Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Câte femei sunt ATRASE de alţi bărbaţi decât cei cu care sunt căsătorite
Femeile fac pasiuni pentru alţi bărbaţi decât cei cu care au o relaţie serioasă ori cu care sunt căsătorite într-o proporţie surprinzător de mare. Atracţia fizică pe care o simt faţă de alţi bărbaţi se manifestă, de obicei, prin flirt sau prin faptul că se gândesc la ei în timpul actului sexual. Unele dintre aceste femei depăşesc graniţa flirtului şi fac pasul către infidelitate, arată o cercetare realizată în acest sens. Şapte din zece femei au astfel de fantezii ...

Fenechiu o vrea pe Simona Hapeci la PND

Sâmbătă, 17 Octombrie 2015 01:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Fenechiu o vrea pe Simona Hapeci la PND
După ce a fost ofertată de o serie de membri ai PNL şi PSD, când OUG 55 privind migraţia aleşilor locali era în vigoare, consilierul judeţean independent Simona Daniela Hapeci este dorită acum de Partidul Naţional Democrat (PND). Deputatul Daniel Fenechiu, preşedintele partidului la nivel naţional, a declarat, miercuri seară, la Galaţi, că a purtat o serie de discuţii cu Simona Hapeci în acest sens, însă a recunoscut că nu a reuşit să o convingă să li se alăture. "Pe do ...
(GALERIE FOTO) Ce vor să DEMOLEZE arhitecţii în CARTIERUL DUNĂREA
* Deşi zeci de gălăţeni s-au opus demolării garajelor şi spaţiilor comerciale care sufocă zone pietonale, planurile arhitecţilor au devenit lege * Planul aprobat de aleşi prevede "desfiinţarea construcţiilor provizorii sau parazitare (inclusiv a garajelor) şi crearea unei ambianţe urbane atrăgătoare" Planul Urbanistic Zonal (PUZ) de restructurare urbană a cartierului Dunărea a stârnit numeroase nemulţumiri şi critici în vara şi toamna trecută, când s-a aflat în dezba ...
S-au decernat PREMIILE Festivalului Naţional de Comedie 2015. Un gălăţean - cel mai bun actor în rol principal
* Cel mai bun spectacol - "Leonce şi Lena", al Teatrului din Oradea * Trei nominalizări, în palmaresul Galaţiului Festivalul Naţional de Comedie al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” şi-a desemnat vineri-seară, 16 octombrie, câştigătorii, după 12 zile de spectacole. Şi în acest an, "ai noştri" au fost apreciaţi, fiind nominalizaţi într-o competiţie în care au fost destule talente. Juriul a fost condus de cunoscutul critic de teatru Ion Parhon, membri fiind apreciaţii a ...
(FOTO) De la CUTREMURUL din noiembrie 2014, un LICEU din Galaţi are PEREŢII FĂCUŢI PRAF
* Deşi conducerea instituţiei de învăţământ a solicitat, în repetate rânduri, o expertiză a clădirii, Primăria a amânat alocarea de fonduri pentru anul viitor Crăpături de bagi lejer degetele, iar prin unele locuri şi pumnii, brăzdează aproape toţi pereţii clădirii în care funcţionează Liceul Teoretic "Emil Racoviţă", instituţie în care învaţă aproximativ 1.000 de elevi, la gimnaziu, liceu şi şcoală postliceală. Ca să înlăture aspectul de loc neîngrijit, ...
Cum poate BENEFICIA pacientul cu hepatita C de TRATAMENT FĂRĂ INTERFERON
* Gălăţenii acceptaţi pentru tratament vor fi nevoiţi să meargă la Iaşi sau la Bucureşti Unii dintre gălăţenii bolnavi de hepatită C vor putea beneficia de tratament fără interferon. Vizaţi de noua terapie sunt doar pacienţii cu forme avansate ale bolii (stadiu de fibroză F4). O comisie din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) va stabili exact care bolnavi vor fi eligibili pentru a primi tratamentul fără interferon. Determinant în verdictul dat de a ...
CALORGAL bagă peste 400.000 de lei în REPARAREA CONTOARELOR
Conducerea societăţii de termoficare Calorgal este dispusă să cheltuiască nu mai puţin de 419.000 de lei pentru servicii de reparare şi întreţinere a contoarelor de energie termică. Calorgal a lansat o cerere de ofertă în acest sens, care poate fi consultată chiar pe site-ul societăţii, la capitolul „achiziţii publice”, iar firmele specializate în acest domeniu pot depune oferte până pe data de 27 octombrie. Conform documentaţiei, contractul pus la bătaie este valabil ...

O meditaţie târzie pe lamă de cuţit

Sâmbătă, 17 Octombrie 2015 00:00 | Publicat în Divina Tragedia

Extrapolând, mă scurmă senzaţia netă şi mă ronţăie convingerea clară că o mie şi unu de ani s-au scurs de când îmi pun o întrebare fundamentală: oare de ce n-am stat la rând, atunci, în amintire, foarte de mult, demult, când (fără nici un fel de sfială) am îndrăznit şi m-am suit pe lama asta de cuţit? Desigur, niciodată n-am aflat nici un răspuns de la mine ori de la alt cineva! Desigur, n-am să încep a regreta, n-am să m-apuc de lăsat, n-am să mă las de apucat! ...
!în toamna asta plec până la tinesă-mi dai sărutul morilor de vântşi să-ţi aduc o crizantemă albăcu fluture rămas tocmai de cândaveam atâta primăvară-n sufletvăzduhul mi-era plin cu vorba tacu timpul tău cu aripile talepe care până-n capăt aş zburaşi ar pieri şi sus şi înainteşi n-ar mai fi nici jos nici înapoidoar unu supra unu în egalulşi-n echilibrul sfânt doi supra doi!!în toamna asta-i visul şi e timpulrâvnit silabisit ne/aşteptatatâta viaţă lungă scur ...

Pilotul automat, ce inepţie!

Sâmbătă, 17 Octombrie 2015 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Oprescu de la Capitală (primar nu-i mai pot spune, medic nici atâta) a fost prins cu un surplus de insulină în celula de la beciul domnesc. Poliţia confirmă supoziţiile, făcând astfel lumină - arestatul se ghiftuia cu acel hormon ca să i se facă rău şi, implicit, să fie transportat la spital. Cu alte cuvinte, a procedat ca un mafiot... Vieţaşul care înghite linguri pentru a fi scos câteva zile din pârnaie urmează cursurile de îngeri la fără frecvenţă, măcar ăla chia ...