Şi-ncet, şi mult...(sub salcia fântânii, cu tine şi cu cerul mai aproape, foarte aproape, doi în unu)...stăm şi despărţim cuvinte în silabe!   Eu...(negreşit)...despart un fir de apă şi-l aşezăm pe buze şi pe frunte, că s-a uscat sărutul...şi, în vis, e arşiţă de unde până-n unde!   Auzi cum intră greierii în viaţă şi cum şi-ascut viorile să cânte?... iau inima uimirii şi-o despart, ia-o şi dă-o (ne)dreptăţii frânte!   Vezi ce sintaxă, ce morfologie à ...

Cred că observi cum se uită la mine vrăbiile din lăstărişul sihlei în care dorm şi (nu) mi se pare că visez uniform-accelerat într-un timp rectiliniu şi uniform, după cum se pricepe să-(mi) bată inima putregăioasă şi plictisită de stat, după cum înţelege să (nu) mai cânte păsărimea cea de toate zilele şi nopţile mele frânte, înfrânte, răsfrânte, plăpânde!   Cred că observi cum se îndepărtează de mine şi nici măcar nu se uită în urmă, nici măcar nu-ş ...

Da, nu cobor din pod! Nici dacă-mi crapă inima! Stau aici! Stau aşa! Simt că o mare descoperire-i în mijlocul cestui mister! Trebuie să caut, numai! Trebuie să fiu atent, numai! Trebuie să am curaj, numai!...Iată, în diedrul nord-estic, colbuit de dulcele-amarul vremii, văd un teanc de scrisori! Sub ochii şi sub paza unui rege Paing văd! Parcă dinadins celebrul rege Paing şi-a ţesut pânzele peste mormanul de scrisori! Să nu le vadă nimeni! Şi să nu le atingă nimeni! Şi să ...

Da, şterg gemuleţele lucarnelor...şi începe să se vadă mai bine! Detaliile-s dintre cele în stare să-mi tulbure constituţia fizică şi sufletească! Sigur, şi dumneavoastră aţi umblat haihui prin podurile personale ori ale altora! Şi, desigur, nu cred că nu v-a cotropit frica de necunoscut, frica ne/justificată de clar/obscur, frica de mister, de vechi...de tot ce nu este, dar se aude...de tot ce este, dar nu zice nimic!...Da, nu-s adversarul/duşmanul tăcerii, însă tăcerea d ...

Tanti beladonă, tare mi-i mâhnire când te văd prin garduri singură şi-n floare... nimenea nu smulge nici o adiere din minunăţia ta vindecătoare!   Tanti beladonă, viaţa mea din carne-i neagră, rea, bătrână...(parc-ar vrea să tacă)... toţi deştepţii lumii vin parasimpatici, scriu şi pun parafe: goană cardiacă!   Tanti beladonă, tare mi-i ruşine să-ţi declar în faţă: inima mi-i dreaptă, chiar dacă se-ndoaie, chiar dacă se frânge... chiar dacă se rupe ultima ei ...

Nici dacă ştiu ce face, ce este şi cum este şi ce se spune despre...nu pot pricepe cum, unde şi când zvâcneşte sensul adânc al firii, nu pot pătrunde ritmul înalt al cestui drum croit să ispitească, să sfarme, să repare, să-mi cheme răsuflarea la taină şi păcat, să-mi amăgească starea cu vini primordiale, să-mi dea zadar fiindcă nu stau la predicat!   Iertare şi osândă...iertare şi osândă... balans al rătăcirii printre atunci şi-acu, sminteală şi minciună-n ...

Încep să mă sui pe scara care duce-n podul casei. Chiar acum încep să mă sui. Oare durează mult? Până atunci şi până acolo, oare nu se termină visul? Tare mi-i teamă că se sfârşeşte! Şi, dacă se sfârşeşte, ce? Mă sui fără vis, aşa! Trebuie să am curaj! Degeaba am văzut atâtea în acest vis...dacă nu reuşesc să ajung în mijlocul susului din pod! Şi-n zadar am auzit şi am văzut cea mai frumoasă scrisoare de dragoste ne/pierdută, şi-n zadar am văzut minunile ...

Curajul greu de stăpânit mă ajută să rezist fricii greu de stăpânit. Şi nu am cum să nu mă-nfior când aud asemenea şoptire pogorând şi suind de peste tot şi de nicăieri. Sigur...nu ştiu a cui o fi vocea asta de flăcăiandru, amară şi ne/răbdătoare. Sigur...încerc s-o localizez...şi văd o scrisoare deschisă... o scrisoare uitată...o scrisoare pierdută (?)...o scrisoare cu cerneală neagră şi caligrafiată...cu sârg şi resemnare, parcă. Din adâncurile cestei scris ...

Au fost...fiindcă nici n-aveau cum să nu fie, atâta vreme cât era atâta loc ş-atâta timp de ridicat (prin poezie) statui şi ode cestor zei...pe care-i rog   să se înalţe din pământ şi să coboare (ca dintr-un vis) în fel şi chip, în viu şi rost, să mă asculte la citit, să-mi dea lucrare de controlat la "sunt ş-oi fi dacă am fost"!   Râvnesc răbdarea cestor pietre preţioase, trec printre gânduri fără moarte-n starea lor, le rog încet, frumos şi mult: să (nu) mă ...

Da, cum mărturiseam ieri, pe partea stângă stă odaia din partea stângă! Iar nu în partea stângă a Oricui, ci în partea stângă a Singurătăţii! N-am văzut şi n-am auzit niciodată (despre) o mai adânc răscolitoare singurătate decât Singurătatea unei odăi singure! Mirosul de busuioc la icoane şi tăcerea de candelă stinsă, lumina (difuză) strecurată prin/printre perdele de geamuri legende, murmurul i/real al superstiţiilor şi foşnetul încăpăţânat al tuturor nălu ...