Ce se mai aude de "Patria Crapului" de la Vlădeşti
Foto: Foto Bogdan Codrescu

Ce se mai aude de "Patria Crapului" de la Vlădeşti
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* De la tonele de peşte prinse de pescari amatori şi profesionişti s-a trecut la lanuri de porumb şi la drumuri prin sălile de judecată


De mulţi ani deja, cunoscuta fermă piscicolă „Patria Crapului” a ajuns o ruină. De la şoseaua principală, clădirea nu arată foarte rău, nici curtea, cu o fântâna arteziană care nu funcţionează, însă înăuntru nu e nimeni. Buruienile cresc necontrolat, iar în loc de pescarii care pompau bani la bugetul comunei şi în conturile privaţilor care deţin balta, acum e doar liniştea. Până în 1992, ferma a fost în proprietatea statului, însă a fost preluată de SC Zătun SA, firmă care a fost falimentată şi chiar executată silit în 2009. Din acel moment, balta a trecut din administrarea unui executor judecătoresc la altul, fiecare încercând să acopere cât mai mult din datoriile extraordinare ale societăţii. Dar, pentru că balta poate fi doar concesionată, ferma a trecut de la Administraţia Domeniilor Statului la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. 

„Nu ştiu ce vrea să se facă acolo...” 

Întreaga fermă piscicolă are 592 de hectare, acum părăsite. În iulie 2014, reporterii „Vieţii libere” au fost în zonă şi au semnalat furtul de fier din zonă, începând de la plasa gardului până la ţevile staţiilor de pompare a apei. Nici clădirea de birouri, gheţăria ori celelalte construcţii nu au rezistat ruinei. La un moment dat, când nimeni nu credea că balta va mai renaşte vreodată, o întreprindere individuală din Slobozia-Conachi a cumpărat, de la executorul judecătoresc, activele firmei, pentru suma de 810.000 de lei. Cu toate astea, planul de renaştere al fermei s-a pierdut în hăţişul birocratic, iar Dumitru Ene, administratorul întreprinderii cu pricina, declara în iulie 2014 pentru „Viaţa liberă” că nu ştie dacă îşi va mai recupera investiţia. „E prima mea experienţă de acest fel, cu o baltă. Eu lucrez în agricultură, dar acolo lucrez cu pământurile oamenilor. Rămâne în vigoare ce am spus de la început că vreau să fac, dar ... nu ştiu dacă sunt şanse de reuşită, cu atâta nesimţire în jur. E chiar păcat că trăim în România.”. 

Primarul comunei Vlădeşti, Eracli Drujescu, este unul dintre susţinătorii fervenţi ai refacerii „Patriei Crapului”, mai ales că era una dintre mândriile fenomenului piscicol din România. „Încă dinainte să fiu eu primar, nu exista sfârşit de săptămână în care digul să nu fie plin de maşini. Plăteau câte 50 de lei de maşină şi dădeau la peşte. Vă daţi seama ce bani se făceau săptămânal? Plus că era o sursă de hrană sănătoasă şi de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut. Toţi banii ăştia au dispărut, că au ars actele. Sute de milioane de lei pe weekend. Era cea mai mare producţie de peşte din România. Nu ştiu ce vrea să se facă acolo acum. Nu putem decât să sperăm”, ne-a spus primarul. 

Primăria Vlădeşti se află la masa credală încă de când SC Zătun SA a fost băgată în faliment şi executată silit, însă edilul comunei nu are mari speranţe de reuşită. „Nu cred că vom reuşi să mai punem noi mâna pe baltă, că aşa e treaba la noi în România. Se aşteaptă distrugerea terenului, se tărăgănează până atunci situaţia, iar când creditorii nu mai vor să aibă de-a face cu terenul, că sunt costurile mari, gata. Cei interesaţi pun atunci mâna pe teren”, explică Eracli Drujescu. 

Drumul către baltă este acum închis, cu barieră, astfel încât maşinile să nu poată intra. Ferma piscicolă este prinsă la mijloc, în vâltoarea intereselor. Indiferent cine şi cum acţionează, oamenii îşi doresc ca balta să producă iar peşte, să ofere locuri de muncă şi să pompeze bani în bugetul comunei Vlădeşti. Din câte ne-a zis primarul Eracli Drujescu, acest lucru nu se va întâmpla prea curând.


CITEŞTE ŞI: MILIOANE de euro ÎNGROPATE printre dealuri: Barajul de la Suhurlui

Citit 5393 ori Ultima modificare Vineri, 15 Mai 2015 08:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.