UPDATE Un „loverboy” de Galați a rămas fără casă și mașină. Proxenetul a fost arestat

UPDATE Un „loverboy” de Galați a rămas fără casă și mașină. Proxenetul a fost arestat
Evaluaţi acest articol
(33 voturi)

UPDATE 26 mai 2021: Magistrații Tribunalului Galați au admis propunerea formulată de procurorii DIICOT si au dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a lui Andrei Emilian Tîrziman. Acesta este cercetat pentru trafic de persoane și instigare la spălare de bani, ambele infracțiuni în concurs real.


Un „loverboy” de Galați a rămas fără casă și mașină. Proxenet reținut pentru 24 de ore * Un tânăr din Galați, care în ultimii ani a trăit pe spinarea fetelor pe care le scotea la produs în străinătate, a fost reținut pentru trafic de persoane și spălare de bani. Individul, unul dintre mulții componenți ai păturii underground din Galați, riscă să își piardă afacerea la care a "muncit" timp de șase ani, dar și agoniseala: un apartament și o limuzină cu care, până nu demult, făcea impresie pe străzile orașului.

Gălățeanul care ar fi avut neșansa ca afacerile lui dincolo de limita moralității și legalității să ajungă obiect de anchetă a poliției ar fi început să facă bani din "export de iubire" prin 2015, când primele tinere pe care le-ar fi convins de sentimentele lui "sincere" ar fi acceptat să ia drumul Occidentului. Rând pe rând, femeile determinate să meargă în străinătate pentru a se vinde pe bani credeau că pun umărul la prosperitatea financiară a cuplului, individul convingându-le că le trebuie bani ca să își cumpere o casă și o mașină frumoasă și, desigur, scumpă. De bunăvoie și nesilite de nimeni, femeile au ajuns în Elveția, Austria și Germania, sub atenta îndrumare a "iubitului", care se ocupa de absolut tot și își supraveghea cu atenție "afacerile". Fără acoliți și fără intermediari, gălățeanul ținea direct legătura cu fetele și încasa banii fie din mână, fie prin conturi personale.

"Supravegherea şi controlul victimelor erau realizate de către inculpat, fie direct şi nemijlocit, când se afla pe teritoriul țărilor de exploatare, fie prin contact telefonic permanent, ocazii cu care inculpatul se interesa de numărul de clienți şi de sumele de bani obținute de către acestea. Transferul sumelor de bani se făcea către inculpat, fie direct, când acesta se afla pe teritoriul țărilor de exploatare, fie prin serviciile de transfer monetar internațional și erau folosite de către acesta pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile", aveau să concluzioneze polițiștii de la BCCO Galați, care au instrumentat dosarul de trafic de persoane în care bărbatul a fost reclamat de proxenetism prin metoda "Loverboy".

Verificările au culminat cu patru descinderi domiciliare, făcute de polițiștii Antimafia în tot atâtea locații de pe raza municipiului Galați. Au fost ridicate mai multe documente cu valoare probatorie, șapte telefoane mobile, patru cartele SIM, cinci carduri de memorie, un stick, un laptop și o armă neletală. Una dintre locațiile vizate, un apartament în valoare de 77.000 de euro, și un autoturism a cărui valoare de piață ajunge la 60.000 de euro au fost puse sub sechestru deoarece se bănuiește că au fost achiziționate cu banii obținuți din traficarea persoanelor. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzațiile de trafic de persoane și instigare la spălare de bani, urmând a fi prezentat Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă.

Citit 21662 ori Ultima modificare Joi, 27 Mai 2021 00:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.