- În 1997, aţi fost numit director al Liricului gălăţean. În anul următor, aţi plecat ca director al Operei Naţionale din Constanţa. Ce i-a lipsit Galaţiului ca să vă ţină aici?
- A fost o perioadă mai grea aici la Teatrul Muzical, iar oficialităţile au simţit nevoia să ridice ştacheta instituţiei şi s-au gândit la mine, eu fiind născut în Galaţi. Aici am făcut Liceul de Muzică, după care am plecat, în 1963, am făcut două facultăţi. Am dat concurs la Constanţa, unde am fost angajat. S-au gândit la mine, pentru că eram gălăţean. Am acceptat, pentru că pe vremea aceea am putut să-mi păstrez postul de la Constanţa şi să ocup şi funcţia de director aici. Am stat ceva mai mult de un an şi jumătate, am făcut nişte spectacole mari - "Nabucco" şi "Aida", cu regizori şi scenografi de marcă, cu solişti de la Bucureşti şi de la Cluj, spectacole pe care Galaţiul nu visa să le aibă la vremea aceea. Constănţenii au aflat cam ce fac eu aici şi mi-au propus să merg director la Opera din Constanţa. Cum eram stabilit acolo cu familia şi făceam naveta la Galaţi, am considerat că oferta mă avantaja.
- Aţi colaborat de-a lungul timpului cu echipa Liricului gălăţean. Cum se prezintă ea acum, când aţi început repetiţiile pentru premiera operei "Turandot", care va avea loc pe 23 iunie?
- "Turandot" este un spectacol foarte greu, dar un spectacol mare, pe care nu orice operă îşi permite să-l facă. E vorba şi de costuri, dar şi de un nivel foarte ridicat al instituţiei. În urmă cu un an, i-am propus directorului Doru Niţă să pună un spectacol complex şi i-am sugerat "Turandot". Eu, timp de opt ani, am dirijat peste 80 de spectacole în Anglia. Aşa că am primit telefon să vin să dirijez, mi-a plăcut şi echipa, cu regizorul şi scenograful italieni. A fost un pic de şoc, pentru că lucrarea este foarte grea, dar am lucrat şi dimineaţa, şi după-amiaza, cred că va ieşi bine. Trebuie să iasă la un anumit nivel, nu oricum. Eu sunt mai pretenţios, am dirijat 15-20 de ani în Italia, şi la Vatican, şi la Roma, opt ani în Anglia, şapte ani în Olanda.
- În 2004, pentru că se punea problema să fiţi examinat de o comisie în fruntea căreia era Mădălin Voicu, aţi preferat să vă daţi demisia din funcţia de director al Operei din Constanţa.
- Mi s-a părut umilitoare situaţia. Trei luni am fost şomer. Dar am prins contracte şi am plecat în afară. N-am rămas acolo. În momentul în care te duci ca invitat, toată lumea este amabilă şi se poartă foarte frumos. Dar, dacă spui că ai vrea să rămâi acolo, te tratează ca pe un intrus, pentru că le ocupi un post de-al lor. Nu mi-a plăcut să mă duc cu cortul. Mi-am făcut treaba, am crescut profesional, am căpătat un renume, dar am preferat să mă întorc acasă.
- Aţi dirijat şi în săli cu peste 5.000 de spectatori. Cum se vede de la pupitrul dirijoral o asemenea experienţă?
- Satisfacţia cea mai mare e când reuşeşti să ridici acea sală în picioare, să aplaude şi din mâini şi din picioare, cum se face afară. La Glasgow, am avut seară de seară "Aida", sub 3.000 de spectatori nu se discuta. E altfel. Biletele sunt vândute cu un an înainte, sunt companii care se pricep să facă asta. Vorbim de săli mari. Iar satisfacţia e la fel de mare când reuşeşti să faci ceva de calitate. Acolo, presa este necruţătoare. Se scrie tot.
- Vi s-a întâmplat să aveţi cronici negative?
- M-am mirat! Dar despre mine au scris tot timpul foarte frumos. Dar nu m-ar fi iertat, dacă nu ar fi ieşit treaba bine. Am avut însă, de fiecare dată, artişti foarte buni, la Covent Garden, Royal Opera, Metropolitan, Scala. În 2009, am dirijat şi la Vatican, "Messa di Gloria", de Puccini. O lucrare extraordinară, dar dificilă. Eu am lucrat foarte mult Puccini, pentru că îmi place. Şi sunt căutat să dirijez operele lui. Dovadă că şi la Galaţi, în an Puccini, punem "Turandot".
- Aţi fost, la un moment dat, unicul dirijor din ţară specializat pe balet. Există diferenţe între a dirija o lucrare de balet şi o operă, de exemplu?
- E o mare diferenţă. La operă, ai solişti, cor, balet şi orchestră. E vorba de dramaturgie în construcţia spectacolului. Trebuie să pui în valoare soliştii, iar muzica trebuie să sublinieze conflictul, să spună povestea. La balet, e vorba de o sincronizare perfectă între muzică şi mişcare. Am stat de dimineaţă până seara în sala de balet, ca să înţeleg, să învăţ. În balet, trebuie să ai un tempo constant, altfel dai peste cap toată coregrafia. E greu de dirijat balet. Sunt dirijori foarte buni, care nu pot menţine sau nu ştiu să menţină constant tempoul. Am lucrat cu toţi marii solişti de balet. George Bodnarciuc a debutat cu mine. Am lucrat cu Elena Dacian, cu Ileana Iliescu. Balerini extraordinari, pe care am avut norocul să-i dirijez şi să fac spectacole cu ei. Mi-a plăcut foarte mult.
- Spunea George Enescu că "talentul înseamnă 1 la sută inspiraţie şi 99 la sută transpiraţie". Ce părere aveţi?
- Enescu avea mare dreptate.Trebuie foarte multă muncă. Dar acel unu la sută face diferenţa. Am făcut masterclassuri cu japonezi şi coreeni. Aveam patru ore dimineaţa, patru seara. A doua zi îmi spuneau că au studiat până la patru dimineaţa. Unii sunt roboţi care stau şi lucrează. Dar, din nefericire, cu atât rămân. Trebuie talent, dincolo de muncă. Cei care n-au talent nu transmit.
- Care e poporul care cel mai înzestrat?
- Italienii sunt cei mai înzestraţi să transmită emoţie. Acolo există şi o tradiţie. Am avut spectacole multe în Italia. Publicul te urmăreşte cu partiturile în mână, în primul rând. Când îi vezi, parcă nici nu poţi să mai ridici mâinile să dirijezi. Ştiu foarte mult. Şi, dacă ai greşit, nu te iartă. Te fluieră. Dacă prestaţia nu e bună, aruncă pe scenă cu ce nimeresc. Eu n-am văzut, dar am auzit că se întâmplă şi asta. Dar şi când le place ceva, sunt în extaz, sunt înnebuniţi. Publicul englez, deşi e destul de cald, e un public shakespearian. Ei se pricep mai puţin la voci, la muzică, ei urmăresc decorurile, relaţia dintre personaje. Dacă atunci când se deschide cortina, nu aplaudă, înseamnă că decorul e un fâs. Ei urmăresc acţiunea, sunt înnebuniţi să vadă cum se leagă prin muzică acţiunea dintre personaje. E un public rafinat.
- Aveţi modele?
- Am lucrat cu doi mari dirijori. Am fost şi madrigalist în facultate. Atunci am avut ocazia să merg la Bayreuth, unde se face Festivalul "Wagner" şi l-am cunoscut pe Erich Berger. Era de la Cluj, dar rămăsese de mult în străinătate şi dirija orchestra festivalului. Am stat cu partitura în mână, în fosă, şi i-am urmărit pe dirijori. Eram în anul I. Mi-a propus să rămân, văzuse că am ceva. Dar cum să plec, să-i aresteze ăştia pe tata şi pe mama? N-am vrut. După 1990, când a venit maestrul Celibidache, am fost la el la cursuri şi am învăţat enorm de multe lucruri. Era de o duritate absolută, nu ierta nimic. Norocul meu că eram bun, altfel nu se sfia să te facă de ruşine. Nu se încurca cu oameni care nu ştiau meserie.
- Sacrificii în meseria Dvs. sunt?
- O, da! Eu cu soţia mea nu am apucat să ne plimbăm nicăieri în România. Cunosc mai bine străinătatea, decât ţara mea. Repetiţii peste repetiţii. Spectacole, festivaluri. M-au chemat peste tot, iar eu am răspuns, nu musai pentru bani, deşi am câştigat, uneori mai bine, alteori mai puţin. Ci pentru că mi-a plăcut. Mi-am făcut meseria cu drag şi am fost mai cunoscut şi mai respectat în afară, decât aici, acasă.
Pe mine şi pe fratele meu, părinţii ne-au dat să învăţăm muzică de mici, n-am avut copilărie. În fiecare dimineaţă, în clasele de liceu, plecam la patru dimineaţa cu violoncelul în spate şi studiam. Acasă nu se putea, că sculam vecinii. Până începeam orele, la 8.00, studiam individual. După-amiază, aveam instrument, muzică de cameră încă vreo patru ore.
- Încotro se îndreaptă cultura muzicală în România?
- Problema vine de sus. Dacă nu se doreşte şi dacă cel care e pus în funcţie nu e interesat... La ora actuală, nu se vrea concurenţă. Meseria a căzut în derizoriu. De aceea, cei buni pleacă. Fratele meu este în Cvartetul "Voces", Constantin Stanciu. El este şi profesor universitar la Iaşi. Spune că sunt foarte mulţi studenţi, dar şi profesori foarte slabi. Doctori făcuţi peste noapte. Nu ai ce să lucrezi cu ei. Are şi cursuri de cvartet şi masterclass la Viena. Şi poate să facă o comparaţie. Contează foarte mult să se aloce finanţare corespunzătoare pentru aşa ceva. Cât am fost director la Galaţi, am avut un preşedinte de CJ care a înţeles că e nevoie să aloce bani. Răsvan Angheluţă îl chema. Nu am făcut niciodată politică, dar omul acesta mi-a dat fonduri de câte ori am fost la el. De aceea s-a şi ridicat teatrul în acea perioadă. Trebuie să investeşti. Chiar şi în Occident, la cât de mari şi de pline sunt sălile, nu se poate supravieţui din vânzarea biletelor. Dacă nu investeşti în cultură, e grav. O ţară fără cultură e o ţară moartă!
"Dacă nu ai concurenţă, nu ai calitate"
Maestrul Gheorghe Stanciu ne-a dezvăluit că a fi dirijor e o meserie complicată, lucrezi cu un instrument compus din zeci de oameni: "Orchestrele sunt cele mai rele, când vine vorba de colaborat cu dirijorul. Vânează greşelile. Instrumentiştii vor să vadă dacă ştii ce vrei de la ei. De exemplu, în Germania, am avut de dirijat "Don Giovanni", de Mozart, cu o orchestră foarte bună. Instrumentişti performanţi, acolo e concurenţă, nu există să nu fii foarte bun. Dar erau doar nişte executanţi perfecţi. Le-am zis: acum haideţi să facem şi Mozart. Este delicat. În opera lui, călcăm pe un covor cu pluşul foarte mare. Nu există duritate, totul este fin. Am reuşit să schimb sonoritatea. La Timişoara, e cea mai bună orchestră din ţară, au un concertmaistru foarte bun şi foarte sever. Dacă îşi dă seama că dirijorul cam scârţâie, se ridică în picioare şi-i spune: "Maestre, luaţi partitura şi mai studiaţi puţin. Orchestră, liber!". Am văzut dirijori care au rămas mască! În străinătate, e şi mai şi! Sunt extraordinar de buni, pentru că e concurenţă mare. Eu am spus mereu, dacă nu ai concurenţă, nu ai calitate. Din păcate, la noi, nu prea mai e concurenţă. Cei buni au plecat toţi afară. Sunt pline orchestrele de români foarte buni", povesteşte maestrul Stanciu.
"Turandot" , prima dată pusă în scenă la Galaţi
Maestrul Gheorghe Stanciu va dirija, la sfârşitul acestei săptămâni, pe 23 iunie, spectacolul-premieră "Turandot", de Giacomo Puccini, al Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard". Cu o distribuţie de excepţie, cu invitaţi din Italia şi Republica Moldova - Olga Hristea-Stan (Chişinău), Antonino Interisano (Italia), Young Ju Kim (Italia), spectacolul beneficiază şi de regia lui Paolo Bosisio şi scenografia lui Domenico Franchi, echipă cu care Liricul gălăţean a mai avut colaborări de succes.
Cu Liricul gălăţean, peste hotare
Gheorghe Stanciu a avut nenumărate colaborări cu Liricul gălăţean. Una memorabilă este cea din august 2011, când Teatrul "N. Leonard” a prezentat spectacolul "Nabucco", de Giuseppe Verdi, în regia Eleonorei Constantinova, în cinci localităţi din Austria şi Germania: Kremsmünster şi Seitenstetten, Stiftshof (Austria), Burghausen - Burg Waffenplatz, München - Residenz Brunnenhof şi Ingolstadt - Reduit Tilly (Germania), în cadrul unui proiect european, prilejuit de împlinirea a 170 de ani de la premiera operei "Nabucco".
Cine este Gheorghe Stanciu
S-a născut la Galaţi. Este dublu licenţiat al Conservatorului "George Enescu" Iaşi, secţia Pedagogie instrumentală, specialitatea violoncel şi secţia Compoziţie - Dirijat orchestră.
În 1976 este angajat ca dirijor la Teatrul Liric Constanţa, unde acumulează în decursul anilor un repertoriu de peste 35 de titluri de spectacole de operă, operetă, balet şi vocal-simfonice, cu care efectuează numeroase turnee artistice în ţară şi în străinătate. În 1997 a fost numit director general al Teatrului Muzical "N. Leonard" din Galaţi, iar în anul următor a devenit manager al Operei Constanţa.
Împreună cu orchestra şi corul Operei din Constanţa înregistrează 3 CD-uri: "Requiem" de G.Verdi, "Requiem" de G. Faure şi Oratoriul "Paulus" de F.Mendelssohn.
A dirijat balet pentru toţi marii balerini, fiind într-o vreme singurul dirijor de balet. În 2001 a fost la conducerea unei orchestre grandioase, la Vatican.
Între anii 2005 - 2012, a efectuat numeroase turnee cu spectacole de operă în Marea Britanie, Spania, Italia, Olanda şi Germania, cu organizarea agenţiei "Ellen Kent". Aşa a avut ocazia să colaboreze cu interpreţi şi orchestre de cel mai înalt rang, de la Covent Garden, Royal Opera, Metropolitan, Scala, Balşoi Teatr.
