s-aude?! se vede?! ţi-i teamă?!/ de când o aştepţi, niciodată n-ai vrut să deschizi catastiful/ iubirii, să-nveţi cum arată! de când o aştepţi, niciodată/ n-ai scris, n-ai zidit o fântână şi n-ai murmurat rugăciune/ de ploaie în limba română! n-ai plâns, n-ai aprins lumânare,/ n-ai dat o fărâmă de turtă, n-ai pus busuioc la icoană.../ să ştii dacă-i bună şi-i multă! ţi-i teamă? ţi-i teamă, desigur!/ ţii teamă în suflet şi-n minte: aici stă păcatul ...

Mai iau un gât mic de „agheasmă” mare... şi-mi continui lectura depeşei pe care administratorul bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, dar şi prieten al meu fără egal, Ion Emil Batog, mi-a lăsat-o cu limbă... de plecare! Foarte curioasă şi amirosind a levănţică, suava crâşmăreasă citeşte peste umărul meu stâng... şi se cruceşte, dar n-are cuvinte să mă întrebe, să-mi ceară vro dumirire, ceva! Şi iată ce citim în continuare!... ”Întrucât proiectantul, uni ...

Cu mâinile uscate văd salcâmii cum plâng şi strâng secunde şi vrăbii de pe jos... zici că-s vioare... nu-i aude nimeni din susul strâmb, amarnic, indiferent, vârtos! Vioare multe, singure, lăsate-n vibrarea noastră... (proastă şi rea)... de lutieri sfărmaţi (şi ei) să nu mai îndrăznească să toarne-(n gât şi-n suflet de lebede) tăceri! Vibrarea noastră-i ruginie-n toate, câte mai sunt (de-a valma) în josul mocirlos... şi lebedele cântă, vor să plece din ist vaca ...

Sigur că da! Sigur că da!... Cum scriam în ziarul de ieri, cu plicul pe care mi l-a lăsat epitropul Ion Emil Batog sub icoana Maicii Domnului şi cu pas nerăbdător mă duc înspre colţul unde Maria, cea mai frumoasă şi elegantă crâşmăreasă din partea de sud a Moldovei de nord, serveşte lichide pentru stingerea suferinţelor, pentru aprinderea bucuriilor, pentru tot ce trebuie expus în condiţii de maximă urgenţă, pentru îmblânzirea sentimentelor, pentru marcarea evenimentelo ...

Merg încet, din ce în ce mai încet, şi atent, din ce în ce mai atent, să nu calc pe Moaştele Istoriei şi pe Tabla lui Moise! De pe turla bisericii, o pasăre ciuguleşte Mană pe marginile Cerului şi desenează cu pliscul, în fiecare secundă, numai şi numai Psalmul Binecuvântării! Aici şi Acum, nimeni nu-i vremelnic şi nu-i singur, nici Viaţa şi nici Moartea nu sunt singure Niciodată! În fiecare secundă, se aude Ţâncul Pământului şi Liniştea ţiuie a Eternitate! ...

Bre, omule de la pangar - îl întreb pe omul de la pangar - te rog foarte-foarte mult, din tot sufletul te rog, încearcă să-ţi aduci-aminte dacă epitropul, când a şters-o cu scara-n spinare, măcar ţi-a sugerat ceva din privire, din gesturi, dacă nu cumva a lăsat pe undeva vro scrisoare de explicaţie, ceva! Omul de la pangar se scarpină-n memorie, închide ochii, îi deschide, se uită la mine, se uită în toate direcţiile, se frământă gânditor şi concludent, pune deştul ar� ...

şi dacă ai să vii când bate vântul,/ să ai la tine un polog de grâu: mai merge moara, mai răsare luna,/ şi pentru turte încă nu-i târziu! să ai la tine mâinile frumoase/ şi sufletul înalt ca steaua mea: mai merge moara, mai aştept să vină/ în ochii mei săraci lumina ta! să ai la tine marmora pe care/ am tot cioplit-o de atâtea ori: mai merge moara, se aude clipa/ când ochii tăi vor fi începători! să ai la tine visul pentru care/ ai fost aici, de-atunci până acum: ...

Prietenul meu, monşer Ion Emil Batog, îşi face scară! Scară (până) la Cer, cică! O face cu lemn de tei! O face cu migală! Cu meticulozitate o face! A început-o de multă vreme! Nu s-a grăbit! Că doar Cerul nu se mută din loc! Ca să nu facă vro greşeală-n facerea scării, de asta nu s-a grăbit! Mai are puţin, şi-i gata! Doar câţiva fuscei mai are de pus la capătul dinspre Cer al acestei scări miraculoase! Dacă te uiţi la ceastă scară construită la scara unu pe unu, nu ...

dumnezeule... ce frumoasă eşti! mulţumită ţie m-am vindecat de toate bolile din lume, şi sunt foarte sănătos şi curat! dumnezeule... ce departe eşti! vreau să te văd!... mulţumită ţie am să-ţi înfloresc, la primăvară, un hectar cu iasomie! dumnezeule... ce aproape nu eşti! mă doare mai tare ca o rană din toate războaiele purtate pentr-un strop de nirvană! dumnezeule... câtă lacrimă adevărată poţi să torni în ochii mei când văd şi aud cum se lasă târziu, � ...

Demult, foarte demult, când cărarea de la R la Z se măsura în trei sute de mii de fluturi pe secundă, i-am trimis o Epistolie de Acreditare/Discreditare, după cum o binevoi să se comporte cu uriaşa Naivitate a sufletului meu! Printre rânduri, i-am sugerat c-o aştept pe marginea Amfiteatrului Natural alcătuit din Valea şi din Dealurile Zimbrului! Şi mi-a răspuns că vine! Şi ţi-am trimes şi ţie depeşă, frate Fluture! Să vii şi tu! Şi ai venit! Şi cred că ai văzut cât de ...