Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
HOŢII AU LOVIT DIN NOU! Un cartier întreg din Galaţi a rămas fără apă (FOTO)
* Atacul a fost dat în noaptea de luni spre marţi, 11 - 12 mai, fiind afectate mai multe blocuri de pe strada Nae Leonard Metoda furturilor pe sub pământ a secat, la propriu, robinetele a sute de apartamente din municipiul Galaţi. La primele ore ale dimineţii de marţi, locatarii blocurilor S de pe strada Nae Leonard s-au trezit nu doar că nu mai aveau apă rece, dar şi că apometrele, centrale sau individuale, dispăruseră peste noapte, ca urmare a „descinderii” hoţilor, care, ...

Ce se mai aude de "Patria Crapului" de la Vlădeşti

Miercuri, 13 Mai 2015 00:00 | Publicat în SATUL

Ce se mai aude de "Patria Crapului" de la Vlădeşti
* De la tonele de peşte prinse de pescari amatori şi profesionişti s-a trecut la lanuri de porumb şi la drumuri prin sălile de judecată De mulţi ani deja, cunoscuta fermă piscicolă „Patria Crapului” a ajuns o ruină. De la şoseaua principală, clădirea nu arată foarte rău, nici curtea, cu o fântâna arteziană care nu funcţionează, însă înăuntru nu e nimeni. Buruienile cresc necontrolat, iar în loc de pescarii care pompau bani la bugetul comunei şi în conturile priv ...
RESTRICŢII DE TRAFIC: Încep lucrările de modernizare la strada Cuza
De luni, 18 mai, şoferii gălăţeni ar trebui să folosească drept rută alternativă breteaua din spatele blocului Mioriţa, pentru că începe modernizarea străzii Cuza. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi a dat ordin de începere a lucrărilor care vor fi executate de Romlotus Instalaţii SRL Galaţi, valoarea contractului fiind de 891.224 lei (TVA inclus). În prima etapă va fi reabilitată conducta de distribuţie a apei potabile (100 mm) ...
INTERVIU cu ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu: "O să dispun un control pentru municipiul Galaţi"
Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prezentă recent la Galaţi, pentru o întâlnire regională cu şefii instituţiilor din subordinea ministerului, ne-a acordat un scurt interviu: - Dacă nu reduc, prin reciclare, cu 15 la sută cantitatea de deşeuri ce ajung la groapa de gunoi, primăriile au obligaţia să plătească 100 de lei pe fiecare tonă nerealizată până la cuantumul respectiv. Primăria Galaţi nu a reuşit în niciun an să recicleze această cant ...

După ora şapte (despre salcâmi)

Miercuri, 13 Mai 2015 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA

Ai să vii, frumoaso, la salcâmul strâmb, după ora şapte, colo, după dâmb, lângă drumul care duce înainte, să-ţi aduc aminte, să-mi aduci aminte? Să-ţi aduc aminte cum te mai aştept într-o noaptea-adâncă, la salcâmul drept, pe cărarea care duce-ntr-un departe, colo, peste dealuri, după ora şapte? Să-mi aduci aminte unde ne-am ascuns, colo, după dâlmă, la salcâmul smuls, cu ilene-n lacrimi, şi am stat la pândă, să se-ntâmple ora... ora noastră sfântă? Ai să ...

Imprevizibilul de la ora zece fără un sfert (II)

Miercuri, 13 Mai 2015 00:00 | Publicat în Divina Tragedia

Trec zilele, trec lunile, trec anii... şi se pare că alde Ion cei leiţi sunt împăcaţi cu soarta lor pecetluită de cele două boli incurabile: seismofobie şi agorafobie. Nu-i compătimeşte nimeni. Nimeni nu-i întreabă nici măcar cât e ceasul. Nici unul nu are familie. Cine are curaj să stea cu-n spăimântat de cutremur ori de piaţă?! Mai sunt douăzeci şi patru de ceasuri până când cei doi ating cincizeci de ani de viaţă. Până acum, de-a lungul timpului, s-au felicitat p ...

Mall-urile, deschise doar miercurea

Miercuri, 13 Mai 2015 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Potrivit unui proiect de lege, supermarketurile ar putea fi închise duminica. Eu mi-aş dori ca mall-urile să fie ferecate în ultima zi a săptămânii şi în sărbătorile cât de cât legale. Bărbaţii ar scăpa astfel de supliciul plimbării cu de-a sila printre magazinele de ţoale, bijuterii şi alte module în care ţi se zâmbeşte de complezenţă. Vă pot ajuta cu ceva? Nu, mersi! Bagă program non-stop miercurea la mall, atunci chiar m-aş simţi mai bine... * Cei doi parlament ...

Pacea se învaţă la război!

Miercuri, 13 Mai 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Peste 16.000 de militari şi o tehnică de luptă agresivă ochiului au defilat la parada de 9 Mai din Piaţa Roşie! A doua zi după paradă, l-am văzut prima dată pe „ţarul” Putin, alături de cancelarul Merkel, la conferinţa de presă, mişcând nervos din picior, de parcă ar fi tras în gând cu pistolul…Occidentul a serbat şi el Ziua Victoriei. Pe 7 mai... Pe la noi, ocupaţi cu alte lucruri, nu i-am mai onorat chiar deloc pe tot mai puţinii supravieţuitori ai gloanţelor răz ...

Unde-i locul femeii?

Miercuri, 13 Mai 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA

Unde-i locul femeii?
* Ghiulele de asistentă tv. În basmele copilăriei mele, zmeul îşi arunca buzduganul înainte să ajungă la palat, ca să ştie Ileana Cosânzeana, cea răpită de-acasă, când să-i pregătească masa. Revenind în zilele noastre, Ilenele Cosânzene cu statut de asistente tv poartă ghiulele de silicon în decolteu ca să fie sigure că se va găsi vreun zmeu, călare pe „buzdugan”, care să le ia de bună voie şi nesilite de nimeni. Desigur, nu ca să-i aştearnă masa în palat! C ...
Accident într-o intersecţie din Galaţi. Un moped, lovit puternic de un BMW
Două persoane au fost rănite în urma unui accident de circulaţie produs, se pare, pe fondul neacordării de prioritate. S-a întâmplat în această după-amiază, la intersecţia străzilor Alexandru Carnabel cu Melchisedec Ştefănescu, loc unde un BMW X3, condus de un bărbat de 47 de ani, a intrat în plin într-un moped care circula pe drumul cu prioritate. Impactul cu maşina i-a pus la pământ pe cei doi bărbaţi aflaţi pe motoscuter. "Conducătorul mopedului, în vârstă de 18 a ...