
Anca Melinte
Cine ar putea fi candidaţii Galaţiului la Camera Deputaţilor. Niciun partid nu şi-a făcut publică lista
Luni, 12 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Doar zece zile au mai rămas până pe 22 octombrie, data-limită pentru depunerea candidaturilor la alegerile parlamentare. Oficial, niciun partid politic nu şi-a făcut publică lista de aspiranţi, însă noi am încercat să creionăm profilul candidatului la Camera Deputaţilor, bazându-ne pe cei care şi-au manifestat interesul pentru un mandat.
Potrivit surselor noastre, un cunoscut chirurg gălăţean ar putea candida independent la Camera Deputaţilor. Este vorba despre dr. Paul Ichi ...
Primarul Tecuciului a schimbat partidul
Duminică, 11 Octombrie 2020 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cătălin Hurdubae, primarul în funcţie al Tecuciului şi candidatul înfrânt al PSD pentru un nou mandat, a devenit membru PMP. Adeziunea lui a fost făcută publică de organizaţia PMP Galaţi, iar Hurdubae şi-a explicat public opţiunea politică: "Nu mai fac parte din PSD. Foarte mulţi colegi din PSD vor rămâne în sufletul meu şi îi apreciez pentru devotamentul lor. Numărul destul de mare de voturi mi-a dat puterea de a merge mai departe ca politician, ca om. Am ales PMP şi rog ...
Recordurile PSD şi PNL din ultimii 24 de ani, la Galaţi
Luni, 12 Octombrie 2020 00:01 | Publicat în ANALIZĂ
Cu 15 mandate în Consiliul Local al municipiului Galaţi, PSD a reuşit un veritabil record - cel mai mare număr de consilieri din ultimii 24 de ani, iar primarul Ionuţ Pucheanu şi-a asigurat o majoritate confortabilă de 55 la sută din voturile celor 27 de aleşi locali. La Consiliul Judeţean Galaţi, cu 17 mandate, PSD a bifat un record propriu - cel mai mare număr de aleşi din 1996 încoace, iar preşedintele Costel Fotea are asigurată majoritatea absolută a voturilor. Cu doar şase ...
Noi insule ornamentale pe scuarul central al străzii Brăilei
Sâmbătă, 10 Octombrie 2020 00:35 | Publicat în EVENIMENT
O nouă porţiune din scuarul central al străzii Brăilei se află în curs de amenajare peisagistică. Deocamdată, au "răsărit" noi insule de plante decorative şi urmează ca săptămâna viitoare să sosească şi ruloul de gazon, sistemul de irigaţii fiind finalizat.
Lucrările sunt executate de angajaţii SC Gospodărire Urbană SRL. Potrivit directorului societăţii, Dragoş Magearu, anul acesta se va finaliza amenajarea peisagistică a aproximativ 7.000 de metri pătraţi de scuar ...
20 de aleşi locali au depus actele pentru validarea mandatelor
Sâmbătă, 10 Octombrie 2020 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Nu mai puţin de 20 aleşi locali şi-au depus până vineri, la secretarul general al Primăriei Galaţi, documentele doveditoare că îndeplinesc condiţiile pentru a putea fi validaţi consilieri locali. Validarea se va face de către Judecătoria Galaţi, nu de către consilieri, aşa cu s-a întâmplat până acum.
Validarea în procedură necontencioasă, prin încheiere pronunțată în camera de consiliu, stipulată de Codul Administrativ, elimină situaţiile aberante şi umilitoare ge ...
Dispută între Cristian Dima şi Nicolae Marin, pentru un loc de deputat. Fuziunea Pro România ALDE, la Galaţi
Sâmbătă, 10 Octombrie 2020 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Fuziunea dintre Pro România şi ALDE într-un nou partid politic - Pro România Social Liberal - a fost anunţată joi după-amiază de cei doi lideri naţionali, Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu. De-a lungul conferinţei de presă comune, transmisă live pe Facebook, Cristian Dima, preşedintele organizaţiei judeţene ALDE Galaţi, a stat la stânga fiecăruia dintre liderii naţionali aflaţi la tribuna declaraţiilor. În sală s-a aflat şi senatorul Nicolae Marin, liderul organi ...
Câştigătorul drumului expres Brăila-Galaţi, contestat
Vineri, 09 Octombrie 2020 07:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Asocierea Astaldi SpA - Tancrad SRL a depus o contestaţie după selectia a câştigătorului licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia drumului expres Brăila - Galaţi, de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Este vorba despre asocierea SC SA&PE Construct SRL - Spedition UMB - Tehnostrade SRL (firme controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu), care, pe 23 septembrie, a fost desemnată câştigătoarea contractului, cu o ofertă de 371.416 ...
Bani europeni pentru ”Tinereţe fără bătrâneţe”
Vineri, 09 Octombrie 2020 12:45 | Publicat în SOCIETATE
Centrul de recreere pentru persoane vârstnice "Tinerețe fără bătrânețe" din municipiul Galați reprezintă unul dintre cele 44 de obiective pentru care Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a semnat contracte de finanțare din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Potrivit comunicatului de presă transmis de minister, contractul are o valoare de 16.102.186 de lei.
Despre acest centru de recreere aţi mai putut citi în ziarul "Viaţa ...
Licitaţie pentru un nou pod peste Siret, la Cosmeşti
Joi, 08 Octombrie 2020 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Proiectarea şi execuţia unui nou pod peste Siret, la Cosmeşti, a fost scoasă la licitaţie deschisă de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Valoarea estimată a contractului este de 122.717.480 de lei fără TVA, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 11 noiembrie 2020. Conform CNAIR, durata contractului este de cinci luni pentru proiectare și 19 luni pentru execuția lucrării.Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, constru ...
Finalizarea Plajei ”Dunărea”, amânată pentru anul viitor. Au sosit echipamentele pentru tobogane
Joi, 08 Octombrie 2020 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
"La sfârşitul lunii octombrie - începutul lunii noiembrie 2020, conform contractului de lucrări şi a graficului aferent, ar trebui să fie finalizată întreaga investiţie de reabilitare şi modernizare a Plajei "Dunărea", în valoare de peste 23 milioane de lei cu TVA", aşa declarau autorităţile în august 2019, când au predat amplasamentul către constructor, asocierea Tancrad - Lemacons - Aqua Azur.Pentru că accesul presei nu este permis pe şantier, am solicitat informaţii Prim ...