* Canalizări, arme şi literatură * Marquez s-a pus cu Iliescu * Scrisul cu picioarele se vinde bine *
- Se poate măcar vorbi de un specific al literaturii noastre?
- De pildă, onirismul românesc nu se confundă nici cu suprarealismul francez, nici cu altceva, era o chestie specifică. La momentul respectiv (anii ´70, n.red.) a atras atenţia. În tradiţia românească, când vine următorul trebuie să distrugă ce a făcut cel dinainte: cu eforturi imense, când eram directorul Centrului Cultural Român, am reuşit să fac o revistă literară la Paris.
Nu vă închipuiţi ce eforturi sunt s-o faci, s-o publici, să fie difuzată pe piaţă. Chiar dacă se vinde puţin, trebuie să fie în librării. Au fost şase numere… S-a vorbit pe internet. Am primit cereri pentru revistă de la cercetători din America de Sud, din Japonia. Am plecat, Ţepeneag şi cu mine, apoi a venit Patapievici şi a oprit-o! Nu ne cunoaştem interesul! Putea continua cu altceva…
Problema e că, după plecarea mea, a fost numit, din motive politice, un băiat foarte simpatic, care n-a făcut nimic în viaţa lui - a scris o cărţulie despre revoluţia română, să demonstreze că a fost o farsă. Bun, e dreptul lui să creadă asta, dar, cum spune Breban, „Pe ce cărţi îţi pui fundul?”
Noua directoare a Centrului Cultural de la Paris e specialistă în marketing. Marketingul e foarte bun, dar, mai ales la Paris, trebuie un om de cultură, e o chestie de relaţii, de stimă reciprocă…
- Cum se descurcă scriitorii francezi?
- Bătrânul Fammarion, care mai trăia, nu spunea „carte bună” sau „carte rea”: „Nu dragă, nu-mi explica, cartea o fi interesantă, dar explică-mi argumentul de vânzare. De pildă, dacă eu pot să spun: Doamnă Flammarion, băiatul ăsta nu are mâini, a scris cu degetele de la picior.”
- Spuneaţi că l-aţi cunoscut pe Marquez… Unde?
- Preşedintele Iliescu voia pe atunci [după 1990] să-mi dea Ministerul Culturii şi am făcut un turneu în America Latină, acolo l-am întâlnit pe Marquez, în Columbia… Ha, când am ajuns în Argentina, am fost la Ministerul Culturii al lor, ca să se discute problemele cinematografiei.
Când am ajuns acolo, era ministrul lor şi adjuncţi cu dosare în faţă şi voiau să facă în România producţii, coproducţii, căci erau interesaţi să intre prin ţara noastră pe piaţa europeană. Ne-au întrebat ce coproducţii putem face. Iar ministrul nostru le-a spus… că, domnule, „cinematografia românească este o cinematografie de foarte mare viitor”.
Că „noi suntem un popor care acum şi-a redobândit libertatea”… Adjuncţii şi-au închis dosarele. Tot atunci, am ajuns şi în Columbia. Un lucru foarte nostim: eram cu preşedintele Iliescu, care avea în cap ideea asta, că o carte bună trebuie să se vândă. Şi [Gabriel Garcia] Marquez i-a replicat:
„Cum vă închipuiţi dumneavoastră, domnule preşedinte, că, din toată America Latină, numai eu şi după mulţi ani reuşesc acum să trăiesc relativ bine. Nu se poate trăi din scris! O carte bună nu este neapărat vandabilă! I-a trebuit mult domnului preşedinte să înţeleagă chestia asta… Marquez era foarte călduros…
- Marquez vorbeşte aşa cum scrie?
- A fost jurnalist şi ştie să explice foarte bine cum se organizează, de fapt economic, cartea. Că, dacă scriitorul ar fi remunerat după vânzări, o serie întreagă de mari scriitori n-ar exista.
În Franţa, în afară de Gallimard, care are o poziţie mai aparte, sunt 50 de edituri la Paris, care aparţin la două grupuri financiare. Unul, Vivendi Universal des Eaux, era un grup financiar de administrat fondurile pentru canalizări. Iar celălalt este Matrau, care face armament. Dar cifra de afaceri a editurii în ambele grupuri financiare este între trei şi cinci la sută.
Problema este că, fiind grupuri financiare, toate investiţiile trebuie să aibă aceeaşi rentabilitate dacă sunt în armament, în ţevi de canalizare sau în carte!
O carte trebuie să aibă aceeaşi rentabilitate ca o puşcă! Ceea ce face să nu mai rişte cineva să publice autori noi. Cărţile care se vând se rentabilizează foarte bine pe un număr de ani, dicţionarele de exemplu se vând puţin, dar în fiecare an. Deci situaţia e catastrofică pentru carte…
Tirajele sunt mici: 500 - 1.000. Dacă se vinde, scot imediat alt tiraj peste noapte. Autorul câştigă între şapte şi 12 la sută, editorul cam 30 - 35 la sută, iar 60 la sută ia librarul. Cheltuielile de promovare sunt incluse în preţul cărţii. Este greu!
