Drepturile celor de după gratii

Drepturile celor de după gratii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Conform unui raport de monitorizare, condiţiile de detenţie s-au înrăutăţit în ultimii doi ani *

Sistemul penitenciarelor din România este unul „incoerent şi netransparent”, iar scopul acestor instituţii nu este în niciun caz acela de reintegrare socială, ci doar de privare de libertate – aceasta a fost concluzia prezentată, ieri, la Galaţi, de către Mihai Popescu, preşedintele Grupului Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO), în cadrul unei conferinţe de presă.

În prezenţa şi a doi reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – comisar şef de penitenciare Constantin Ilie şi ofiţerul de presă  Dana Cenuşă –, dar şi a preşedintelui SADOR Galaţi, Dan Marin, reprezentantul GRADO a prezentat concluziile unui raport de monitorizare a aplicării legii în două din penitenciarele din România (cel de la Galaţi şi cel de la Codlea), raport prezentat şi comparativ cu unul similar, realizat în urmă cu doi ani.

Concluziile raportului, realizat în cadrul proiectului „Promovarea Respectării Drepturilor Omului şi Executarea Sentinţelor Penale” arată că în ultimii doi ani condiţiile de detenţie s-au înrăutăţit, iar deţinuţii nu beneficiază şi nici nu cunosc toate drepturile stipulate de lege.

Astfel, din cele 11 criterii de evaluare ale deţinuţilor, în penitenciarele din România sunt monitorizate doar şase, fapt care conduce la limitarea rolului penitenciarelor doar la o instituţie de privare de libertate, nu şi de pregătire de reintegrare socială a deţinuţilor.

* Înghesuială şi fără vizite conjugale la Galaţi

Numărul mare de deţinuţi, inclusiv a celor arestaţi preventiv, conduce la aglomerarea penitenciarelor, motiv pentru care în unele cazuri, precum la Galaţi, s-a decis desfiinţarea cluburilor de activităţi educative pe secţii şi transformarea lor în spaţii de detenţie!

O altă problemă: deţinuţii nu prea reuşesc să lucreze la firme private, mai ales acum, în condiţii de criză. Aceste două probleme au fost evidenţiate şi de către comisarul şef de penitenciare Constantin Ilie.

Penitenciarul din Galaţi (care a fost vizitat de cei de la GRADO în 15,16 şi 17 iunie a.c.) mai apare în raport şi ca locul în care „nu există zonă amenajată pentru vizita conjugală”, dar şi ca penitenciarul în care „spaţiul de plimbare pentru secţia de Regim de Maximă Siguranţă este foarte strâmt şi delimitat de garduri de sârmă ceea ce face ca pe timpul verii atmosfera din cuşca de plimbare să fie irespirabilă”.

În plus, „faţă de 2008 nu s-a reglementat problema calităţii apei”, se mai arată în raport. Alte probleme relevate de monitorizarea GRADO se referă la rapoartele despre deţinuţi, realizate la fiecare şase luni; au fost cazuri în care, în cazul aceleaişi persoane, în trei rapoarte să figureze trei informaţii diferite cu privire la locul de muncă al persoanei în momentul arestării.

„O dată apare că omul lucra în agricultură, în alt raport apare că lucra ca tâmplar, iar în al treilea raport, că nu lucra nicăieri. Un alt caz se referă la faptul că într-un prim raport se scrie că persoana suferă de o boală cronică, după care în alte rapoarte nu se mai scrie nimic despre aşa ceva”, a exemplificat Mihai Popescu.    

Concluziile raportului vor fi transmise şi Ministerului Justiţiei, ca şi sugestii la regulamentul de aplicare a Legii 83/2010 (care modifică regulamentul de aplicare a Legii 275/2006), care va fi postat pe site-ul ministerului, pentru dezbatere publică, probabil în această săptămână.   

Explicaţie foto: Preşedintele GRADO (primul din stânga) a prezentat concluziile raportului

Citit 1066 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.