Revocarea tacită
Revocarea este tacită dacă, fără a fi declarată expres, rezultă indirect, dar neîndoielnic, din anumite acte sau fapte, săvârşite de testator sau cunoscute de el.
Din dispoziţiile Codului civil rezultă indirect, dar neîndoielnic că în privinţa revocării legatelor s-a adoptat o concepţie nouă, lipsită de rigiditate, alături de revocarea expresă permiţându-se şi revocarea tacită în cazul redactării unui nou testament care conţine dispoziţii incompatibile cu cel dintâi (art. 921 C. civ.).
Tot astfel, duşmănia survenită intre testator şi legatar ulterior testamentului nu este suficientă pentru a prezuma revocarea legatului. Revocarea fiind un act formal (solemn), nu poate fi făcută decât în formele exprese sau tacite prevăzute de lege.
Revocarea judecătorească
Revocarea judecătorească a legatelor - cauza de ineficacitate ca şi revocarea voluntară ori caducitatea - intervine în cazurile în care legatarul săvârşeşte, în mod culpabil, o faptă dintre cele limitativ prevăzute de lege drept cauze de revocare judecătorească.
Fapta care justifică revocarea poate fi săvârşită înainte sau după deschiderea moştenirii, dar revocarea poate fi pronunţată de către instanţa, la cererea persoanei interesate, numai după moartea testatorului.
Printre cauzele de revocare judecătorească a legatelor, amintim: neîndeplinirea sarcinilor (art. 930 coroborat cu art. 830 C. civ.) şi ingratitudinea legatarului (art. 930 coroborat cu pct. 1-2 din art. 831 şi art 931 C.civ.).
