(!) dacă ai şti cât/cum a fost să-mi pară rău
că am pierdut tot ce era blând şi frumos
când ai plecat spre mai demult, unde mai sunt
păsări şi sălcii şi FÂNTÂNI CU GURA-N JOS (!)
(!) spre mai demult, şi mai demult, tocmai atunci,
tocmai acolo, unde „când” n-are trecut –
şi nici eu n-am şi nici tu n-ai nimic, nimic –
tocmai atunci, când „unde” n-are început (!)
(!) mă uit din urmă cum te pierzi şi cum încet
intri-ntr-o casă, într-un bulgăre de lut,
intri-ntr-o piatră, într-un loc fără de timp,
intri-ntr-un timp fără de loc, necunoscut (!)
(!) și chiar te-ascult cum spui că nu te mai întorci,
cum glasul tău se stinge tot, de tot, de tot –
mă uit în jur – ce împrejur minciunitor! –
parcă nu sunt şi nici n-am fost în cest ne/tot (!)
(!) m-ai fi luat – sigur că da, m-ai fi luat,
de-ai fi ştiut şi de-ai vrut, chiar m-ai fi scos
din umilinţa însetării, din neant –
când ai plecat, FÂNTÂNA MEA CU GURA-N JOS (!)
