Cazul „Fabrica de ţigări” de la Tirighina: Al treilea infractor e căutat de poliţişti!

Cazul „Fabrica de ţigări” de la Tirighina: Al treilea infractor e căutat de poliţişti!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cazul „Fabrica ilegală de ţigări” de la Galaţi e deja binecunoscut atât de organele de cercetare şi urmărire penală, cât şi de cititorii noştri. Revenim acum cu o chestiune ridicată de lucrătorii de la Biroul „Urmăriri” – Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi. Prin intermediul comisarului şef Iulian Vizitiu, şeful biroului poliţienesc amintit, am aflat că una dintre persoanele implicate în cazul în speţă este şi Mihalcea Bogdan, care se ascunde, se sustrage de la cercetarea şi urmărirea penală. Acesta are 29 de ani, este din municipiul Galaţi şi… puteţi vedea cum arată în imaginea alăturată.

Vă reamintim că acesta, împreună cu Ciobotaru Eugen şi Pungan Remus, a constituit, în august 2011, un grup infracţional organizat, „edificând”, ceea ce ulterior s-a numit „Fabrica ilegală de ţigări” de la Tirighina – Galaţi.

Pungan Remus a fost arestat în momentul descinderii făcute la „Fabrica ilegală de ţigări”, iar Ciobotaru Eugen a fost arestat pe data de 16 ianuarie 2012. Pe numele celui despre care vorbim acum, Mihalcea Bogdan, de asemenea, a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, dar până acum, cum spuneam, n-a fost de găsit.

Tocmai de aceea poliţiştii de la „Urmăriri” fac un apel la persoanele care îl văd pe undeva, care deţin unele indicii cu privire la Mihalcea Bogdan şi, în cazul în care deţin ceva date, persoanele respective pot anunţa cel mai apropiat post de poliţie sau pot suna la telefon 0236/407.000 interior: 20168 sau 20165.

Citit 7463 ori Ultima modificare Marți, 31 Ianuarie 2012 19:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.