„Mica reformă” în Justiţie, aşa a fost numită intervenţia Guvernului şi a Parlamentului prin Legea 202/25 octombrie 2010. De ce o fi fost supranumită mica reformă? Cu siguranţă, un motiv ar fi acela că „marea reformă” a Justiţiei din România se tot face din 1989 încoace.
Revenind la ultima intervenţie a legiuitorului, aceasta cuprinde prevederi ce au ca scop adoptarea unor măsuri prin care să fie accelerată soluţionarea proceselor în România, ştiut fiind că în alte civilizaţii europene, lucrurile se petrec mult mai elegant, mult mai simplu, mult mai puţin stresant, adică mult mai bine.
Pentru a desluşi sensurile demersului legislativ despre care vom vorbi, în mai multe episoade, l-am luat ca aliat pe procurorul Marcel Codiţă, purtătorul de cuvânt în relaţiile cu presa al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Procurorul, NUP după poliţist!
Una dintre măsurile propuse pentru accelerarea actului de justiţie în România este acela prin care procurorul poate dispune o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, raportându-se la situaţia descrisă în referatul întocmit de reprezentantul organului de cercetare penală, adică de poliţist.
Procurorul Marcel Codiţă explică: „Dacă procurorul îşi însuşeşte argumentele cuprinse în referatul întocmit de organul de cercetare penală (poliţist), atunci motivarea rezoluţiei date de procuror e facultativă. Sau, cel mult, poate cuprinde argumente suplimentare. Evident, e vorba de cauzele, de dosarele care se soluţionează sub supravegherea procurorului, a cărui muncă este substanţial uşurată”.
„E bine de precizat că, într-o asemenea situaţie, o copie a rezoluţiei procurorului, precum şi o copie a referatului întocmit de poliţist se comunică persoanei interesate. Evident, referatul poliţistului este verificat de procuror şi, dacă a fost întocmit corespunzător, automat procurorul ajunge la acelaşi rezultat, dar repet, asta numai dacă soluţia poliţistului e corectă”.
„Vreau să vă spun că aceasta nu este o noutate absolută, întrucât se practica şi înainte de 1989, dar atunci soluţia nu se comunica părţii”.
„De altfel, conform noii proceduri, actul întocmit de poliţist capătă o mai mare importanţă tocmai prin obligaţia prevăzută de lege ca actul respectiv să fie comunicat părţii”.
