Încet-încet, ca într-un film întors, nea Măzăriche îşi opreşte zâmbetul, se lipeşte de urechea mea şi mă întreabă dacă măcar am răsfoit "Moartea... ca explicaţie a vieţii", cartea care, zice el, va limpezi multe nebuloase, va şterge multe angoase, va demonstra că nu există buricul pământului pe nici un pământ de oriunde. Sigur, în afara scrisorilor despre plecarea ultimei sosiri, i-am cercetat şi studiul dintre ghilimele. Se observă clar că omul meu de pe Calea Zim ...

Trei cuvinte aud: vine marele Somn!... (dinspre cel ne/ştiut şi bizar Anonim, dinspre plus in/finit, dinspre minus finit)... doar aşa învăţăm cât de mult veşnicim!   Vine marele Somn!... oare sunt ostenit? oare merit să dorm cest adânc mai adânc decât orice adânc? să visez cum că sunt stângul ochiului drept, dreptul ochiului stâng?   Vine marele Somn!... vrei şi tu să te culci? vrei şi tu să adormi lângă sufletul meu? să visezi cum că eşti dreptul ochiului stâng, st ...

Hai să-ţi arăt pe coastă o minune... să vezi şi să nu-ţi pară că-i minciună: sunt nişte cai necunoscuţi, de-ai noştri, şi pasc frumos, cu lună, fără lună!   Şi pasc mereu, cu soare, fără soare, şi mult, când nu-s plecaţi în depărtare, să ducă şi s-aducă libertate, regi şi regine şi descălecare!   Pasc şi prufnesc, adeseori, spre zare... (cu ochii mari şi negri şi-n tăcere)... unde-au făcut şi-au desfăcut istorii şi multe alte puncte de vedere!   Pasc ...

<<O lasă pe mama lângă teiul doldora de cântece cu pene şi porneşte spre mine. Nu ştiu dacă rochia fără capăt vrea să ajungă, în sfârşit, la mine. Nu ştiu dacă nu cumva vrea să plece şi trebuie să treacă prin mine, pe lângă mine. Oricum, încep să tremur, nu-mi pot stăpâni emoţiile apropierii, n-am nici o posibilitate, nici o şansă de apărare. Dar nici nu gândesc să mă apăr. Îl îmbrăţişez pe "fie ce-o fi", mă las în voia şi sub controlul absolut a ...

"Aş vrea să ştiu ce are de gând cu mine Sosirea asta în rochie fără sfârşit, dar mi-i ruşine s-o întreb, mi-i ruşine s-o trag de mânecă. Mi-i frică, mai bine zis. Mi-i frică, nu care cumva să se supere şi să plece, să asist (şi) la plecarea Sosirii, la plecarea ultimei Sosiri... Sigur că da, nu? Sigur că da! Iată, stă de vorbă cu mama. Nu aud ce-şi spun. Dar, după intuiţie şi după mişcarea buzelor, mama-i spune că o aştept de pe vremea curcubeului colorat cu acu ...

Mereu am spus: eu sunt i/responsabil de suferinţa cercului închis... mă lasă rece schilodirea razei, mirosul greu al Pi(ului) ucis! Mereu am spus: nu am nici o sfială şi nici o frică, nu am nici un dor de curba asta fixă şi perfectă, de centrul cestui gol nimicitor! Mereu am spus: nu zic "noli turbare"... (cum hăt, demult, celebrul cel antic)... n-am nici o grijă, calc haihui, de-a valma, pe cercul mare şi pe cercul mic! Sfărâm nisipul, clocotesc ciuleandra pe suprafaţa cestul ...

Pe primele cinci-şase propoziţii le citesc în tăcere. Şi mă opresc. Mă uit la nea Prepeleac şi-l cercetez cu atenţie, cu încântare, cu invidie, cu orice preţ. El se face că nu mă vede ce fac. Reiau textul. De data asta, citesc să se audă până dincolo de Măzăriche, până dincolo de jurul lui Măzăriche, până dincolo de Calea Zimbrului, chiar până în momentul descris de acest fragment devastator. Iată-l! "Fără sfârşit şi plină cu Alcătuirea sa, rochia Sosirii sfi ...

Ascultă-mă: Tot e o sumă de toate... (şi dulci, şi amare, şi verzi, şi uscate)... şi toate sunt gata, adică-s gătite şi-aşteaptă s-audă: deschide, deschide!   Mi-i sufletul gata, şi gândul mi-i gata să mergem acolo, departe, la Dada, s-ajungem cu bine, cu gânduri curate, cu grijă... să facem iertări şi păcate!   E bine... e gata şi trupul din care-a mâncat şi-a băut toată viaţa plecarea, din care-o să muşte, flămândă, şi Dada... i-i gata răbdarea, so ...

Vine la mine sfântul din perete, şontâc-şontâc...de când l-aştept să vină, e mai flămând, mai scund...aşa îmi pare... şi cina-mi pare tristă şi puţină!   Tristă, puţină şi aproape seacă... a fost o cină foarte căutată de trădători, de lacomi şi de cine poftea plâns, bârfă, sânge, ură, sfadă!   Îi zic să se aşeze lângă mine, să-şi moaie-n blidul meu firimitura care-a venit, la începutul lumii, din baierele cerului, de-a dura!   Cu ochii pl ...

Şi nu numai să se declare învinsul duşmanilor săi, dar să şi respecte nişte principii care ţin de verticalitatea-i devenită proverb pe strada Zimbrului, în mahalaua sublim eternizată pe altarul literaturii de poetul Miron Radu Paraschivescu. Prepeleac nu-i habotnic, dar nici nu pune în ecuaţie şi nu zvârle în derizoriu Divinitatea. Nu-i ca ăla, bigotul de cartier, care se dă cu tărtăcuţa de pardoseala naosului, se cruceşte cu mâinile amândouă, dar scuipă şi blestemă ...