O bucureşteancă a fost aresată pentru înşelăciune după ce a păcălit mai mulţi gălăţeni

O bucureşteancă a fost aresată pentru înşelăciune după ce a păcălit mai mulţi gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În urmă cercetărilor efectuate şi valorificării unor date şi informaţii, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi au prins-o, pe raza municipiului Cluj Napoca, pe Magdalena P., de 47 ani, din Bucureşti, cunoscută cu antecedente penale, suspectă de comiterea unor infracţiuni de înşelăciune.

Femeia a fost adusă pentru cercetări la sediul Poliţiei Municipiului Galaţi iar în urma audierii şi a probatoriului administrat la dosar poliţiştii au stabilit că aceasta, în perioada august - noiembrie 2011, a cunoscut prin intermediul unui site de socializare doi bărbaţi din Galaţi, cu care a comunicat on-line şi cărora le-a câştigat încrederea.

Sub pretextul că este înalt funcţionar şi că are relaţii sus puse, femeia le-a promis părţilor vătămate că îi poate ajuta să ocupe o funcţie în Guvernul României - Departamentul Antifraudă şi Recuperări de TVA, unde ea îşi desfăşoară activitatea. De asemenea, femeia le-a spus celor doi că poate să acceseze fonduri europene nerambursabile dar, pentru acest demers îi sunt necesare diverse sume de bani, cu titlu de mită pentru unele persoane influente. Astfel, bărbaţii i-au dat Magdalenei P. diferite sume de bani, în lei şi euro, echivalentul a 12.000 euro. Femeia, care locuia cu chirie în Galaţi, a plecat cu banii , fără să îndeplinească promisiunile făcute.

Suspecta, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile şi introdusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Galaţi. Cercetările sunt continuate de poliţiştii gălăţeni pentru documentarea întregii ei activităţi infracţionale.

Citit 1968 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Ianuarie 2012 18:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.