Cinci poliţişti au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie

Cinci poliţişti au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au pronunţat sentinţa definitivă în dosarul în care mai mulţi poliţişti au fost acuzaţi, printre altele, de luare de mită.

Astfel, judecătorii au decis că Valeriu Glod, agent la Poliţia Rutieră Tecuci, trebuie să stea după gratii patru ani şi şase luni pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi sustragere sau distrugere de probe ori înscrisuri. Tot patru ani şi şase luni va sta după gratii şi Sorin Bejan, agent la Poliţia Rutieră Tecuci, care a fost acuzat de luare de mită (două acte materiale).

După gratii va sta şi Maricel Pascal, agent de poliţie în cadrul I.P.J. Galaţi – Serviciul Rutier, care a primit o pedeapsă de doi ani şi opt luni cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Un alt poliţist, Marin Manole, de la Postul de Poliţie Cosmeşti, nu va sta după gratii, deoarece judecătorii i-au suspendat executarea pedepsei de doi ani şi 11 luni închisoare, primită pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale) şi fals intelectual în formă continuată (două acte materiale). Tot cu suspendare a fost condamnat şi agentul de poliţie Gheorghe Corovancă, care a primit o pedeapsă de un an şi şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi una dintre persoanele care a oferit mită pentru a scăpa de sancţiunile impuse de lege. Este vorba despre Rafael Ionuţ Luca, care a primit o pedeapsă de un an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani pentru săvârşirea infracţiunii de  dare de mită.

Mită din 2015, condamnare în 2019

Ancheta în acest caz început după ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) s-au sesizat din oficiu, ancheta fiind făcută sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Conform anchetatorilor, în cursul anului 2015, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Marin Manole, agent de poliţie în cadrul I.P.J. Galaţi – Postul de Poliţie Cosmeşti, a primit cu titlu de mită sume de câte 200 sau 300 de lei pentru a nu sancţiona contravenţional conducătorii auto care au depăşit autovehicule pe o porţiune de drum unde depăşirea este interzisă. În acest sens, a întocmit procese-verbale de contravenţie în care a menţionat în fals că aceştia au săvârşit abateri mai uşoare, respectiv nefolosirea luminilor de întâlnire sau nefolosirea centurii de siguranţă.

Tot în 2015, Maricel Pascal, agent de poliţie în cadrul I.P.J. Galaţi – Serviciul Rutier, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, împreună cu agentul de poliţie Gheorghe Corovancă, a primit cu titlu de mită suma de 300 de lei, pentru a nu sancţiona contravenţional o persoană care a fost surprinsă conducând pe drumurile publice un autovehicul cu o viteză mai mare de 50 km/h decât cea maxim admisă pe acea secţiune de drum. Cei doi agenţi de poliţie nu au întocmit niciun document cu privire la cele constatate.

De asemenea, anchetatorii susţin că agentul de poliţie Sorin Bejan, din cadrul Biroului de Poliţie Rutieră Tecuci, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a primit cu titlu de mită mai multe sume de bani pentru a nu lua măsurile legale ce se impuneau faţă de participanţii la trafic surprinşi în timp ce săvârşeau diverse abateri la regimul rutier. Printre persoanele identificate că au oferit sume de bani cu titlu de mită agentului de poliţie, este şi inculpatul Luca Rafael Ionuţ.

Tot în 2015 a primit mită şi Valeriu Glod, agent la Poliţia Municipiului Tecuci – Biroul de Poliţie Rutieră. Acesta a primit 60 de lei pentru a nu sancţiona contravenţional  un conducător auto ce a fost surprins săvârşind o abatere la regimul rutier care ar fi atras suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile. Astfel, în urma sumei primite, a întocmit în fals un proces-verbal de contravenţie în care a consemnat că persoana în cauză a condus un autovehicul fără a purta centura de siguranţă.

„La data de 21 august 2015, inculpatul Glod Valeriu, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu o autospecială din dotarea Biroului Poliţiei Rutiere Tecuci, a descoperit în interiorul acesteia şi ulterior a demontat şi sustras, împreună cu agentul  de poliţie Nedelcu Tudorel, un dispozitiv de înregistrare imagini şi sunete, pe care ulterior l-au distrus, în vederea împiedicării aflării adevărului în cadrul procedurii judiciare pentru documentarea căreia se montase respectivul dispozitiv”, se arată într-un comunicat al DGA.

Pentru că l-a ajutat pe colegul său, Tudorel Nedelcu a fost condamnat în primă instanţă la o pedeapsă de patru luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, hotărârea rămânând definitivă prin neatacare în termenul legal.

Citit 5633 ori Ultima modificare Vineri, 10 Mai 2019 22:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.