Poliţiştii de la „Urmăriri” au nevoie de noi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din discuţia pe care am avut-o recent cu comisarul şef Iulian Vizitiu, şeful Biroului „Urmăriri” din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – I.P.J. Galaţi am reţinut, între altele, că munca acestui colectiv îngreunată de un neajuns ce nu ţine de prestaţia cadrelor de aici.

„Dintre toate cazurile soluţionate de noi, doar pentru aproximativ 5 la sută am primit sprijin din partea populaţiei prin furnizarea de date sau informaţii care să ducă la  depistarea unor persoane împotriva cărora fuseseră emise diverse mandate de executare a unor pedepse”.

„Da, acesta e necazul nostru şi realitatea pe care v-am expus-o pare şi chiar este inexplicabilă în condiţiile în care persoanele condamnate au lăsat în urmă, ca efect al infracţiunilor săvârşite, cam tot atâtea persoane vătămate într-un fel sau altul. Iată, de exemplu, la cele 303 de cazuri soluţionate de noi de la începutul anului în curs şi până acum, au existat, în paralel, un număr  cel puţin egal de părţi vătămate.”

Mai concret, din datele puse la dispoziţie de comisarul şef Iulian Vizitiu, reiese că din cele 148 de persoane urmărite la nivel naţional şi depistate de la începutul anului 2010 pe baza unor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, majoritatea a comis infracţiuni ce-i interesează direct pe locuitorii judeţului, respectiv omoruri, tentative la omor, lovituri cauzatoare de moarte,  lipsire de libertate, tâlhării, violuri, furturi din locuinţe,  furturi de/din autoturisme, infracţiuni la regimul stupefiantelor, şantaj, ucidere din culpă, proxenetism, vătămare corporală gravă, loviri etc. 

Doar 18 persoane au fost condamnate pentru infracţiuni precum evaziune fiscală, fals, trafic de influenţă sau înşelăciuni.

Cei ce ajută nu sunt „turnători”

E clar, majoritatea celor urmăriţi pentru că au comis diverse fărădelegi  i-au afectat pe semenii lor şi atunci cum se explică indiferenţa cetăţenilor faţă de eforturile poliţiştilor de a-i duce pe răufăcători acolo unde le este locul?

„Oamenii nu vor să stea de vorbă cu noi, le e teamă să nu fie chemaţi ca martori prin instanţe, să dea declaraţii, să piardă timp etc. Asta în condiţiile în care pentru persoanele condamnate despre care avem date că au părăsit ţara orice informaţie despre noua locaţie a  acestora ne-a fi deosebit de utilă; fiind în acelaşi timp cunoscută şi realitatea că majoritatea infractorilor se deplasează în ţările UE tot pentru a comite infracţiuni şi nu pentru a munci cinstit şi în mod legal, aducând astfel prejudicii grave imaginii României în lume”.

„Nu suntem ajutaţi nici măcar în cazul dispariţiilor. În mod normal, cetăţenii ar trebui să fie conştienţi că oricare dintre noi putem ajunge într-o situaţie limită ce reclamă sprijinul aproapelui”.

„E important ca cetăţenii să înţeleagă că ajutorul acordat Poliţiei pentru prinderea infractorilor sau clarificarea situaţiei dispăruţilor nu îl transformă pe cetăţean într-un turnător. De fapt, acest termen e folosit cel mai des tocmai de persoanele certate cu legea”.

„În fine, noi profităm de acest prilej pentru a face un apel către cetăţenii de bună-credinţă care vor să ne ajute într-o situaţie sau alta să ne contacteze la telefonul 0236 407 000 – interior 20165”.

Citit 1304 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.