Discuţia despre lipsa procurorilor în unităţile de parchet gălăţene continuă de ani şi ani, întrucât criza de personal este reală.
Din efectivul de procurori al Parchetului de pe lângă Judecătoria lipsesc 8 procurori dintr-o schemă care cuprinde 21 de posturi. Şi atunci, cum să faci faţă avalanşei de dosare ce se prăbuşeşte în fiecare an pe capul unui procuror?
Completarea schemei de personal ar fi, fără doar şi poate, o soluţie, dar, cum veţi vedea în cele ce urmează, conform altor opinii, ar mai putea fi şi alte pârghii pe care ar trebui apăsat.
„Aşteptăm modificarea Codului de procedură penală, ne spune Ionel Gîlcă (FOTO), prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Pentru că noi am făcut propuneri de modificare a acestuia, astfel încât să se simplifice activitatea de cercetare şi urmărire penală”.
„Procesul verbal să aibă putere probatorie!…”
„Avem, de exemplu, în vedere propunerea ca actului premergător, respectiv procesului verbal de cercetare la faţa locului a infracţiunilor în flagrant, să i se dea putere probatorie mult mai mare decât până acum”.
„De ce? Din moment ce poliţistul e investit cu o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, actul încheiat de el la faţa locului trebuie să capete caracter de autenticitate; să nu fie nevoie neapărat ca acest mijloc de probă să aibă caracter probatoriu numai în situaţia coroborării acestuia cu alte mijloace de probă”.
„În prezent, acest proces verbal, dacă nu cuprinde şi mărturiile a doi martori asistenţi nu poate constitui mijloc de probă. De ce actul încheiat în faţa notarului e un act autentic şi un act încheiat de poliţist nu poate avea un asemenea caracter?”
Percheziţia domiciliară e greoaie procedural
O altă propunere de modificare pe care o susţin specialiştii gălăţeni se referă la percheziţii.
„Procedura percheziţiei domiciliare, de exemplu, ar trebui modificată, întrucât, în momentul de faţă, este extrem de greoaie şi în multe situaţii aceasta nu-şi mai atinge finalitatea”, crede Ionel Gîlcă.
„Asta pentru că nu se permite poliţistului sau procurorului, cel puţin în cazuri flagrante, să intervină repede cu percheziţie domiciliară pentru a descoperi corpurile delicte”.
În momentul de faţă, pentru autorizarea unei percheziţii domiciliare, poliţistul trebuie să înceapă mai întâi urmărirea penală, să vină la confirmarea începerii urmăririi penale la procuror şi numai după aceea procurorul poate să solicite instanţei de judecată autorizarea pentru percheziţie.
„Toată această procedură cere timp şi, aşa cum am mai spus, scopul percheziţiei domiciliare de multe ori nici nu mai poate fi atins. Între timp, urmele materiale, corpurile delicte ale unei infracţiuni pot dispărea”.
Reţinerea – 48 sau 72 de ore!
Nici reţinerea de doar 24 de ore nu li se pare suficientă specialiştilor. „În acest moment şi măsura reţinerii de către procuror, doar pentru 24 de ore, este insuficientă. De foarte multe ori, 24 de ore nu ajung pentru ca poliţistul şi procurorul să poată aduna şi administra mijloace de probă în vederea prezentării învinuitului în faţa instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă”.
„S-ar impune cel puţin un termen de 48 de ore, dacă nu cumva de 72 de ore, aşa cum este statuat de altfel în alte ţări ale Europei”.
Evident, dacă astfel de propuneri, între care chiar şi cele enunţate mai sus, ar putea avea efecte directe, palpabile în simplificarea procedurilor şi implicit în uşurarea muncii procurorilor, ar trebui luate în considerare.
