mândra mea e (pro)motoare.../ [uite, dânsa are (d)ouă, însă eu am numai unul,/ şi de aia-s (pro)motor]... ea e starterul în toate:/ fulgeră, trăsneşte, plouă, dă din mâini, dă din picioare,/ dă din...gata, eu cobor din această întâmplare,/ nu mai stau în preajma-i nulă, nu mai vreau papară, jocuri,/ sfârâială, hapuri, brânci... mă retrag într-o părere/ mâzgălită pe-o ţidulă când nu-nţelegeam ce-nseamnă/ potriviţi, înalţi, adânci; când scriau analfabeţii, ...

Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cum adorm în inima pădurii!...Doamne ce sfântă-i această stranie adormire în inima pădurii! Să a/dormi în inima nopţii şi în inima pădurii, iată singurătatea singurătății unei sfinte Doimi! Fiindcă, pasămite, ce putem fi, eu şi Maria, altceva, decât o sfântă Doime?!...Ce frumos doarme Maria! Oare eu ştiu să dorm la fel de frumos? Oare ce visează Maria? Oare nu cumva ...

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi de atâta vreme...şi că vrea să se hodinească! Să se hodinească! Dacă-i nevoie, pot să-i şi des/cânt de leagăn şi de legănare! Dacă trebuie, pot s-o leagăn pe picioare! Dacă trebuie, pot să-i recit cele mai frumoase poezii de dragoste, pot să-i aduc aminte cele mai minunate clipe din viaţa şi din moartea cuplurilor romantice absolute!...Sigur că da! N-o văd, dar ...

mi-aduc aminte: n-am ştiut/ că-i tot aici, dar nu se poate...! deci, aşa dar: nimic-nimic.../ puzderii de singurătate! mi-aduc aminte că n-am vrut/ să-nvăţ mulţime de păcate, că sunt primejdie, naiv/ legat cu mâinile la spate! mi-aduc aminte: ce adânc/ bătea un clopot să-mi arate că doar aşa pot să rămân/ frumos cu visele curate! că doar aşa...dar nici aşa/ nimic nu-mi sare în bucate, nu-mi cade laptele-n păsat,/ nimic nu-mi cade cum se cade! totu-i puţin, nimicu-i tot. ...

Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Seara de duminică, adicătelea! Maria, încă în rochie de nuntă, se uită la mine şi-mi spune că vrea să se îmbrace în rochia „civilă”! Şi zice, ca şi cum n-aş şti, că trebuie să se dezbrace, mai întâi! N-am nimic împotrivă! Şi mai zice, ca şi cum n-aş şti, că nu trebuie să mă holbez când se dezbracă şi se îmbracă! Iarăşi nu am nimic împotrivă! Mă d ...

M-am dus la toamnă şi am stat frumos şi-ncet, cum stă un mire c-o mireasă – am înţeles că nu mai vrea nimic, vrea să uităm şi să plecăm acasă! Vrea să uităm tot ce a fost urât, vrea să lăsăm (în urmă şi departe) tot ce-a fost fals şi viaţă de-mprumut şi ne-a ţinut îndepărtaţi de moarte! Sigur că da...îns-am rugat-o blând să aşteptăm, că vii şi tu, iubire...!... Toamna s-a pus cu tâmpla pe genunchi şi suspina despre despodobire! Ce pot să fac? hai, sp ...

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfârşit, Maria-şi continuă destăinuirea: „Mârlanul nu a stat nici măcar la dezgătirea miresei, aşa de zor îi era să dispară cu banii! Şi toată lumea de la nuntă m-a căinat! Toată lumea din partea mea! Că cei din partea lui ţin cu el! Cică aşa-mi trebuie, dacă mi-i gândul la tine! Că toţi ştiau când şi cum mi-ai cerut mâna! Şi toţi credeau că eu am să mă dau ...

Fără aceste cuvinte nu aş fi putut spune despre minciuna din rai şi adevărul din iad, despre cea mai frumoasă poveste de dragoste descoperită în trenul de Bârlad! Fără aceste cuvinte nu aş fi putut spune nimic, nimănui, nici o dată (şi nici alte dăţi) că trenul de Bârlad nu era tren de persoane, ci era tren de personalităţi! Fără aceste cuvinte nu aş fi putut spune că dragostea descoperită în trenul de Bârlad nu era pentru mine... eu nu-s personalitate... eu nu cred ...

Da... întorc privirea, mă întorc pe tot... nu, n-am năluciri... e Maria, e mireasa! E mireasa nunţii care s-a auzit şi nu se mai aude! E încă în rochia de nuntă! Oare ce caută la ora asta, pe urmele mele, în inima cestei păduri? Oare de ce nu-i în „civil”? Oare l-a părăsit pe haplea-mire? Oare l-a lăsat baltă pe tămâios? Oare a venit după mine să-şi repare greşeala şi să rămânem împreună? Şi oare de ce-i înlăcrămată? Nici n-am curaj s-o întreb! Se opreşte ...

Moto: „timpul trece peste noi cu nepăsarea hoţului grăbit, ce strânge prada fără să se uite” (W. Shakespeare)Orizontul se duce din ce în ce mai departe, împrejuru-i din ce în ce mai pustiu, spectrul nemerniciei mele (îmi) hohoteşte triumfal şi nimicitor când văd că degeaba văd, când aud că degeaba aud şi când STIU că degeaba STIU!!!   Ce lung şi searbăd e timpul fără aproape, ce trist e un PĂCAT fără PĂCATĂ - parcă nu te-am văzut de o mie de ani şi parcă N ...