Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
HOCHEI/ Nimenko a scăpat de suspendare și poate juca pentru Dunărea în meciul calificării în finală
Echipa de hochei pe gheață CSM Dunărea va susține luni, 16 martie, de la ora 17,30, meciul cinci, ultimul și totodată decisiv, al semifinalei Ligii Naționale, în compania deținătoarei titlului de campioană, Corona Brașov. CSM Dunărea va putea conta în această partidă şi pe unul dintre cei mai importanţi ai săi, ucrainianul Dmytro Nimenko. Acesta a primit pedeapsă de meci în jocul al treilea al semifinalei, primul de la Braşov, iar Comisia de Disciplină l-a suspendat pentr ...
Silviu Moise, marcatorul golului FC Metalosport
În etapa a doua a returului Ligii a III-a, Metalosport a primit replica Gloriei Popeşti Leordeni. După succesul din etapa precedentă (2-0 la Mangalia), „metalurgiştii” au încheiat nedecis de această dată: 1-1 (0-1). Ilfovenii au deschis scorul în min. 12, profitând de o inexactitate a defensivei, gazdele ripostând imediat, prin Teleagă, însă „capul” acestuia a trecut pe alături. Până la pauză, Metalosport a mai avut câteva oportunităţi ofensive, prin Dumitru şi Adă ...

Festival de goluri al handbaliştilor gălăţeni

Duminică, 15 Martie 2015 18:00 | Publicat în SPORT

Foto Dragoş Saca
Partida din cel de-al doilea eşalon, dintre CSU Galaţi şi Bucovina Vicov (Suceava), a fost un veritabil antrenament în condiţii de joc oficial pentru elevii antrenorului Mihai Pantea. Scorul final a fost 59-14 (30-9). După acest succes, gălăţenii acumulează 45 de puncte şi un golaveraj foarte consistent (663-377), bilanţ cu care se află pe locul trei. Iată formaţia aliniată şi realizatorii celor 59 de goluri: Andronic, Sora - Şt. Ionel 5 reuşite, Lăpuşneanu 6, Dospinescu 3, ...
DOLIU pe scena românească. S-a stins din viaţă Eusebiu Ştefănescu
Actorul Eusebiu Ştefănescu s-a stins din viaţă duminică, 15 martie, la vârsta de 71 de ani, potrivit presei centrale. Eusebiu Ştefănescu, unul dintre cei mai buni recitatori de poezie de la noi, suferea de o boală cumplită, cu care se lupta de doi ani. Diagnosticat de medici cu o tumoare la cap, actorul a fost operat până acum de trei ori.Prima intervenţie chirurgicală a suferit-o în vara anului 2013, însă tumoarea a recidivat. Cea de-a doua operaţie a fost efectuată în luna ...
ATLETISM DIN ALTRUISM/ Zeci de gălăţeni au alergat într-un cros umanitar dedicat unui băieţel suferind (FOTO)
Grupul gălăţean de atleţi amatori „Să alergăm pe Faleză” şi Cristi Onofrei au fost iniţiatorii crosului caritabil „Primăvara în pas alergător, pentru Filip”, desfăşurat sâmbătă, în Grădina Publică. Vremea frumoasă, voia bună şi dorinţa de a face bine a adunat la start zeci de persoane, care au alergat pentru Filip, un băieţel de doar patru ani, care a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică, o boală ce îl împiedică să stea în picioare sau să meargă. ...
INCENDIU de proporţii, ziua în amiaza mare, într-un sat gălăţean
Incendiu de proporţii, sâmbătă după-amiază (14 martie), în satul Balinteşti, comuna Bereşti Meria. Un localnic care a vrut să-şi pregătească ogorul pentru lucrările de primăvară a reuşit să scape de sub control focul pus să ardă buruienile rămase. Omul a incendiat miriştea, dar nu a supravegheat-o şi a plecat să îşi facă alte treburi, focul extizându-se rapid pe nu mai puţin de 15 hectare. Localnicii au sunat la 112 şi i-au chemat pe pompieri în ajutor. Timp de do ...
UTIL/ Pentru ce lucrări nu ai nevoie de AUTORIZAŢIE DE CONSTRUCŢIE
Lucrările de construcţii sunt permise numai pe baza unei autorizaţii de construire, după cum reglementează Legea nr. 50/1991. Potrivit acestui act normativ, autorizaţia de construire se emite la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil (teren şi/sau construcţii), cu respectarea prevederilor documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.Există însă, şi o serie de cazuri în care nu este necesară o autorizaţie de construire. Astfel, după ...
ALARMANT/ Trei sferturi dintre români nu au BANI pentru a economisi
Potrivit unui studiu, peste 70 la sută dintre români nu deţin economii pentru situaţii de urgenţă, nu au planuri sau economii pentru pensie, iar 75 la sută dintre respondenţi nu au bani puşi deoparte pentru cheltuielile medicale ale familiei. În plus, peste 80 la sută dintre participanţii la studiu nu au prevăzut soluţii pentru acoperirea cheltuielilor cu educaţia copiilor, iar mai mult de 90 la sută nu au buget pentru o achiziţie de mare valoare, precum un avans pentru un imobi ...

O familie de patru persoane poate mânca sănătos cu 19 lei pe zi

Duminică, 15 Martie 2015 12:00 | Publicat în SOCIETATE

O familie de patru persoane poate mânca sănătos cu 19 lei pe zi
O familie formată din patru persoane poate mânca sănătos cu doar 19 lei pe zi. Este concluzia la care au ajuns specialiştii Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din România (OMS) şi ai Centrului Global pentru Nutriţie şi Sănătate. Acest coş zilnic poate include: făină integrală, pâine cu tărâţe, varză, ficat de porc, macrou, telemea, ceapă, morcovi, cartofi, sfeclă, mălai. Astfel specialiştii ne recomandă să mai tăiem din porţiile obişnuite şi să mâncă ...

VEDETE/ Ileana Badiu: "Nu mă mai sperie trecerea timpului"

Duminică, 15 Martie 2015 11:00 | Publicat în MAGAZIN

VEDETE/ Ileana Badiu: "Nu mă mai sperie trecerea timpului"
Într-un interviu acordat recent, Ileana Badiu, fosta soţie a lui Dinu Pescariu, actualmente căsătorită cu Cătălin Badiu, a vorbit deschis despre noua provocare din cariera ei, linia de bijuterii pe care tocmai a lansat-o, dar şi despre cum simte viaţa la 40 de ani, despre familie, dragoste şi despre cum se vede la bătrâneţe. Iată aici declaraţiile ei! Reporter: Primăvara aduce o nouă provocare în cariera ta. Debutul unei linii de bijuterii. Cum ţi-ai pus tu amprenta asupra ac ...