Remus Basalic

Remus Basalic

Cum poți descărca adeverința de vaccinare anti COVID-19

Luni, 15 Martie 2021 17:00 | Publicat în Regional
Românii care au primit ambele doze de vaccin împotriva COVID-19 își vor putea descărca, din Registrul Electronic Național al Vaccinărilor, adeverința de vaccinare, a anunțat șeful Campaniei de vaccinare din România, medicul Valeriu Gheorghiță, potrivit spotmedia.ro. Florentina Furtunescu, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, a precizat care sunt pașii care trebuie urmați pentru obținerea acestui act medical. "Orice persoană vaccinată cu două doze poate s ...

Etapa de vaccinare a piloșilor

Vineri, 12 Martie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Când autoritățile din România au anunțat strategia națională de vaccinare împotriva COVID-19, pe lângă cele trei etape de imunizare ar fi trebuit adăugată și o alta, cea a piloșilor, din care să facă parte toți cei care au sărit rândul și s-au băgat în față la vaccinare, chiar dacă legea nu le permitea acest lucru. Oricum, chiar și neoficial, o astfel de categorie a existat încă de la început, dacă ne gândim că peste 7.000 de persoane s-au vaccinat mai devreme de ...

800 de familii din Galați, selectate să participe la recensământul de probă

Joi, 11 Martie 2021 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Institutul Național de Statistică (INS) efectuează, pe parcursul lunii martie, Recensământul de probă al populației și locuințelor. În jur de 50.000 de gospodării din întreaga țară au fost alese pentru a lua parte la acest demers, despre care autoritățile spun că este o etapă de pregătire a Recensământului General, care va avea loc în prima parte a anului viitor. Cei care refuză să răspundă întrebărilor pot fi amendați. Peste 800 de familii din municipiul Galați ș ...

Dispozitiv medical revoluționar

Marți, 09 Martie 2021 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
O tehnologie nouă și portabilă care vizualizează trombii (cheagurile de sânge - n.r.) în fluxul sangvin pare a fi o soluție promițătoare în îmbunătățirea screeningului și tratamentului accidentelor vasculare cerebrale, infarctului miocardic și insuficienței pulmonare induse de coronavirus. În cadrul unei premiere mondiale, invenția biomedicală a oamenilor de știință de la Australian National University (ANU) poate măsura „caracterul lipicios” al cheagurilor de sânge ...

Vaccinare împotriva COVID-19. Unii medici de familie au refuzat programarea pacienților

Marți, 09 Martie 2021 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte șase modalități de programare" la vaccinarea împotriva COVID-19, nu prin medicul de familie, motivând că acestea ar fi "mai rapide". "Rolul medicului de familie este să îngrijească din punct de vedere medical pacienții. Pentru activitățile administrative de tip programare la vaccin în centrele de vaccinare anti-COVID recomand ...

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” al lui Radu Jude, recompensat cu Ursul de Aur

Vineri, 05 Martie 2021 14:48 | Publicat în MAGAZIN
Lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, a cărui regie este semnată de Radu Jude, este marele câştigător al celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, fiind recompensat cu Ursul de Aur. Juriul internaţional, alcătuit din şase regizori premiaţi în trecut cu marele trofeu la Berlinală, între care Adina Pintilie („Touch Me Not”, 2018), i-a anunţat, vineri, pe câştigătorii competiţiei, iar trofeele vor fi acordate într-o gal ...

Elevi cu păduchi în școlile gălățene

Vineri, 05 Martie 2021 08:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Peste 100 de elevi din școlile gălățene au fost depistați cu păduchi, în urma controlului epidemiologic efectuat cu ocazia începerii celui de-al doilea semestru școlar. ”Au fost depistați 110 elevi cu păduchi și un elev cu angină (inflamație a faringelui și a amigdalelor care împiedică înghițirea și îngreunează respirația – n.red.). Pe de altă parte, nu au fost identificate cazuri de scabie (râie – n.red.)”, a precizat Liliana Iordăchescu, purtătoarea de cuvân ...

Când a adoptat România sistemul metric

Vineri, 05 Martie 2021 14:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Pus la punct spre finalul secolului al XVIII-lea, în Franța, sistemul metric a fost adoptat treptat de majoritatea țărilor. România s-a numărat printre primele state din lume care au recurs la acest sistem, încă din secolul al XIX-lea. Mai exact, încă din 1835, în Țara Românească, banul Mihail Ghica, pe atunci Mare Vornic din Lăuntru (ministru de interne - n.r.), a prezentat Adunării Obștești un proiect pentru "îndreptarea măsurilor de lungime, de capacitate și de soliditate ...

Ambulanța Galați, sufocată de solicitările de recoltare la domiciliu

Miercuri, 03 Martie 2021 06:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Activitatea Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Galați se desfășoară cu tot mai mare dificultate, deoarece a explodat numărul solicitărilor de recoltare la domiciliu pentru diagnosticarea infecției cu coronavirus. ”Ne confruntăm cu această situație de trei zile. În mod normal, aveam 30 de recoltări pe zi. Astăzi (marți, 2 martie 2021 - n.red.), avem 80 de recoltări, dintre care 60 sunt în așteptare. Am fost astfel nevoiți să chemăm angajați de acasă, pentru a supl ...

Aproape 500 de adolescente au devenit mame în Galați

Miercuri, 03 Martie 2021 13:30 | Publicat în SOCIETATE
De peste un deceniu, țara noastră ocupă printre primele locuri în Europa în ceea ce privește numărul mamelor adolescente. Multe dintre tinerele rămase însărcinate sunt, la rândul lor, copii, aflându-se la vârsta când încă s-ar putea juca cu păpușile. De vină pentru acest fenomen sunt atât familia și educația pentru sănătate deficitară, cât și ineficiența autorităților publice locale. Medicii spun că nașterea este o traumă pentru aceste copile. Cele mai recente d ...
Pagina 172 din 692