Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Planurile autorităţilor privind POLUAREA din Galaţi. Ce substanţe PERICULOASE AMENINŢĂ SĂNĂTATEA gălăţenilor
Luni, 23 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Cea mai mare a problemă a calităţii aerului din Galaţi o reprezintă depăşirile la indicii de dioxid de azot şi oxizi de azot * Substanţele sunt extrem de toxice atât pentru oameni, cât şi pentru animale
Potrivit studiilor efectuate de către specialiştii din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cea mai mare problemă a calităţii aerului din municipiul Galaţi o reprezintă depăşirile la indicii de dioxid de azot şi oxizi de azot. Conform specialiştilor, ox ...
REPORTAJ în zona Bisericii "Sf. Mina". Cartierul care îmbătrâneşte odată cu oamenii (FOTO)
Luni, 23 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în REPORTAJ
* Străzile din piatră cubică se macină, mai ales după ploi sau deszăpezire
Pe străzile din zona Bisericii „Sf. Mina”, din cartierul I.C. Frimu, sunt tot mai puţini târgoveţi! Într-o dimineaţă de joi, zăreşti, din când în când, câte un om care merge după o pâine sau după o revistă cu integrame. Este linişte, spun oamenii.
În locul dughenelor cu dulciuri, drogheriilor, pieţelor s-au ridicat alte „afaceri”. Cele mai multe dintre acestea au eşuat, iar astăzi s ...
În încercarea de a se dezmetici de pe urma atentatelor teroriste care au zguduit recent Parisul, Europa pare astăzi mai vulnerabilă decât oricând, în istoria scursă de la ultimul război mondial încoace. Este o schimbare fundamentală a paradigmei, aceea în care din telespectator detaşat al atentatelor sinucigaşe comise în Siria, Irak sau Afganistan, occidentalul s-a trezit cu barbaria, în forma sa cea mai violentă, chiar în propria curte. Atentatele comise pe bătrânul continen ...
Cum ruginesc miturile românilor
Luni, 23 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Nu-l mai punem preşedinte pe Arafat? Ce uşor ruginesc miturile la români - în urmă cu trei ani, fiind ostracizat în direct de Băsescu, era considerat erou naţional, iar acum, de când cu sponsorizările ISU despre care secretarul de stat ar fi ştiut (jurnalistul Cătălin Tolontan a scris pe larg despre caz, pe tolo.ro) şi cu planorul găsit de câţiva turişti după aproape patru luni de căutări, parcă n-ar mai reprezenta aceeaşi instanţă în faţa căreia îţi scoţi şi me ...
Vin rece. Din ce în ce mai rece. Vin vechi. Din ce în ce mai vechi. Deopotrivă: şi rece, şi vechi. Deopotrivă: şi substantiv, şi verb. Vin rece şi vechi... dinspre Bârlad. Fiindcă vin cald (din ce în ce mai cald) şi vin nou (din ce în ce mai nou) nu se (mai) poate. Şi toate acestea fiindcă amanta mea, cea mai frumoasă din mijlocul Moldovei de peste tot, e bolnăvioară: face temperaturi... dar face (abia-abia mai face) şi pulpe de post, şi sare în bucate. Sare (în bucate)... ...
Aici, adică nicăieri (întâiul şi cel din urmă dans)
Luni, 23 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Ţii minte dansul mut al întâlnirii pe calea care duce într-o doară?!... (era tangou, sau vals, nici nu mai ştiu)... şi eu credeam că duce până-n gară! Şi ce volute-n dârdora-ntâmplării ne desenau portaluri spre uitare... era frumos, foarte frumos era... chiar auzeam „drum bun” la fiecare! Şi că plecăm cu trenul tocmai unde nu vine seara să te risipească... dar auzeam şi râsuri şi plânsori dinspre-adâncimea cea dumnezeiască! Şi nimeni-nimeni nu se-ncumeta să ne ...
„Iubi ne înşeală pe-amândouă şi ne scoate la produs”
Luni, 23 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
Fără morcov. „Vreau să-l urmăriţi pe iepuraş! Este marea mea iubire, gen!”, aşa a sunat cererea junei care a apelat la emisiunea „Fosta mea iubire”, de la Naţional Tv, ca să afle de ce „iepuraş”, adică iubitul ei, nu vrea să facă publică pe Facebook relaţia lor de dragoste. Ba mai mult, ca şef al agenţiei de modele la care lucra, a rugat-o să nu le spună colegelor model(in)e că ar fi partenera lui, ca să nu creadă acestea c-o favorizează. Intrigată de discreţ ...
PROGNOZA METEO/ Cum va fi VREMEA luni la GALAŢI
Luni, 23 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Acest început de săptămână va fi mai mult înnorat. Deşi ziua de luni va debuta, din punct de vedere meteorologic, mohorâtă, din cauza norilor şi a temperaturii reci, spre după-amiază, va fi şi soare. Sunt şi şanse, reduse, de precipitaţii.
Temperatura va fi de până la 12 grade Celsius, iar pe timpul nopţii, mercurul în termometre nu va coborî sub 6 grade Celsius. Vântul va bate slab, cu o viteză de până la 5 kilometri pe oră.
Presiunea atmosferică va oscila în jurul ...
LOTERIA BONURILOR FISCALE/ Care sunt bonurile CÂŞTIGĂTOARE aferente lunii octombrie
Duminică, 22 Noiembrie 2015 18:50 | Publicat în ECONOMIE
Duminică, 22 noiembrie, a avut loc extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise în perioada 1 - 31 octombrie 2015. Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de 1 milion de lei, pentru maximum 100 de câştigători, care vor fi desemnaţi în urma altei extrageri dacă se depăşeşte numărul.
REZULTATE LA EXTRAGEREA BONURILOR FISCALE:
Luna câştigătoare: 10 - luna octombrie
Ziua câştigătoare: 11
Valoarea câştigătoare: 772 lei
Bonurile în valoare de 772 lei emise pe ...
Trecând peste oboseala deplasării în Serbia, dar stimulaţi de calificarea în turul trei a Challenge Cup, voleibaliştii Clubului Arcada şi-au trecut în cont o splendidă victorie, în Capitală: 3-0 (21, 22, 21) cu CSM Bucureşti. Gălăţenii au dominat clar primele două seturi, gazdele având o revenire în cel de-al treilea, dar nu suficientă pentru a şi-l adjudeca. Un succes clar, care urcă echipa antrenată de Marian Apostu şi Nicu Harabagiu pe locul al cincilea al primului eşa ...