Da... negreşit, plec în zorii zilei! nu orbecăiesc, şarlele lui Lungu sunt mai lente, mai cu frică de stăpân, mai prietenoase! şi parcă şi timpu-i mai bun şi mai lung şi mai potrivit pentru scopul vârât de atâta vreme-n capul şi-n sufletul meu!... Da, exact când mama pleacă la prăşit tocmai pe Tâmpa, la dracu-n praznic, şi tata pleacă la săpat şanţuri tocmai în Tabără, adică tot la dracu-n praznic, plec şi eu să mă conving (o dată pentru totdeauna) ce face fata ...

(!) a zis că pleacă într-o zi.../ şi a plecat spre nu ştiu unde, spre nu ştiu cum, spre nu ştiu când, însă n-aude, nu răspunde, chiar dacă o rechem mereu.../ mereu sunt marele înfrânt al ultimei deşertăciuni/ din vis, din suflet şi din gând, din tot ce mi-a fost dat să văd/ printre iluzii muribunde (!) (!) a zis că vine într-o zi.../ şi a venit de nu ştiu când, şi a venit de nu ştiu unde,/ şi nu ştiu cum de-a mai venit, şi m-a găsit în locul meu,/ într-un cuvânt ...

Sigur că da... mă duc aşa, ca şi cum mă aşteaptă pentru (dez)legare! chiar acum, în crucea nopţii mă duc! ştiu foarte bine cărarea până acolo!... dar trebuie să trec pe lângă stâna l-alde Lungu! şi au ăştia nişte câini mari cât nişte zimbri uitaţi pe Valea Zimbrului şi pe Dealul Ciorii! Nu-s flămânzi, că mănâncă toată ziua numai naturale, da-şi apără mioarele şi mioriţele, şi mieii şi mieluşeii, şi berbecii şi berbecuţii... îşi apără toate astea m ...

şi mă gândesc să te ating/ măcar o dată, pe cărare,în văzul lumii, unde stai/ şi taci la lună şi la soare,fiindcă eşti frumoasă-foc/ şi eşti şi tămăduitoare -eu n-am apucături de sfânt/ şi nici de laic oarecareşi poate să te şi sărut/ sfios şi fleţ, ca pe-o fecioară,ca pe o stea cu ochii mari/ când se înalţă prima oarăşi-şi cată locul cel mai bun/ pentru fiinţă şi murire -eu te visez şi te admir/ ca pe-o mireasă, ca un mireşi poate să te şi-nsemnez/ ...

Şi iată ce aud dinspre fata cu tei, dinspre teiul cu fată: "Noaptea dansează striptis în petunii,/ începe (noaptea) dorul de pian.../ Dau un regat pentru Sonata Lunii,/ dau şi potcoava Calului Troian!// Cu ochii-mi goi, de patru Iliade/ vreau să cobor tristeţea din statui.../ Troia mă-nvaţă (astăzi) cum se cade,/ să nu ucid Sonata Nimănui!// Caut în sus şi-n jos (de-o viaţă caut)/ (în)depărtarea care-i şi va fi.../ Pe margini de vioară şi de flaut/ descântu-mi noaptea-n ...

(!) fiindcă altfel nu se poate,/ încep aşa, iar nu altcum: mă duc s-aştept COPILĂRIA/ la capătul acestui drum, care a/duce îndărătul/ într-un prezent fără trecut ne/dureros ca vindecarea/-ntr-un viitor ne/cunoscut (!)   (!) fiindcă altfel nu se poate,/ catadicsesc taman acum: înlăcrămez şi număr invers/ paşii de/mersului postum, încep din capătul acestui/ gând ne/ajuns, ultimativ, de/scris întâiul dintre toate/ cele minuni din catastif (!)   (!) fiindcă altfel ...

A fost odată...exact când mă pregătesc (la şcoală şi-n casa natală) să scriu despre ce a fost odată. Mă pregătesc încet, dar mereu. Pregătirea-i simplă. Trebuie doar să am ochi buni şi minte sănătoasă. Şi am, slavă Domnului! Ochii sunt buni. Chiar foarte buni, mă pot lăuda. N-au cum să fie răi. Aici nu poţi avea ochi răi. Nici auzul n-are cum să nu fie bun. Văzul şi auzul şi sănătatea mintală mă ajută să pot înţelege (mă rog, măcar să încerc să pot pr ...

(!) la deal şi la vale, încolo şi-ncoaceşi-n sus şi în jos mă tot uit, poate vine –nu-mi vine să cred: o aud lângă zareşi parcă s-apropie iarăşi de mine (!) (!) s-apropie iarăşi, măcar pentr-o viaţăsă văd iertăciune şi dor şi poruncăîn ochii săi sfinţi şi martiri de atâtaiubire – în sufletul meu să ajungă (!) (!) ce vis fără somn, ce minune mi-i dată –nu-i farsă celestă şi nu-i nici poveste –nu-mi vine să cred, însă nu mi se pare:aievea ...

(!) a zis maria să fiu acasă – că trece pe la mine cu sufletul curat şi cu o carte în care a scris poezii despre un mire şi o mireasă, despre ce şi despre cine îi desparte şi îi apropie gând cu gând, pas cu pas, vis cu vis, până când tot ce-i trecut şi tot ce-i viitor se adună într-o secundă pe care se citeşte „închis, nu deranjaţi, n-avem timp, vă dorim tuturor numai şi numai fericire” (!)   (!) a zis maria să fiu acasă – căci fericire înseamnă să c ...

Cu-n semn de cruce n-aerul înăbuşit în fum de lumânare şi tămâie, popa-şi sfârşeşte binecuvântarea clară ca negura despre călătoria pe care fostul viu Costică D. Costică urmează s-o facă obligatoriu şi definitiv în postura de mort prezent şi viitor. După cum zice şi crede lumea care nu a citit nici "Păcală", călătoria va începe imediat, după aşezarea sicriului groapă, cu o viteză uniform ne/accelerată, conformă cu dorinţa mortului de a-şi regăsi şi trăi v ...