Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Octavian Ursulescu (născut în 1947, în satul Câmpul Cetăţii, judeţul Mureş), a rămas cel mai popular prezentator român de spectacole din toate timpurile. Deşi absolvent, în ´70, al Facultăţii de Electrotehnică a Institutului Politehnic Bucureşti, a debutat în lumea spectacolului acum patru decenii (în ´83, la Festivalul de la Mamaia) şi a rămas până astăzi. A prezentat festivaluri, a fost în turnee, inclusiv peste hotare, a lucrat în radioul şi televiziunea naţională, a prezentat 14 ediţii ale Festivalului de la Mamaia. Despre Mamaia, un reputat critic muzical italian, Mario Luzzato Fegiz, scria, după ediţia din 1990, în prestigiosul „Corriere della Sera”, că era „un San Remo la Marea Neagră”, iar prezentatorul festivalului, Octavian Ursulescu, „un Pippo Baudo român” - făcând trimitere la celebrul prezentator care domneşte peste scena Festivalului de la San Remo.
După Revoluţie, este şi redactor la „Actualitatea Muzicală”, revistă a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Trăieşte într-o căsuţă bătrânească şi prezintă în continuare, printre altele, Festivalul „George Grigoriu” - Brăila, Festivalul „Dan Spătaru - Medgidia, „Trofeul tinereţii” - Amara, Festivalul „Crizantema de aur” - Târgovişte, dar şi competiţii sportive sau de dans sportiv. Onorează şi la Galaţi spectacolele cu şi de Alexandru Jula. De altfel, am putut sta de vorbă, la Bucureşti, tocmai la o lansare-eveniment a unui album al lui Jula.

- La faima şi energia dumneavoastră, să mă aştept să fiţi nostalgic după industria divertismentului de altădată? Vorbind despre televiziunea publică de azi sau despre mari spectacole live, acum observ mai mult tehnică decât suflet.  Vi s-a întâmplat ca vreun producător actual să vă ceară sfatul?
- Chestiunea e nu numai că-s fără suflet. Sunt şi fără talent - e cel mai grav lucru! Talentul le lipseşte multora dintre cei care fac emisiuni şi muzică…
- Lipsesc uneori, vizibil, educaţia şi cultura.
- Inevitabil a venit această nostalgie pe buzele tuturor celor care au vorbit aici; neprovocate, pe de o parte, pentru că albumele cu Stela Enache şi Florin Bogardo sunt best of, care retrasează melodiile de altădată. Numai vreo două piese sunt noi la Stela Enache, scrise de Zsolt Kerestely, acum un an-doi, restul sunt piese istorice. La Jula, de asemenea, sunt câteva vechi şi câteva noi. Aţi văzut: Ioana Bogdan [realizatoare TVR, alături de Tudor Vornicu, al celebrelor Magazine tv şi al multor emisiuni de divertisment] a venit şi a spus: „Ehei, când era televiziunea cum era…”
Zsolt Kerestely, Sanda Cepraga [regizor muzical, membră permanentă a juriului Eurovision România], maeştri de sunet legendari ai radioului şi televiziunii româneşti nu se mai recunosc în meseria asta, pentru că nu prea mai au ce să mai facă: acum sunt melodii proaste, interpreţi fără valoare. Pentru că de fiecare dată când discutaţi cu ei, vă vor spune asta şi Jula, şi Stela Enache, când ei veneau în studio, treceau piesa o dată şi era gata imprimată. Ştiau să cânte, aveau memorie muzicală, aveau cultură muzicală… În ziua de astăzi, se chinuie zile întregi ca să poată imprima o piesă, pentru că nu au valoare, nu au talent. Dar pun silicon, pun scandal, pun divorţ, pun nişte efecte de studio şi aşa mai departe - se creează aceste vedete între ghilimele, prefabricate, care nu vor ajunge niciodată nici la longevitatea, nici la popularitatea acestor corifei care sunt Stela Enache şi Alexandru Jula. Ei şi-au clădit cariera nebazându-se pe scandaluri, au făcut o meserie serioasă, au imprimat piese, au dat concerte, n-au şocat prin nimic. Nici nu şi-au propus să şocheze, de aceea, pentru cei din ziua de azi, pentru mass media din ziua de azi - tabloide şi altele, nu prezintă niciun interes! „Nu au avut niciun scandal? Nu şi-au părăsit bărbatul? Nu pot să cred!” Şi atunci, nu scriu nimic despre ei! De câte ori aţi văzut numele lor în presă?
- Apar multe melodii care nu se pot reţine şi, paradoxal, sunt albume vechi care nu îşi spun vârsta. Îmi aduc aminte şi de emisiunile lui Alexandru Bocăneţ, încă neegalate ca imaginaţie şi fast, deşi le vedeam alb-negru.

- Erau atunci Alexandru Bocăneţ, Titus Munteanu, pe vremea lui Tudor Vornicu, care nu era un realizator, dar era un manager extraordinar de televiziune, era Ioana Bogdan, realizator la atâtea emisiuni… A zis bine acum Ioana: noi nu alergam atunci după bani. Lucram zi şi noapte, soliştii veneau cu drag, erau prieteni. Acum totul este marketing, totul este o alergătură după bani, după succes facil…
- Emisiunile lui Bocăneţ erau la nivelul celor din Occident de pe atunci, deşi nu existau, ca astăzi, legături directe; din contră, era impenetrabila „Cortină de fier”.
- E dureros ce se întâmplă cu televiziunea de azi. Care, de fapt, nici nu mai e o televiziune, e o înlănţuire de scandaluri, de vorbe fără rost, cu oameni care nu stăpânesc limba română, cu agramatism, un fel de facebook, cum zice Ioana Bogdan. Bezmeticii sunt nebuni, dar bicisnicii sunt ticăloşi! Cum bine a spus Umberto Eco: Facebook l-a făcut pe prostul satului purtător de adevăr. Săracul Umberto Eco, care s-a prăpădit de curând,  ştia foarte bine ce spune.
- Aţi avut preferinţe speciale, v-a fost mai drag spectacolul de sală decât radioul sau televiziunea?
- Nu prea s-au suprapus. În prima parte a carierei, am făcut foarte multă televiziune şi radio - până în ´89. Sigur, făceam şi turnee foarte multe, dar aş spune că, după ´90, nemaifăcând decât sporadic televiziune, radio nici atât, m-am axat mai mult pe spectacole, punând în valoare preţuirea mea faţă de oamenii pe care i-am cunoscut în primii 20 de ani ai carierei. Şi care, simţeam eu, aveau acum nevoie de mine, aşa cum şi eu am avut nevoie de ei, pentru că m-am ridicat ca prezentator şi realizator de emisiuni pe talentul lor! Acum, când puteam să organizez un spectacol, un festival, m-am gândit să le întorc şi eu acel serviciu într-un fel, aşa încât în ultimii ani m-am văzut foarte des cu aceşti oameni extraordinari, vedetele mele.
- Prezentarea „clasică” a unui spectacol e făcută, cred, de o doamnă frumoasă sau de un cuplu drăguţ. Rar se întâmplă ca un bărbat să aibă atâta charismă…

- Asta a fost o prostie! Eu am prezentat singur întotdeauna Festivalul [Naţional de Muzică Uşoară] de la Mamaia, până în ´89! Să mai prezint cu cineva? Dacă e cineva de acelaşi nivel de experienţă şi competenţă, sunt de acord, dar totdeauna găseau ei o fată pe care „Uite, s-o ajuţi să prezinte cu tine, că n-a mai făcut-o…” Asta nu este în avantajul unui spectacol, niciodată. Sigur, am prezentat şi cu multe cântăreţe, şi cu fete frumoase, şi crainice şi sper că le-am ajutat să devină nişte bune prezentatoare acolo, în momentele respective. Dar nu au mai continuat - probabil că nu asta era vocaţia lor. Ca să fii prezentator, trebuie să ai vocaţie, să crezi în asta şi s-o faci consecvent. Dacă o faci aşa, la un eveniment-două, că te-a chemat cineva, asta nu înseamnă că eşti prezentator.
- Niciun copil nu spune: „Când o să ajung mare, mă voi face prezentator!” Dumneavoastră ce visaţi să ajungeţi?
- Noi, când eram mici, ziceam: „Eu vreau să mă fac gunoier sau pompier!” Dar ştiţi, s-a inoculat ideea asta profund greşită că oricine poate să prezinte! „Hai, domnule, spui şi tu acolo ce cântă, cum îl cheamă, mai citeşti tu de pe o hârtie…” Toată ideea asta greşită a devenit monedă curentă şi, în ziua de astăzi, toţi cântăreţii sunt prezentatori. Sigur, unii o fac bine, unii nu, dar propune-ţi să fii prezentator! Cum e în străinătate, unde faci asta şi-o faci zece ani, 20, 30 de ani! La italieni de exemplu, la San Remo, a fost Pippo Baudo o viaţă! Acum e Carlo Conti [prezentatorul care a avut-o anul acesta alături la prezentare pe actriţa româncă Mădălina Ghenea], de câţiva ani! Oameni de 50-60 de ani, cu experienţă. Nu poţi să ţii în mână un festival de anvergură, cum e la noi cu „Hai, măi! Hai, mă, ia-o pe fetiţa aia, că-i drăguţă şi citeşte şi…” Nu vreau să dau exemple… Şi cum a fost la Eurovizion şi peste tot, s-a văzut asta!
- Prezentatorul trebuie, cred, să trezească şi respectul publicului.

- Una la mână! Dar respectul ţi-l câştigi dacă nu faci greşeli, dacă stăpâneşti fenomenul. Dacă eşti ezitant şi te bâlbâi şi greşeşti, niciodată n-o să ajungi la niciun rezultat. Din această cauză, cred că s-a greşit foarte tare, pentru că nu există festival în România ca ei să nu facă experimente! Nu faci experimente la nivel înalt! Poţi să faci experimente la un spectacol mic, într-un parc - îl antrenezi [pe prezentator], pe urmă îl pui într-un spectacol mai mare, pe urmă la un festival şi pe urmă-l arunci la televiziune. Dar, la noi, îl aruncăm direct pe o mare scenă pe un om care nu a prezentat niciodată. Şi nu e în avantajul lui! El greşeşte, săracul, şi pe urmă se sparge în capul lui totul; nu al celor care l-au pus acolo…
- Sunt mulţi care vin la spectacol şi pentru prezentator!

- Prezentatorul este o garanţie a solidităţii spectacolului, a profesionalismului. Prezintă unul cunoscut? „A, e bine, vin toţi interpreţii, înseamnă că totul e ca lumea!” Văd un necunoscut pe afiş… „Se ţine oare spectacolul?” Deci, seriozitatea şi încredea într-un spectacol bun porneşte şi de la numele prezentatorului. Dacă e un nume notoriu, cunoscut, lumea are curaj…
- L-aţi prezentat de multe ori şi pe Jula al nostru…
- Pentru mine, Alexandru Jula este un model extraordinar: la 82 de ani, să ai vitalitatea, vigoarea lui şi neliniştea lui creatoare - scoate albume. Ne trage pe noi, mai tineri, în turnee - mă sună: „Hai, Tavi, să mergem, să cântăm!” Ce bine-ar fi dacă ar învăţa şi cei mai tineri de la un om ca el!
- Nu ştiam dacă apuc să întreb ce voiam să ştiu de la început: aţi avut un model de prezentator, occidental sau român, care v-a marcat?

- Nu. Eu nici n-am avut ce model să am, pentru că, atunci când am început, nu erau prezentatori şi nici nu aveam acces la străinătate. Eu nici n-am avut viză pentru Occident, nu am putut să am contact cu străinătatea decât aşa, ce mai furam de pe la televizor… Dar, întorcându-ne la Jula, ai zice că este şi un model de prezentator - eu nu pot să uit că el a prezentat mult timp spectacolul „Alexandru Jula şi prietenii” şi a avut pe urmă o emisiune longevivă la TV Galaţi şi veneam la Galaţi tocmai pentru că era el acolo! Era o soliditate, o lipsă de amatorism, pentru că prin alte părţi, când te duci, nu ştiu ce să te întrebe. La Jula, când mă duceam în emisiune, eram sigur că ştie despre fiecare ce cântă, ce face… Ei, uite că, şi ca prezentator, Jula e foarte bun!

Citit 3231 ori Ultima modificare Vineri, 10 Iunie 2016 19:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.