Sărăcie cruntă în justiţia gălăţeană

Sărăcie cruntă în justiţia gălăţeană
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* La Tribunal şi Judecătorie, angajaţii fac chetă pentru plata anunţurilor de angajare * Nu mai sunt bani nici pentru curăţenie, hârtie, pixuri, plicuri, asigurări obligatorii pentru maşinile instituţiei, traduceri ş.a. *

Tribunalul şi Judecătoria Galaţi au mari probleme financiare. Nu este vorba despre banii de salarii, ci despre banii necesari activităţilor din instanţe.

„Salariile le-am primit, chiar cu sporul de 50 la sută. Şi, din câte ni s-a promis, îl vom primi şi în următoarele trei luni”, ne explică doamna Carmen Sandu, preşedinta Tribunalului Galaţi.

Problemele au ieşit însă la iveală în momentul în care a fost nevoie de publicarea unui anunţ de angajare. Publicarea anunţului nu e un moft, ci o obligaţie legală peste care nu se poate trece.

„Suntem obligaţi să publicăm orice anunţ de angajare. Bani nu mai sunt de mult pentru acest domeniu. De altfel, noi am renunţa la el, dar intrăm sub incidenţa legii. Nu putem nici măcar promite că îl vom putea plăti în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat. Pur şi simplu nu sunt resurse”, se plânge Carmen Sandu.

Dar orice anunţ publicat trebuie plătit. Şi atunci ce rămâne de făcut? „Facem chetă. Vom apela la colegii noştri judecători şi la grefieri pentru a strânge suma necesară. Altă şansă nu avem. Legea e lege şi trebuie să o respectăm, chiar dacă ministerul nu ne dă finanţarea necesară”, explică domnul Robert Florea, purtătorul de cuvânt de la Judecătoria Galaţi.

Pentru ce nu mai sunt bani

La Tribunal finanţarea lipseşte cu desăvârşire în mai multe domenii. De exemplu nu mai sunt bani pentru curăţenie, hârtie, pixuri, plicuri, asigurări obligatorii pentru maşinile instituţiei, traduceri, pregătire profesională, protecţia muncii, expertize, publicaţii şi materiale publicitare etc.

„De acum înainte vom spăla pe jos doar cu apă, nu mai facem Casco şi RCA la maşini. Mai mult decât atât nu mai avem bani nici măcar pentru a plăti traducătorii. Ar trebui să muncim şi noi cu câţi bani ne dau. Şi după aceea se plânge lumea că justiţia nu funcţionează cum trebuie”, a adăugat doamna Carmen Sandu.

Justiţiabilii vor mai primi citaţii încă maxim şase luni, iar avocaţii din oficiu îşi vor primi şi ei banii, dar numai mult de două luni de acum înainte.

„Am plătit onorariile avocaţilor. Mai avem restanţe doar 41.000 de lei din facturile din februarie şi martie. Factura din aprilie nu a venit încă”, explică managerul financiar al Tribunalului.

Bugetul este mic, iar banii lipsesc cu desăvârşire. Se spune că justiţia e oarbă, dar la Galaţi este şi săracă…

Citit 997 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.