Peste 16.000 de militari şi o tehnică de luptă agresivă ochiului au defilat la parada de 9 Mai din Piaţa Roşie! A doua zi după paradă, l-am văzut prima dată pe „ţarul” Putin, alături de cancelarul Merkel, la conferinţa de presă, mişcând nervos din picior, de parcă ar fi tras în gând cu pistolul…
Occidentul a serbat şi el Ziua Victoriei. Pe 7 mai... Pe la noi, ocupaţi cu alte lucruri, nu i-am mai onorat chiar deloc pe tot mai puţinii supravieţuitori ai gloanţelor războiului şi ai nerecunoştinţei! Suntem pacifişti, vezi bine! Însă Istoria trebuie învăţată tocmai ca să nu se mai repete tot atât de rău! Chiar lângă noi pare să se repete, la o altă scară, un fel de criză a rachetelor din ´62, atunci când URSS îşi plasa ogive nucleare la 150 km de Florida, în Cuba comunistă, şi un război atomic părea de neevitat. Fără tact şi noroc, lumea întreagă putea fi atunci pârjolită! Educaţia pacifistă într-o ţară fără serviciu militar obligatoriu, înseamnă şi istorie - măcar cât ne mai trăiesc martorii!
Acum, marile puteri sunt tot mai atente să nu le scape liderilor degetul pe butonul nuclear, însă chiar şi măsurile de apărare împotriva rachetelor pot fi privite drept… agresiune, aşa cum face Rusia, privind înaintarea spre graniţele sale a apărării NATO, prin plasarea scutului antirachetă de la Deveselu, care ar fi funcţional anul acesta; împotriva oricărei rachete iraniene, de exemplu… Ruşii văd şi în manevrele din Marea Neagră un afront, o apropiere a NATO, deşi în 1997 s-a semnat un parteneriat, cică „de durată”, între Alianţa Nord-Atlantică şi Federaţia Rusă. Este naiv să aştepţi ca Rusia să cedeze fără zgomot supremaţia şi influenţa teritorială, ne străduim să trăim în pace fără a reflecta şi la cum s-a ajuns la război în ´39…
Ziua Victoriei înseamnă Pacea! Sfârşitul suferinţelor unei conflagraţii datorate tocmai… începutului său. Vinovaţi sunt nu cei care au tras la ordin, ci oamenii de decizie, diplomaţia de dinaintea izbucnirii războiului, o încredere, laşă sau naivă, în bunele intenţii ale Germaniei naziste, care ataca Cehoslovacia sub ochii întredeschişi ai celorlalte puteri europene. Sigur, acum, intervenţia Rusiei în Ucraina este chipurile de sprijin a păcii, nu o intervenţie directă. În faţa noastră poate fi pacea, dar îndărăt este sigur un război a cărui istorie o ignorăm cu nesimţire!
Nepăsarea faţă de trecut nu este o soluţie! Iar aici, la Galaţi, am avut destui oameni care şi-au lăsat oasele pe câmpurile de război ale lumii, dacă e să evocăm doar carnagiul de la Oarba de Mureş al Regimentului 11 Siret, cel care a lăsat sânge şi împotriva otomanilor la 1877, a luptat şi în Războiul Balcanic, şi la Mărăşeşti. Măcar să ne amintim un episod extraordinar, în care locotenentului gălăţean Stelian Bălan şi oamenii săi i-au dezarmat pe germani şi au deminat Opera din Odesa (ce bine dacă cineva ar fi făcut la fel şi cu Galaţiul minat!). A făcut-o chiar nesocotind ordinele, ceea ce îi putea aduce execuţia pe loc! Şi totul pentru a apăra o operă de artă şi un locaş al artei străin, nici măcar pentru ţara sa, ci pentru umanitate! Ţară care l-a uitat pe cel care şi-a pierdut o mână în luptele de pe Tisa, eroul zăcând opt ani prin spitale şi sângerând din răni neînchise 55 de ani!
