Acesta-i un timp când ceasul morţii merge în pustiu./ Şi se sufocă. Şi se dilată./ Şi n-are cine să i-l asculte şi să i-l întoarcă./ Şi moartea se usucă şi se micşorează./ Şi strigă la cer./ Şi cere îndurare./ Şi mi-i milă de ea cum se teme/ că nu mai este,/ că nu va mai fi niciodată.../ Şi cum zice adio şi rămas bun tuturor,/ cum se resemnează în oglindă/ şi cum aşteaptă să fie îngropată! Aceasta-i o vreme când mă sui (fără nici un fel frică)/ după ...

Tace. Nu mă priveşte. Ce-o să facă (biata, im/posibila femeie) cu-n naiv, cu-n mototol ca mine? Doar n-o să se apuce să-mi facă nu ştiu ce curte şi nu ştiu ce declaraţii prin parc! Doar n-o să se apuce să mă hărţuiască din punct de vedere! O fi aşteptând să încerc/încep eu? Nu cred! Mai degrabă cred că am de-a face cu Altceva, nu cu năzdrăvăniile care-mi huruie prin cap! Mai repede-mi vine să cred că sunt martorul unei bizarerii care va fi să-mi marcheze fizicul şi ...

Am vrut să spun ceva... dar am uitat că n-am nici subiect, nici predicat, nici virgulă, nici punct şi nici cătare la vrun anume ori la vrun oricare! Am vrut să spun că nu-mi aduc aminte (când am dormit, atunci, printre morminte) cum am visat frumos, cum am visat că am şi subiect şi predicat... să mă slujească şi să-mi tot ajungă în viaţa mea, oricât ar fi de lungă! Am vrut să spun... dar nu am spus nimic din câte-aveam, fiindc-un fel de frig (dinspre-amăgire) îmi dădea ...

Emil mă duce acasă cu automobilul. Că am corcoduşe. Am şi doi barili de vin la mansardă. Şi am şi chef să-i spun: "Bătrâne, dac-o zăreşti pe femeia Corcoduşa Scarlat, zi-i că (mâine) mă fac freş şi trec pe la numărul 65. Să fie gata pieptul de puiculeană prăjită, borşul cu gheare de găinuşă pestriţă şi lichiorul de ridichi negre. Dacă vrei, te iau şi pe tine. Am să vă re/citesc "Vesel pe fond nervos", scrisă de domnişoara Iolanda Cremene, şi "Toba de tiniche ...

Dacă-s pe-aici, de ce mă văd pe-acolo, cu gândul că (în fapt) mă văd pe-aice, cu gândul că (în fapt şi-nchipuire) trecutu-ncepe (iarăşi) să mă strige în capătul din zero-al întâmplării, al în/fiirii şi-al deşertăciunii, al foamei şi al setei de neanturi?... De ce să-i cred pe alţii contra unii când unii contra alţii (şi-mpreună) împuşcă-n sus şi-azvârle barda-n lună?   Mă cred pe mine?!...tristă păcăleală! şi morgă! şi funestă des/fătare!... nu-s ...

Emil Ioiţescu, prietenul şi adeptul meu cel mai sincer şi simpatic de pe strada Libertăţii, mă întreabă dacă am vreo legătură "ascunsă" cu femeia din parc, despre care mă ocup actualmente şi care mi-a strecurat în oase cea mai stranie nedumerire de la facerea zimbrului, încoace. Îi spun că o cunosc destul de bine pe cea din fotografie, iar nu pe cea de pe bancă. Îi spun şi cum am "recepţionat" nişte rafale de palme, odinioară, din partea fotografiatei. Îi spun şi că nu ...

Sunt în lacrimi...[lacrimi de fântână care plânge (noaptea) să se umple pentru setea sufletelor arse]...!... Şi ce pietre!...numai pietre scumpe   ţin fântâna-n viaţă şi-n picioare, pietre printre care cuiburi multe scot (din vrăbii) semnul înmulţirii... şi-au şi timp (cât lumea lor) s-asculte   ceastă pururi lăcrămare-n sine, cest adânc dor/sens al însetării din înaltul sufletelor arse, scumpe-n veac de veacuri şi-acătării!   Sunt şi-aici şi-acolo...anonimul st ...

Sigur că da, exact aÅŸa l-aud pe Emil IoiÅ£escu: "Vine în parcul Libertăţii, în fiecare zi, se aÅŸează pe banca de lângă Mazeppa, priveÅŸte niÅŸte poze, dă-n plâns, frământă văzduhul cu ochii parcă stinÅŸi/aduÅŸi în fundul cuibarelor neclare ÅŸi se dă în/depărtării, aÅŸa, ca ÅŸi cum totul e-n regulă, torul stă sub semnul unui normal firesc!"...Åži continuă în ogradă, sun alun, la masa cu două pahare ÅŸi cu vin din care se înfruptă numai doi voievozi: Voievodul LibertÄ ...

Stau la pândă. O văd. Vrea să fugă de mine. Nu mai ştiu ce să fac. Fără ea, sunt (un) mort. Stă la pândă mereu şi aşteaptă s-adorm, şi să plece, apoi, să mă lase ne/tot!   Ziua, umblă în rochie neagră şi lungă. Noaptea, stă într-o rochie lungă şi albă. Ce pândă! Ce pândă continuă! Frica de fugă-mi stă-n gânduri hulpavă şi oarbă!   O rog să mă lase măcar o secundă în braţele somnului, dar să nu fugă. Sunt mort, dacă nu-i. Toată lumea e moartă c ...

Da, e prietenul Emil Ioiţescu. El mă bate pe umăr. El mă scoate din ceastă "reverie" nimicitoare, "inexplicabilă". Cu el am traversat/petrecut ultimii cinci ani în "câmpul muncii", în solda Primăriei, adică. Vai de mămica ei de soldă! Cu el am adunat şobolani morţi şi rahaturi vii prin subsolurile  blocurilor/scărilor dotate cu celebra/inutila ALA. El mă priveşte surâzând şi întrebându-mă ce fac în parcul Libertăţii şi de ce port figura asta aiurită şi "străină" ...