Fost director al Casei de Cultură a Studenţilor Galaţi, cu studii în Foreign Affairs/ International Relations la Duke University şi la Leiden Universitaty, membru de Onoare al Clubului Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni "Ştefan cel Mare şi Sfânt" din Galaţi, fost Chief executive officer la Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, activist şi globetrotter - sunt doar câteva dintre "etichetele" de pe "coperta" gălăţeanului Dinu Gîndu, pionier al luptei pentru Unire.
- Am aflat că vei fi prezent, alături de alţi unionişti gălăţeni, la Adunarea Centenară de la Chişinău (unde chiar a fost prezent - n.r.).
- Sigur, duminică voi fi prezent alături de gălăţeni şi de buni prieteni de peste Prut la Marea Adunare Centenară din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.
- Una spunem şi alta… declarăm. Chiar vor politicienii noştri re-Unirea?
- Chiar am postat pe Facebook amintirile istoricului Alexis de Torcqueville, despre oamenii politici din Franţa [de secol XIX], care aveau aceleaşi micimi şi răutăţi, ca şi în aceste vremuri: oameni politici ai zilei, din România şi din Republica Moldova, sunt nişte incapabili. Trăim o ciclicitate acum, la Centenar…
- Aceeaşi teamă laşă a omului politic rămân ca şi la 1918, de a nu deranja marile puteri şi interese, ignorând astfel visul românilor de pretutindeni.
- Suntem fix în aceeaşi situaţie ca acum 100 de ani: oamenii politici nu au curajul să-şi asume proiectul acesta! Şi sunt împinşi de societate, de populaţie…
- Când te-am întâlnit acum, citeai dintr-o carte a lui Samuel Huntington, "Ciocnirea civilizaţiilor": pe coperta IV, o graniţă roşie între Est şi Vest şi o pată roşie în dreptul României…
- Recunosc: m-am pregătit puţin pentru întrebările tale - am vrut să recitesc un pasaj…
- Când ai început să te implici serios în ideea de Unire?
- Începe din educaţie: tatăl meu a fost profesor de istorie şi de aici am luat poate pasiunea pentru istorie, iar bunicul meu era un mare consumator de literatură istorică, inclusiv de "Magazin istoric", încă de la primul număr. Rezultatul discuţiilor din casă asupra istoriei, în special cu bunicul, care mi-a fost ca un tată, era să ne aducă mult rău. Îmi amintesc… eram prin clasa a VII-a, pe timpul lui Ceauşescu, la o oră de istorie, şi la o discuţie în faţa hărţii fizice a URSS, am ridicat mâna şi am zis: "Tovarăşa profesoară, e adevărat că Uniunea Sovietică este, aşa cum ni se spune, "fratele mai mare"? "Aşa este, elev Gîndu". "Păi, atunci n-ar trebui să aibă grijă de fratele mai mic?". "Ba da, elev Gîndu". "Ia uitaţi ce mare e fratele nostru mai mare şi ce mici suntem noi! De ce ne-a luat Basarabia şi de ce nu ne-o dă?". Profesoara ne-a dat pauză, ne-a trimis brusc la fotbal…
- Era mare pericol să spui deschis în public lucruri auzite în taină acasă! Era pericol şi pentru profesoară, să nu te denunţe Securităţii…
- Am avut noroc cu mama, care era profesoară în aceeaşi şcoală. Aşa că prima mea amintire legată de discuţii pentru Basarabia e din clasa a şaptea…
- Ai bătătorit ani buni drumurile Basarabiei, ai mulţi prieteni unionişti acolo, dar şi în părţi exotice ale lumii, chiar şi în America de Sud...
- În America de Sud, dacă vrei să ştii, am făcut un club unionist în Buenos Aires, cu comunitatea românească de acolo. Şi păstrăm legătura. Nu contrează că ai vârsta de 100 de ani sau de o secundă, important e că eşti unionist! Şi sunt foarte trist că unele partide nu înţeleg că Unirea trebuie să fie idealul tuturor partidelor! Toate împreună, inclusiv UDMR, dacă ajută…
- Aşa cum a existat unanimitate pentru aderarea la NATO şi UE, aşa cum spunea Eminescu, "Suntem români şi punctum!"
- Întocmai. Sigur, sunt partide care nu au cu ce să iasă în faţă decât cu declaraţii unioniste, dar există pericolul de a demonetiza valoarea ideii de Unire şi riscă să facă mai mult rău!
- De când eşti efectiv pe "frontul" unionist?
- Tehnic vorbind, am intrat în lupta pentru Unire prin 1996, deci nu cred că sunt cel mai vechi unionist din Galaţi, dar în mod sigur sunt cel mai cunoscut. În 1996, cei de la Liga Studenţilor din România, în speţă, Antonie Popescu şi Romeo Moşoiu, care m-au crescut ca lider, şi senatorul Viorel Badea, m-au numit şeful Programul relaţii cu românii de pretutindeni, Secţiunea I - Bucovina, secţiunea II - Basarabia şi Secţiunea III - sudul Basarabiei. Şi de aici am intrat organizat în lupta pentru Unire şi pentru Basarabia. Ocupându-mă de Sud, am redactat primul raport către Parlament despre starea comunităţii româneşti după Revoluţie. L-am făcut în 1997, când am şi fost reţinut de două ori de serviciile secrete ucrainene.
- Odinioară, pentru că apăra limba românilor în Bulgaria, imperialii otomani îi ridicaseră lui Urechia o spânzurătoare. Cum v-au arestat?
- Ne-au arestat prima oară la şcoală, la o şedinţă cu profesorii de Limba Română, apoi la ieşirea din sat. Sub acuzaţia că facem "propagandă română" în comunitate.
- Aceeaşi acuzaţie ca şi cea adusă doctoriţei Elene Alistar, singura femeie în Sfatul Ţării, la 27 martie 1918… Unde s-a întâmplat?
- În satul Hagi Kurda [raionul Ismail, regiunea Odesa].
- Satul unde încropiseră clopot la biserică dintr-o butelie de aragaz şi singura bibliotecă românească e în casa parohială…
- La şcoală, le spusesem profesorilor de acolo doar care era situaţia studenţilor de stat din România, cum merge şcoala şi făceam împreună lista cu elevii de acolo pe care îi aduceam vara în România, în taberele de cultură şi civilizaţie românească.
