Apple ar putea lansa în următorul an modele iPhone cu ecrane mai mari

Apple ar putea lansa în următorul an modele iPhone cu ecrane mai mari
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Apple ar putea lansa în următorul an modele iPhone cu ecrane mai mari, precum şi variante mai ieftine, gama de culori în care sunt disponibile produsele urmând de asemenea să fie mai variată, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Reuters, preluată de CNBC.

Compania americană ar urma astfel exemplul rivalilor sud-coreeni Samsung Electronics, a căror strategie a fost încă de la început aglomerarea pieţei cu smartphone-uri în fiecare categorie de preţ şi de mărime, cu o gamă variată de designuri.

Deciziile sunt discutate în această perioadă de conducerea Apple.

Astfel, compania analizează oportunitatea introducerii în 2014 a cel puţin două telefoane iPhone cu ecrane mai mari, de 4,7 inci şi 5,7 inci, faţă de 4 inci pentru iPhone 5, au afirmat sursele citate, printre care se numără persoane apropiate furnizorilor de electronice din Asia.

Potrivit surselor, Apple a abordat ideea ecranelor mai mari în relaţia cu furnizorii, însă nu este clar dacă se va ajunge la produse finite.

"Schimbă constant specificaţiile produselor, aproape până în ultimul moment, aşadar nu poţi fi niciodată sigur care este prototipul final", a afirmat o persoană implicată direct în discuţii.

Reprezenanţii Apple au refuzat să comenteze informaţiile.

Citit 2095 ori Ultima modificare Joi, 13 Iunie 2013 12:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.