografii, schiţe sau diagrame.
Au dispărut atunci familii întregi, mutate acum la cimitirul cu îngeri de ciment de la Grindu. Tot felul de poveşti despre soartă arată norocul celor care au avut ghinionul să nu prindă vaporul morţii sau drama celor care a trebuit să urce pe vas tocmai în acea zi…
Sau şansa copilului de 4 ani, Eugen Malihen, care a supravieţuit, rămânând pur şi simplu agăţat de bidonul gol de plastic de care răspundea…
Sau descrierile înfricoşătoare din oraşul care mirosea atunci a descompunere şi din satul în care căruţele cu morţi făceau coadă una în spatele alteia…
„Specificul acestui caz constă, după mine, în timpul extraordinar de scurt în care un vapor s-a putut scufunda”, apare consemnată opinia unui specialist, inginerul Octavian Cristea, pe atunci directorul AFDJ, vorbind despre „ceea ce face să rămână unic acest caz”, dincolo de numărul foarte mare de victime. Număr dat cu mult mai mic de regimul comunist…
Un text zguduitor!
Redăm aproape la întâmplare din cartea scrisă de Petre Rău: „Bunica din Grindu a lui Daniel Manolache, Manolache Elena, care-şi aştepta musafirii în ziua aceea cu mesele întinse în curte, îşi plânge şi astăzi nepoţelul”.
Sau: „Este posibil ca strânsoarea bunicii, la care s-a adăugat ulterior şi starea de putrefacţie, să fi făcut ca Daniel să rămână fără cap”.
Sau: „Şi pe fiică-mea Mirela am recunoscut-o foarte greu, atât era de umflată şi desfigurată la faţă”…
O carte care, dincolo de documentar, are şi frumuseţea scriiturii, în adevărate povestiri, ca şi cea intitulată „Ce mă fac eu fără tine, Avrame?” sau „La pescuit de cadavre”. Alături de astfel de pagini, statistica ţine să pună lucrurile la punct: cât, cum, cine, în ce fel…
O cursă de rutină, ceaţă, un convoi de barje, sub pavilion bulgar, care a lovit vasul de pasageri. Soarta!
