Anca Melinte

Anca Melinte

ALEŞII gălăţeni NU au ajuns la un acord privind PIERDERILE CALORGAL. Şapte milioane de lei, virate în contul ROMGAZ

Joi, 03 Decembrie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Decizia privind acoperirea pierderilor în valoare de cinci milioane de lei, ale SC Calorgal, subiect care a inflamat spiritele aleşilor joia trecută, la şedinţa ordinară a Consiliului Local, s-a amânat pentru a treia oară. După cum v-am informat, hotărârea privind acoperirea pierderilor ar fi trebuit să fie adoptată vineri, într-o şedinţă de îndată, amânată pentru după minivacanţa de 1 Decembrie. Pentru că ieri nu s-a ajuns la un acord, astăzi va avea loc o nouă reuniu ...

CONCURS DE ANGAJARE/ Primăria Galaţi îşi caută şef peste strategii şi IT

Joi, 03 Decembrie 2015 07:00 | Publicat în CARIERE
Primăria anunţă, pe portalul propriu, că organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului: şef birou la Biroul de Strategii şi Dezvoltare Servicii IT. Concurenţilor li se cer: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, masterat sau studii postuniversitare în domeniul administraţiei pu ...

Chiloţei cu tricolor

Joi, 03 Decembrie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Patriotism de Facebook. Zău dacă n-aş fi riscat, marţi, de 1 Decembrie, să mă înec în marea edulcorată de patriotism de conjunctură pe care l-au arborat televiziunile, de la programele de ştiri şi până la şuşanelele botezate „divertisment”. Toată lumea dădea pe-afară de patriotism pe Facebook, de-au ajuns şi piţipoancele să-şi pozeze decolteul îngheţat, străjuit de boticul ţuguiat, pe fondul defilării armate. Dar din decolteul, fie el valorificat şi de-o ie, di ...

Gălăţeanca Cristina Vasopol, ALEGEREA Loredanei la VOCEA ROMÂNIEI

Miercuri, 02 Decembrie 2015 11:23 | Publicat în EVENIMENT
Cu o interpretare live senzaţională a melodiei „Ană, zorile se varsă”, Cristina Vasopol, artistă la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, a spart gheaţa, marţi seara, la „Vocea României”, şi a ridicat în picioare atât publicul, cât şi pe antrenoarea ei, Loredana. Piesa, o reinterpretare semnată Loredana a unui cântec popular, a sunat neaşteptat pentru cei obişnuiţi cu varianta tradiţională, dar i-a pus în valoare Cristinei glasul, forţa şi emoţia. Cu atâ ...

FALEZOGAURA va trebui să AŞTEPTE până în 2016. Este posibil să ne mai apară astfel de GROPI de-a lungul FALEZEI, potrivit PRIMARULUI Marius Stan

Miercuri, 02 Decembrie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Căscată în asfaltul Falezei în 2010, astupată şi reastupată fără succes, Falezogaura va trebui să aibă răbdare până în 2016. Primarul Marius Stan a declarat că următoarea lucrare de astupare va fi una temeinică, făcută după proiectele specialiştilor. Lucrări peste lucrări „Aşa cum aţi văzut, am vrut să facem un lucru temeinic, ca să scăpăm de un "obiectiv turistic" supranumit Falezogaura. Nu ne-am apucat, cum au făcut-o de-a lungul anilor alţii, să acoperim ...

O gălăţeancă, live, la VOCEA ROMÂNIEI - Cristina Vasopol are nevoie de VOTURILE NOASTRE!

Luni, 30 Noiembrie 2015 16:00 | Publicat în MAGAZIN
Cristina Vasopol, singura gălăţeancă rămasă în competiţie la „Vocea României”, va cânta marţi, 1 decembrie, de la ora 20,30, într-o ediţie specială a show-urilor live de la Pro Tv. Vocea ei senzaţională are nevoie de susţinerea noastră. Cristina Vasopol, artistă la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, va intra în competiţie alături de alţi trei concurenţi din echipa Loredanei, dar, din cei patru, doar doi vor merge mai departe spre trofeul „Vocea Românie ...

O, biet artist… viaţa e un teatru trist!

Luni, 30 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"O, biet actor, o, biet artist, rolurile mor, viaţa e un teatru trist…", aşa cânta, pe vremurile Cenaclului Flacăra, artistul gălăţean Vasile Şeicaru, pe versurile poetului Adrian Păunescu. Vremurile au trecut, dar n-au fost deloc blânde cu artiştii. Măcar o dată pe lună, auzim la ştiri de vreun artist îndrăgit, uitat de spectatori, care-şi duce zilele abia-abia, dintr-o pensie mizeră. Artişti care nu-şi mai găsesc locul pe ecranele umplute de tot felul de paţachine sil ...

BANI în plus pentru CLUBURILE SPORTIVE gălăţene. Suplimentarea fondurilor a stârnit DISPUTE în Consiliul Local

Luni, 30 Noiembrie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Suplimentarea fondurilor alocate cluburilor sportive a stârnit dispute la şedinţa recentă a Consiliului Local. Totul a pornit de la amendamentul formulat de viceprimarul PSD Florin Popa: "Acolo unde finanţăm un club sportiv universitar, nu cred că mai e nevoie să suprapunem un alt contract de susţinere pentru o secţie din cadrul clubului! Păi, fraţilor, Clubul Sportiv Universitar este club departamental, primeşte o alocare bugetară de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Noi d ...

PRIMĂRIA Galaţi îşi caută director executiv la Patrimoniu. IATĂ care sunt CERINŢELE

Luni, 30 Noiembrie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi a scos din nou la concurs - pentru a opta oară! - funcţia publică de conducere vacantă de director executiv la Direcţia de Administrare a Patrimoniului. Candidaţilor li se cer: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv, studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, juridice sau administrative, masterat sau studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în speci ...

OLIMPICII internaţionali ai Galaţiului, PREMIAŢI cu BANI

Luni, 30 Noiembrie 2015 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii care au obţinut performanţe deosebite la olimpiadele internaţionale organizate de către Ministerul Educaţiei Naţionale, în anul şcolar 2014-2015, precum şi profesorii lor îndrumători vor fi premiaţi de către municipalitate. Aleşii locali au stabilit că olimpicii merită următoarele sume nete: 6.000 de lei pentru medalia de aur, 3.900 de lei pentru medalia de argint, 3.300 de lei pentru bronz şi câte 2.400 de lei pentru premiu special sau menţiune. Dacă elevii cu premi ...
Pagina 891 din 1580