Dreptul la prestaţia compensatorie este diferit de dreptul la despăgubiri, în baza căruia soţul vătămat solicită acoperirea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a divorţului din culpă.
Codul civil prevede că această prestaţie are ca scop să compenseze sau să atenueze dezechilibrul pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale unui soţ şi se acordă numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
- divorţul să fie pronunţat din culpa exclusivă a soţului pârât.
Prin urmare, această prestaţie nu poate fi acordată dacă instanţa de judecată reţine culpa comună a soţilor şi nici în cazul divorţului prin acordul soţilor sau din motive de sănătate.
- prin divorţ să se producă un dezechilibru semnificativ în condiţiile materiale de viaţă ale soţului care solicită prestaţia compensatorie.
Altfel spus, soţul reclamant să fi suferit prin divorţ o modificare a modului de viaţă care să determine scăderea nivelului de trai sub un nivel decent.
- durata căsătoriei să fie de cel puţin 20 de ani.
Acest termen trebuie să fie împlinit în momentul când instanţa de judecată dispune desfacerea căsătoriei.
Soţul care solicită prestaţia compensatorie nu poate cere de la fostul soţ şi pensie de întreţinere.
Astfel, el trebuie să opteze între prestaţia compensatorie şi pensia de întreţinere între foştii soţi, întrucât acestea nu pot fi cumulate.
Codul civil mai prevede că prestaţia compensatorie nu poate fi solicitată decât odată cu desfacerea căsătoriei.
Aceasta înseamnă să prestaţia compensatorie nu poate fi cerută în timpul căsătoriei, înainte de introducerea cererii de divorţ, chiar dacă soţii sunt separaţi în fapt şi, de asemenea, nu poate fi solicitată nici după desfacerea căsătoriei de către instanţa de judecată.
Prestaţia compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma dreptului de uzufruct asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparţin debitorului.
La stabilirea cuantumului prestaţiei compensatorii, instanţa de judecată ţine seama de criteriile prevăzute de Codul civil, şi anume: resursele soţului care o solicită, mijloacele celuilalt soţ din momentul divorţului, efectele lichidării regimului matrimonial, vârsta şi starea de sănătate a soţilor, contribuţia la creşterea copiilor minori, pregătirea profesională a soţilor, etc.
Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de divorţ, cuantumul prestaţiei stabilite poate fi mărit sau micşorat de instanţa de judecată dacă se modifică, în mod semnificativ, mijloacele debitorului şi resursele creditorului.
Prestaţia stabilită sub forma unei sume de bani se indexează de drept, fără intervenţia instanţei de judecată, trimestrial şi în funcţie de rata inflaţiei.
Prestaţia compensatorie încetează:
- prin decesul unuia dintre foştii soţi;
- prin recăsătorirea celui ce o primeşte;
- când cel care primeşte prestaţia obţine resurse financiare suficiente care să-i asigure condiţii de viaţă asemănătoare din timpul căsătoriei.
