Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
* Interviu cu academicianul Sorin Dumitrescu, pictor şi grafician român, preşedintele Fundaţiei Anastasia, preşedintele Fundaţiei Anastasia *
Săptămâna trecută, academicianul Sorin Dumitrescu, pictor şi grafician român, a fost oaspetele Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, cu ocazia lansării cărţii „Noi şi icoana”, apărută la Editura Fundaţiei Anastasia, al cărei preşedinte este. Academicianul Sorin Dumitrescu s-a născut în 1946 la Bucureşti şi s-a ...
„O carte trebuie să aibă aceeaşi rentabilitate ca o puşcă!”
Sâmbătă, 03 Iulie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
* Canalizări, arme şi literatură * Marquez s-a pus cu Iliescu * Scrisul cu picioarele se vinde bine * - Se poate măcar vorbi de un specific al literaturii noastre?- De pildă, onirismul românesc nu se confundă nici cu suprarealismul francez, nici cu altceva, era o chestie specifică. La momentul respectiv (anii ´70, n.red.) a atras atenţia. În tradiţia românească, când vine următorul trebuie să distrugă ce a făcut cel dinainte: cu eforturi imense, când eram directorul Centrului ...
Fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals privind identitatea, acestea sunt infracţiunile de care este acuzat şi pentru care a fost trimis în judecată tânărul gălăţean Dimofte Ciprian, de 26 de ani.Pierderea cărţii de identitate a fost, aşa cum reiese din rechizitoriul Parchetului local Galaţi, „mobilul” actelor ilegale săvârşite ulterior lunii decembrie 2005. În 2006, însă, „providenţa” i-a ieşit tânărului în întâmpinare. Nedelcu Tudorel şi ...
* Costul paşapoartelor a fost majorat, vineri, ca urmare a creşterii TVA * Sunt aşteptate scumpiri şi la buletine, permise de conducere şi certificate de înmatriculare *Începând de vineri, 2 iulie, paşapoartele sunt mai scumpe cu patru până la zece lei. „Paşaportul electronic simplu costă 244 lei (preţ vechi 234 lei), iar paşaportul temporar costă 84 de lei (preţ vechi 80 de lei).Precizăm că aceste tarife reprezintă costul documentelor, pentru emiterea cărora se mai adaug ...
Ieri după-amiază, Valeriu Diculescu, preşedintele executiv al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, era în continuare în comă. Apropiaţii ne-au spus că se afla tot în stare gravă, internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei”, acolo unde a fost adus joi seară, după un atac de cord. Familia şi cunoscuţii apropiaţi speră însă ca medicii gălăţeni să facă minuni, pacientul nefiind transportabil la un spita ...
Aproape 650 de elevi gălăţeni care au terminat gimnaziul în acest an nu s-au gândit la continuarea studiilor la liceu ca la o opţiune viabilă de viitor. Conform ierarhiei judeţene de admitere, în 2010 au absolvit gimnaziul aproximativ 5500 de tineri. Restul până 6033 (câţi au suţinut evaluarea naţională în clasa a VIII-a) fie sunt corigenţi ori repetenţi, fie nu şi-au încheiat situaţia şcolară din diverse alte motive. Dintre cei aproape 5.500 de absolvenţi care au avut p ...
* „Vor fi foarte multe note de 5.00, candidaţii fiind în pericol să piardă bacalaureatul”, consideră inspectorul general-adjunct Onuţ Atanasiu, profesor la această disciplină * Subiecte foarte uşoare la logică, problemă foarte dificilă la economie * Patru eliminaţi * Ultima zi de bacalaureat a fost cu ghinion pentru absolvenţii de la profil real care au susţinut proba la fizică. Aceştia au fost nedreptăţiţi în comparaţie cu colegii lor care au dat examenul la inform ...
Apele României cresc şi se tulbură direct proporţional cu starea de spirit a românilor. Pentru cei mai nenorociţi, care au trăit din nou tragedia de a-şi vedea casele dărâmate de ape, este explicabilă nemulţumirea. Pentru ceilalţi însă nu, cel puţin nu în aceeaşi măsură. Aşa este, bugetarii primesc salarii mai mici. Sigur, TVA-ul a crescut şi toate cele se vor scumpi, însă parcă ar trebui să ne redelimităm nemulţumirile. Găsesc total neadecvat să nu îţi pese, ca a ...
* Al lui Ghiorghe Bute, primarul comunei! * Acesta l-a sancţionat pe vice cu avertisment, pentru că nu îi face raport zilnic de activitate * Vicele reclamă abuzul * Decizia este ilegală, întăreşte şi subprefectul Paul Florea * Sancţiunea vine după ce vicele a alertat presa că primarul vrea să mute primăria dintr-un sat în altul * Situaţia ciudată pentru nişte oameni cu experienţă ca primarul şi viceprimarul comunei Scânteieşti – care lucrează în această formulă de 14 ...
Jucătorii lui Dorinel Munteanu au apărut, ieri, în premieră, în echipamentul de prezentare al noului producător cu care colaborează Clubul Oţelul. Treningul şi setul de tricou, plus şortul, păstrează culorile oficiale ale grupării gălăţene, dar combinaţiile sunt puţin diferite decât la cele de până acum. Echipamentul de joc al dunărenilor va fi prezentat oficial abia la revenirea din cantonamentul german. ...